Cu ce acte pot vota cetățenii români cu domiciliul în străinătate?

Conform prevederilor art. 83 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, Ambasada României la Ottawa informează că cetățenii români cu domiciliul în străinătate își pot exercita dreptul de vot la secțiile de votare organizate în străinătate, în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării: pașaportul simplu, cu menționarea țării de domiciliu; pașaportul simplu temporar, cu menționarea țării de domiciliu; pașaportul simplu electronic, cu menționarea țării de domiciliu.

Cu ce acte pot vota cetățenii românii cu reședința în străinătate?

Potrivit prevederilor art. 83 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cetățenii români cu domiciliul în România, care au fost înscriși în Registrul electoral cu adresa de reședință în străinătate, își pot exercita dreptul de vot la secțiile de votare organizate în străinătate în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării, însoțite de un document oficial emis de statul străin privind stabilirea reședinței: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; pașaportul diplomatic; pașaportul diplomatic electronic; pașaportul de serviciu; pașaportul de serviciu electronic; pașaportul simplu; pașaportul simplu electronic; pașaportul simplu temporar.

Potrivit art.1 din Decizia nr 35 a Biroului Electoral Central, alegătorul care deține un act de  identitate din cele prevăzute la art. 83 alin. (1)-(3) din Legea nr. 208/2015, al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020, își poate exercita dreptul de vot la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din data de 6 decembrie 2020 în baza acestuia.

Reamintim că în străinătate scrutinul privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților se va desfășura în zilele de 5 și 6 decembrie 2020.

Data limită de înscriere în Registrul electoral ca alegător în străinătate prin corespondență este de 22 octombrie 2020, ora 23:59 (ora României). Înscrierea se realizează exclusiv online și nu presupune deplasarea sau prezența la sediul misiunii diplomatice sau oficiului consular. Pașii de urmat pentru această procedură pot fi consultați aici.