„M-am născut în 1952, în orașul Arad, unde mi-am petrecut o bună parte din viață. Am absolvit şcoala postliceală Hidrotehnica Arad și Facultatea de Educație Fizică și Sport din București, secția antrenori de judo. Am fost director tehnic și antrenor de judo la Clubul Sportiv Strungul Arad, înființat chiar de mine în 1981, cu rezultate remarcabile pentru judoului românesc.
Viața mea din România s-a schimbat însă brusc, în urma unei reclamații injuste (la ordinea zilei în anii ’80). Am părăsit țara și după o scurtă perioadă petrecută în lagărul de imigranți din Austria, am ajuns în Canada, la Edmonton, în 1983. După reîntregirea familiei, ne-am stabilit la Montreal.
Mi-am completat studiile, mai întâi în cadrul Facultății de inginerie în apă potabilă și administrație de la California State University (Sacramento, SUA) și apoi la Université de Montréal, unde am obținut un bacalaureat în gerontologie și sănătate mintală. Am profesat în acest domeniu până recent, când am ieșit la pensie.
Sunt încă activ în judo, bucurându-mă de recunoaștere din partea Judo Québec și Judo Canada pentru promovarea acestui sport aici. În 2010 am organizat la Montreal Campionatul Mondial de Judo Veterani, ocazie cu care mi s-a acordat o placă de aur de către Federația Internațională de Judo (FIJ). Sunt campion mondial în Judo Kata, recunoscut de Institutul Kodokan din Japonia, și am avut privilegiul să fiu reprezentantul Federației Internaționale de Judo la Campionatele Mondiale și Olimpiada de la Rio 2016. Fac parte, reprezentând Canada, din Comisia Judo pentru Pace a FIJ, al cărui scop este promovarea păcii și a reconcilierii în zone de conflict și dezvoltarea unei societăți juste, prin intermediul principiilor filozofice și morale ale judoului.”  – Julius Bute

Accent Montreal: Ce v-a determinat să vă prezentați candidat la aceste alegeri municipale?
Implicarea socială este foarte importantă și de aceea am considerat necesar să mă prezint candidat la aceste alegeri municipale. Sunt foarte multe de realizat la nivel municipal. Eu mi-am propus să mă axez pe promovarea multiculturalismului, pe combaterea injustiției sociale și pe încurajarea activităților sportive pentru tineri.

AM: De ce pentru Action Laval, Équipe Jean-Claude Gobé?
JB: Action Laval a fost formată în 2013, sub conducerea d-lui Jean Claude-Gobé, cu scopul de a denunța corupția din orașul Laval. M-am alăturat încă de la început acestui partid, fiind  al cincilea membru înscris. Am continuat, firesc și fidel, cu Action Laval.

AM: Care este cea mai importantă problemă a districtului Concorde-Bois-de-Boulogne în care candidați și cum vedeți soluționarea ei?
JB: Districtul 6 Concorde-Bois-de-Boulogne este un cartier bine echilibrat ca structură socială și cerințe multiculturale. Important este să reușim să construim o școală elementară în regiune, care lipsește, să conservăm natura și să menținem centrele natural sportive de aici.

AM: Ce doriți să le transmiteți alegătorilor români?
JB: Este simplu: veniți la vot și votați Action Laval, partid care va lucra strâns cu cetățenii, în favoarea lor și pentru bunăstarea lor.