Pe 19 decembrie, Adunarea Generală a ONU a ratificat Pactul mondial asupra migrației. Cu câteva zile înainte, pe 10 decembrie, la Marrakech (Maroc), 164 de țări – printre care Canada și România – au aprobat formal acest pact, elaborat ca urmare a crizei migrației din Europa din 2015 și 2016. Un document care a raliat numeroase state și entități internaționale pentru o mai bună cooperare în materie de migrație, dar care a stârnit critici din mai multe direcții și a generat numeroase știri false.

Pactul mondial pentru o migrație sigură, ordonată şi reglementată, numit și Pactul mondial asupra migrației sau Compactului Global pentru Migrație (CGM), reprezintă primul document de acest gen negociat sub egida ONU. Obiectul său, migrația, este o chestiune pe cât de complexă pe atât de crucială la ora actuală, căci potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), în 2017 numărul persoanelor „în mobilitate” şi al migranților s-a ridicat la 258 de milioane, echivalentul a 3,4% din populația mondială, dintre care 25,4 milioane au fost refugiați.

Acest pact a raliat marea majoritate a țărilor reprezentate la ONU, dar și entități precum Crucea Roșie Internațională, Forumul economic mondial, Forumul primarilor privind mobilitatea, migrația și dezvoltarea. În același timp, el are și numeroși detractori.

SCURT INSTORIC
În 2015, peste un milion de refugiați și migranți au ajuns în Europa pe mare, după cum indică cifrele de la Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați (UNHCR). Vasta majoritate a acestor persoane au fugit din calea războiului, violenței și persecuției din țara de origine: circa 70% dintre cei care au întreprins periculoasa traversare a Mediteranei proveneau din Siria (49%) și Afganistan (21%), potrivit UNHCR. Sosirea lor la porțile Europei a devenit rapid cea mai importantă criză a migranților cu care bătrânul continent s-a confruntat de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.

Dificultatea țărilor europene de a concepe și pune în practică un răspuns comun la această criză a scos în evidență necesitatea unei mai bune colaborări între state. A venit mai întâi Declarația de la New York asupra migranților și refugiaților, adoptată în septembrie 2016, moment în care Adunarea Generală a ONU a convenit asupra elaborării unui pact mondial, axat pe o mai bună cooperare la nivel internațional. După aproape doi ani de dezbateri, în iulie a.c., cele mai multe dintre țările membre ONU s-au pus de acord asupra variantei sale finale.

OBIECTIVELE PACTULUI, ÎN LINII MARI
Obiectivul său principal este ordonarea şi reglementarea migraţiei haotice. El se bazează pe principii precum apărarea drepturilor omului, cooperarea internațională, suveranitatea statelor și supremația legii. În total, documentul enumeră 23 de astfel de principii, precum și o listă întreagă de propuneri (circa 200) pentru implementarea lor și susținerea țărilor care se confruntă cu fluxuri de migranți – schimb de informații și expertize, combaterea traficului uman, limitarea la maxim a detenției administrative, facilitarea recunoașterii calificărilor migranților pentru o mai bună integrare a acestora, eliminarea oricărei forme de discriminare etc. Totodată, acest pact mondial prevede și combaterea problemelor structurale care provoacă fluxurile de migranţi, lupta împotriva imigrației ilegale concomitent cu facilitarea căilor legale, gestionarea coordonată a frontierelor sau încurajarea repatrierilor voluntare atunci când motivele refugiului/exilului încetează să mai existe.

Sunt toate acestea suficiente? Există voci care spun că nu, în special în ceea ce privește accesul migranților la serviciile de bază (un serviciu de bază fiind o noțiune cu multiple interpretări, nu doar la nivelde state, ci chiar în interiorul acestora) sau privind drepturilor muncitorilor migranți. Alții spun că pactul nu va duce la altceva decât la încurajarea unui flux necontrolat de migranți.

De unde provine această din urmă idee? Din faptul că pactul susține migrația reglementată, considerată indispensabilă în anumite regiuni ale lumii datorită evoluțiilor demografice și nevoilor de pe piața muncii. De asemenea, documentul pleacă de la premisa că migrația este o realitate, o constantă de-a lungul istoriei umane, care nu doar că nu va dispărea, ba chiar s-ar putea amplifica considerând schimbările climatice și creșterea populației lumii.

