Alegerea liberalilor sub conducerea lui Jean Lesage în 1960 reprezintă unul dintre cele mai semnificative momente electorale și politice din istoria acestei provincii.
22 iunie 1960 este o dată importantă în istoria Quebecului: este data la care Partidul liberal, condus la acea vreme de Jean Lesage, a câștigat alegerile, devansând Uniunea Națională. Este momentul care marchează ieșirea Quebecului dintr-o epocă care ulterior a fost numită „la grande noirceur”, pentru a intra, printr-o Revoluție liniștită, în modernitate. Artizanii acestei schimbări au fost liberalii provinciali.
Expresia „Révolution tranquille” este o traducere din engleză a sintagmei „Quiet Revolution”, lansată de cotidianul The Globe and Mail din Toronto la câteva săptămâni după alegerile din 1960. Imediat, ea a fost preluată în franceză de către liderii politici și intelectualii quebechezi, încărcându-se de o simbolistică imensă.
Nu există însă un consens privind definiția acestui fenomen sau perioada pe care el se întinde. În sens strict, Revoluția liniștită desemnează perioada de reforme politice, instituționale și sociale realizate între 1960 și 1966 de guvernul liberal Lesage. Unii analiști îi plasează debutul un pic înainte, odată cu moartea lui Maurice Duplessis (1959) și venirea la putere a lui Paul Sauvé. Alții sunt de părere că ea se termină în 1964, atunci când ritmul reformelor începe să se încetinească.
În sens larg, expresia este utilizată pentru a desemna anii ’60 și ’70, caracterizați de triumful unor noi tipuri de liberalism și naționalism și de o remarcabilă continuitate a orientărilor adoptate de guvernele ce s-au succedat la putere, chiar dacă au fost formate de partide diferite.
Indiferent de definiția pe care o dăm Revoluției liniștite sau de perioada căreia o subscriem, guvernarea liberală începută în 1960 reprezintă nucleul său. De aceea momentul electoral 1960 este atât de important în istoria Quebecului secolului XX, rivalizând poate doar cu alegerile din 1976, când Parti québécois sub René Lévesque câștigă și deschide drumul spre primul referendum privind separarea Quebecului de Canada.
CONTEXT LOCAL ȘI INTERNAȚIONAL
Pentru a putea înțelege profunzimea schimbărilor amorsate de PLQ în 1960, un pic de context local și internațional este necesar.
După cel de-al Doilea Război Mondial și până la sfârșitul anilor ’50, scena politică quebecheză a fost dominată de Maurice Duplessis și partidul Union nationale. Apărător al religiei catolice și al mediului privat, Duplessis a stârnit o antipatie profundă în rândul elementelor progresiste ale societății. Perioada acelor ani nu este însă lipsită de schimbări sociale majore, Quebecul urmând tendințele care se manifestau peste tot în Occident: urbanizare, apariția clasei de mijloc, prosperitate economică, conflicte muncitorești, apariția televiziunii, expansiunea universităților etc. Este o perioadă în care se creează un nou spațiu ideologic în Quebec, în care se face din ce în ce mai simțită tensiunea dintre forțele schimbării și cele tradiționale, grupate în jurul lui Duplessis și al mediului bisericesc. Opoziția dintre noua intelligentsia și elitele conservatoare este la originea termenului de „grande noirceur” folosit pentru a caracteriza această perioadă, în contrast cu cea care o urmează – La Révolution tranquille.
Revoluția liniștită este adesea asociată marilor curente culturale ale anilor ‘60, care s-au manifestat peste tot în Occident – mișcarea feministă, contestarea valorilor liberalismului clasic, revolta împotriva autorității. Ea este însă profund quebecheză deoarece se datorează, în principal, reformelor instituționale și politice ale statului quebechez, dictate de decizii politice care încep cu guvernarea liberală din 1960. În acest fel, Quebecul se angajează pe calea modernității, cunoscând o adevărată revoluție socială, economică și politică, fără violențele care acompaniază deseori asemenea schimbări majore.
MODERNIZAREA QUEBECULUI
Anii 1960-1966 sunt ani reformatori în ritm accelerat în Quebec. Ideea de bază: „le rattrapage”, adică reducerea deficitului de modernitate din Quebec. Căci în vreme ce în restul lumii occidentale procesul de modernizare fusese antamat la sfârșitul războiului, în Quebec acest proces a fost frânat în mod considerabil de conservatorismul guvernului Duplessis. Odată venită la putere, „echipa trăsnet” („l’équipe de tonnerre”) – slogan pe care liberalii l-au ales pentru a se prezenta populației în timpul campaniei electorale – a avut ca obiective principale preluarea controlului instituțiilor sociale (școli și spitale) și încurajarea dezvoltării economice a provinciei.
Sistemul școlar quebechez, arhaic și elitist, se afla încă sub controlul bisericii catolice. Guvernul Lesage este cel care a operat necesara separare între biserică și stat. Tot guvernul Lesage este și cel care a creat ministerul Educației din Quebec, făcând școala obligatorie până la vârsta de 16 ani.
