Niciunul dintre cei trei candidați proveniți din comunitatea română nu a reușit să câștige un scaun parlamentar.

În circumscripția Marc-Aurèle Fortin, Lizabel Nițoi, candidată din partea Bloc québécois (BQ), a recoltat 32,5% din voturi, clasându-se pe locul doi. Circumscripția a rămas liberală, Yves Robillard menținându-și fotoliul parlamentar.

Cu câteva zile înaintea alegerilor, alături de alți trei candidați blochiști, Lizabel Nițoi s-a aflat în centrul unui scandal privind postarea unor articole sau afirmații islamofobe pe rețelele de socializare, așa cum The Globe and Mail și Journal de Montréal au revelat. Liderul Blocului québécois, Yves-François Blanchet, a fost nevoit să-și ceară scuze în mod public în urma acestui scandal.

CITIȚI ȘI: Lizabel Nițoi, candidată de origine română pentru Bloc québécois, într-un scandal privind postări islamofobe pe rețelele de socializare

Bloc québécois a reușit însă o performanță notabilă la aceste alegeri, aceea de a câștiga 32 de circumscripții din La belle province, devenind a doua forță politică federală în Quebec, după liberali. La alegerile precedente, BQ a avut doar zece parlamentari, insuficient pentru a atinge statutul de partid oficial în Camera Comunelor (pentru aceasta sunt necesare 12 locuri).

O scurtă privire asupra evoluției acestui partid arată că BQ a reușit să câștige o majoritate de locuri în Quebec la alegerile ce s-au desfășurat între 1993 și 2011. În 2011 însă, suportul său popular s-a prăbușit și doar patru deputați din partea acestui partid au mers în Parlamentul de la Ottawa. BQ a pierdut astfel statutul de partid oficial în Cameră, pe care nu a reușit să-l recupereze nici în 2015.

Bloc québécois a fost fondat în 1991 pentru a reprezenta pe scena politică federală interesele celor care doresc independența Quebecului.

CITIȚI ȘI: Candidații de origine română la alegerile federale din octombrie 2019

Circumscripția Pickering-Uxbridge din Ontario, acolo unde Corneliu Chișu a candidat din partea People’s Party of Canada (PPC), a rămas liberală, reprezentată tot de deputata Jennifer O’Connell. Corneliu Chișu a reușit să câștige doar 2% din voturi, cel mai puțin dintre toți candidații. El rămâne însă primul – și singurul până acum – canadian de origine română ales în Parlamentul federal. Chișu a fost deputat între 2011 și 2015 în Pickering-Scarborough East (devenit ulterior Pickering-Uxbridge) din partea Partidului conservator canadian.

Performanța lui Eugen Vizitiu, un alt candidat al PPC în Ontario, în Mississauga-Lakeshore, este similară celei înregistrate de Corneliu Chișu. Procentajul obținut de Vizitiu, de doar 1,2% din voturi, îl plasează pe ultimul loc între candidații care s-au prezentat în această circumscripție, care la rândul ei a rămas liberală.

Liderul People’s Party of Canada, Maxime Bernier, a pierdut circumscripția pe care a reprezentat-o timp de 13 ani, Beauce (în Quebec), sub culorile fostului său partid, Partidului conservator canadian. De altfel, PPC nu a reușit să câștige niciun loc în viitorul Parlament federal, iar procentajul obținut la nivel național este insignifiant – sub 2%. Putem spune că cetățenii canadieni au respins fără echivoc populismul de dreapta pe care acest partid îl întruchipează.

Bernier l-a acuzat pe Andrew Scheer, liderul conservatorilor, că a condus o campanie de discreditare la adresa partidului său, fondat în septembrie 2018 și desprins din PCC. Potrivit publicației Globe and Mail, conservatorii au angajat firma Daisy Group pentru a submina încrederea canadienilor în partidul lui Bernier. Acesta a cerut Elections Canada să conducă o investigație în această afacere.

CITIȚI ȘI:

Noul guvern federal canadian este liberal și minoritar. Un rezumat al promisiunilor liberale