UN DOCUMENT NECONSTRÂNGĂTOR
Pactul mondial asupra migrației nu are un caracter obligatoriu. Este important de subliniat acest lucru, căci cele mai vehemente critici – și cele mai multe minciuni – vin din direcția celor care consideră că acesta știrbește dreptul suveran al statelor de a-şi gestiona propriile sisteme de imigraţie.

El nu este un tratat și nu reprezintă o sursă de obligații internaționale; nu impune nimic statelor ce îl ratifică, nu stabilește vreun prag în ceea ce privește imigrația și nu dictează statelor pe cine să primească. Pactul mondial asupra migrației este ceea ce se cheamă soft law, un cadru de cooperare fără constrângeri juridice, creat ținând cont de faptul că nicio țară nu poate face față de una singură problemelor de migrație. În mod foarte clar, el reafirmă dreptul suveran al statelor de a-și defini propriile politici privind migrația/imigrația, respectând normele dreptului internațional.

Pactul mondial asupra migrației este comparabil Declarației Universale a Drepturilor Omului, tot un document neconstrângător, în sensul că este, ca și aceasta, un angajament moral, expresia unei dorințe de a face mai bine în numele umanității.

ȚĂRILE CARE NU PARTICIPĂ
În ciuda caracterului său care nu este obligatoriu, în ciuda stipulării clare a dreptului suveran al statelor de a-și decide politicile în materie de imigrație, mulți se tem că acest pact reprezintă un atentat la suveranitatea națională. SUA, care s-a retras de la elaborarea textului în decembrie 2017, se află în fruntea mișcării contestatare. Administrația Trump vede acest pact ca pe ceva contrar politicii sale de imigrație, asimilându-l unei forme de „guvernanță mondială”.

Statelor Unite li s-au alăturat Australia, Israel, Chile, Republica Dominicană și mai multe țări europene care nu vor semna pactul – Ungaria, Letonia, Polonia, Slovacia, Cehia – sau care au decis să amâneaceastă decizie – Belgia, Bulgaria, Estonia, Israel, Italia, Slovenia și Elveția. În general, guvernele conservatoare sau naționaliste sunt cele care și-au exprimat opoziția vizavi de acest pact și de o componentă internațională mai pronunțată în gestionarea fenomenului migraționist.

ROMÂNIA ȘI CANADA
În România aderarea la acest pact nu a creat tensiuni între președinte și Guvern. Pe 28 noiembrie, Klaus Iohannis a aprobat, la propunerea Guvernului,  Memorandumul cu tema ,,Participarea delegației României la Conferința interguvernamentală la nivel înalt pentrua doptarea Compactului ONU pentru o Migrație sigură, ordonată și reglementată”. Prin acest Memorandum, Guvernul a propus adoptarea unei poziții de susțineredin partea României a Pactului global pentru migrație.

Ca și România, și Canada participă la acest pact. Nu fără critici însă, venite din partea liderului Partidului conservator (PCC), Andrew Scheer, care este depărere că acesta „conferă unor entități străine o influență asupra granițelor și sistemului de imigrație canadian”.

Poziția sa a stârnit un val de reacții, determinând mai mulți profesori de drept internațional și afaceri internaționale de la Universitatea McGill și Universitatea din Toronto să țină o conferință de presă comună (7 decembrie 2018) pentru a combate dezinformările răspândite de Scheer și a respinge afirmațiile sale considerate „lipsite de logică” privind amenințarea pe carea cest pact ar constitui-o la adresa suveranității Canadei.

Chiar în rândurile conservatorilor există voci care deplâng poziția adoptată de PCC, ca de exemplu Chris Alexander, fost ministru al Imigrației în guvernul Harper. „Canada nu ar trebui să se asocieze politicilor lui Trump privind migrația, nici celor australiene sau ale Ungariei, unde un partid de extremă dreapta este la putere, și nici celor din Austria, unde actualul partid de guvernământ a fost fondat de foști membri ai partidului nazist”, este de părere Chris Alexander, citat de Radio-Canada.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

+ thirty = thirty three