În domeniul sănătății și al serviciilor sociale, liberalii pun la punct asigurarea medicală (1960), precum și importante fonduri de pensie (1964). O serie de legi sunt adoptate pentru a legaliza și facilita sindicalizarea muncitorilor, pentru a ameliora relațiile de muncă și pentru a acorda dreptul la grevă lucrătorilor din sectorul public.
În ceea ce privește economia, filozofia guvernului Lesage era că statul trebuie să asume un rol important. Prin urmare, în anii ’60 au văzut lumina zilei mai multe companii de stat, cărora li s-a conferit un mandat de stimulare a economiei: Société générale de financement (SGF) care a avut ca scop încurajarea investițiilor în companiile quebecheze, SIDBEC cu mandatul de a dezvolta industria oțelului, SOQUEM pentru încurajarea domeniului minier, Caisse de dépôt et de placement care se ocupă de fondurile de pensii ale celor care lucrează în domeniul public și para-public.
O importantă figură a acestei perioade a fost René Lévesque, ministru liberal la aceea vreme la Lucrări publice și Resurse hidraulice și ulterior Resurse naturale, cel care s-a aflat la originea proiectului de naționalizare a societăților private de producție și distribuție a electricității sub egida Hydro-Quebec (proiect pentru care liberalii au declanșat alegerile din 1962, obținând din nou o majoritate ce a permis concretizarea naționalizării electricității).
Putem spune deci că în decursul celor șase ani de guvernare liberală sub Jean Lesage statul preia responsabilitatea unor instituții dominate până atunci de sectorul privat, în special de Biserica catolică. Trei domenii sunt în mod special vizate: educația, sănătatea și serviciile sociale. Intervenția statului bulversează structurile și programele acestor instituții și democratizează accesul populației la ele. Quebecul intră astfel în epoca statului-providență, lucru ce antrenează o transformare majoră a aparatului de stat și o multiplicare a organismelor guvernamentale – ministere, regii și societăți de stat.
PROGRESUL FEMEILOR
Transformarea statului quebechez într-un stat providență marchează sfârșitul clericalismului în domeniul social. Separarea între stat și biserică este însoțită de secularizarea majorității populației francofone, lucru ce face ca influența bisericii în viața familială să se estompeze. Familiile cu 14-15 copii încep să dispară iar femeile încep să nu mai fie percepute ca mașini de făcut copii.
Odată cu autoritatea bisericii se diminuează și paternalismul care impregna societatea quebecheză sub regimul Duplessis. Femeile măritate, care nu beneficiau de egalitate juridică și care nu puteau semna nici măcar un contract de închiriere al unui apartament, își văd în sfârșit schimbat statul atunci când, în 1964, Legea 16 este adoptată, punând capăt incapacității lor juridice. Din acest moment, femeile măritate își dobândesc responsabilitatea civilă și financiară, precum și capacitatea de a exersa o meserie fără aprobarea soțului lor. Da, abia în 1964!
CITIȚI ȘI: Cum au devenit femeile „persoane” în Canada
REDEFINIREA NAȚIONALISMULUI
Naționalismul quebechez s-a manifestat și pe vremea lui Duplessis și încă foarte puternic, mergând până la refuzul de participare la programele federale care atingeau domeniile de competență provinciale. Duplessis a refuzat sistematic intruziunea federalului în competențele Quebecului, însă această atitudine a venit cu un preț foarte mare: societatea quebecheză a fost privată de sume importante de la guvernul federal, ce reprezentau practic o parte din impozitele plătite de cetățenii provinciei.
Revoluția liniștită a schimbat toate acestea – nu atât obiectivele, cât mijloacele de expresie ale mișcării naționaliste, făcând trecerea de la o atitudine defensivă la una de afirmare națională. Sloganele electorale liberale din 1960 și 1962, „C’est le temps que ça change” și respectiv „Maîtres chez nous”, captează foarte bine acest nou spirit naționalist.
Pe măsură ce dominarea exercitată de minoritatea anglofonă este contestată, majoritatea francofonă începe să fie promovată în posturi de comandă ale economiei și societății. În interiorul federației, guvernul de la Quebec caută să frâneze tendințele centralizatoare de la Ottawa, accelerate încă din timpul războiului, și să obțină puteri mai mari. Pe plan internațional, Quebecul începe să-și reclame prezența, creând legături privilegiate cu Franța și alte țări francofone. Astfel, o nouă identitate prinde contur, cea de québécois, lucru ce a contribuit (și la) înființarea Partidului québécois în 1968.
În concluzie, societatea quebecheză iese din guvernarea liberală Lesage complet transformată: separarea bisericii de stat se concretizează, statutul femeilor se ameliorează, francofonii încep să ocupe posturi cheie în toate sectoarele, statul face investiții masive în societate și economie, instituțiile sunt reorganizate iar nivelul de viață al populației se îmbunătățește considerabil. Toate aceste reforme au însă un cost ridicat, ce va marca deceniile următoare: deficitele ating niveluri ridicate, iar taxele se măresc în consecință.
