„Am vrut să îl lichidez pe generalul Militaru” e titlul unui interviu publicat de Andrei Crăciun şi Cristian Delcea în ziarul Adevărul, în care ziarul care se pretinde indignat de crimele revoluţiei face propagandă pentru graţierea criminalului Stănculescu. Acesta este prezentat ca un fel de dizident al FSN-ului instalat la putere în 1989, deşi a avut funcţia de ministru în guvernul FSN mult mai multă vreme decât generalul Militaru.

Chiar primele întrebări din interviu sunt legate de graţiere:
Adevărul: Domnule General, aţi înaintat o cerere de graţiere către preşedinte.
Victor Atanasie Stănculescu: Da, dar nu prea am vrut. M-a rugat familia: „Dacă nu te gândeşti la tine, gândeşte-te măcar la noi”. De ce să mă ierte, dacă n-am făcut nimic?
Adevărul: Vreun răspuns?
VAS: Am văzut că Băsescu a zis că se mai gândeşte. Să se gândească.
Adevărul: Aveţi încredere?
VAS: Nu mai am încredere în nimeni, nici măcar în Justiţie. Am avut cei mai străluciţi avocaţi şi uite unde sunt.

Constat lipsa de remuşcări a fostului general cu privire la faptele sale (la analizarea cererii de graţiere ar trebui ţinut seama de asta), dar şi confirmarea faptului că dovezile împotriva sa erau atât de limpezi, încât nici cei mai străluciţi avocaţi nu l-au putut salva (nici măcar o opinie se-parată nu s-a înregistrat în cele două judecări ale procesului).

Încă din 2009, când a început campania despre revoluţie a ziarului Adevărul, campanie ce o continua pe cea precedentă din Jurnalul Naţional, având de altfel acelaşi mentor (Alex Mihai Stoenescu, fost informator al Securității), am arătat că această campanie e plină de minciuni. La pagina Analize despre revoluţia din 1989 de pe blogul mariusmioc.wordpress.com găsiţi un capitol special consacrat articolelor despre revoluţie ale ziarului Adevărul.

Diversiunea din România a început în 22 decembrie 1989 şi nu s-a încheiat nici azi – e o observaţie a revoluţionarului arădean Valentin Voicilă (conducătorul revoluţiei din Arad, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Arad şi al CPUN Arad). Presa şi televiziunea au slujit şi slujesc campania de acoperire a adevărului despre revoluţie printr-un potop de minciuni, fapt despre care am atras atenţia încă din 1990.

Una din tacticile acestei campanii este prezentarea, împotriva oricăror evidenţe, a unor apropiaţi ai lui Ion Iliescu drept persoane care au suferit din pricina acestuia. Generalul Militaru, care mort fiind nu se mai poate apăra, a devenit ţapul ispăşitor ideal pentru morţii revoluţiei (deşi până la fuga lui Ceauşescu nu a comandat nimic, iar apoi interes în crearea diversiunilor l-au avut cei care se ştiau ameninţaţi cu puşcăria pentru faptele de până în 22, Militaru nefăcând parte dintre ei). Deşi Militaru a trăit ani buni după revoluţie, candidând şi la preşedinţie, ziariştii care îl acuză azi au tăcut până la moartea sa.

Rebranduirea membrului CFSN Stănculescu ca om care ar fi stricat anumite jocuri în FSN se face pentru justificarea graţierii sale în partea antifesenistă a opiniei publice, că în cea fesenistă Stănculescu e oricum nevinovat. Andrei Crăciun are vechime în sugerarea prin articole din Adevărul a faptului că trimiterea la închisoare a lui Stănculescu îl bucură pe Iliescu. Iată ce scria în martie 2010: „Generalul – aşa îi spun gardienii lui Victor Atanasie Stănculescu, aşa îi spun colegii, dar nici ei nu cred ce spun. După ce paşii lui încep să tacă, pe coridorul lung din Spitalul‑Penitenciar se mai aud, înăbuşit, doar hohotele de râs ale istoriei. Nu mai ninge. Undeva, pe strada Molière din cartierul Primăverii, un bărbat de 80 de ani, un emanat al « Revoluţiei », un fost preşedinte, zâmbeşte larg. Un zâmbet până la urechi.”

Nu dau doi bani pe ce spune acum Stănculescu. În partea a 2-a a interviului, unde zice că vrea să se facă şofer de camion când iese din închisoare (da, la peste 80 de ani; îl cred exact cum cred și celelalte lucruri spuse în interviu), fostul general critică cu tupeu procesul Ceauşescu, de parcă nu el a fost cel care l-a organizat, iar apoi ni se explică superioritatea morală a domnului Stănculescu, care n-a cerut certificat de  revoluţionar:
Adevărul: Certificat de revoluţionar n-aţi vrut?
VAS: N-am vrut, deşi m-a rugat Bebe Ivanovici. Mi-a zis Bebe să iau, că am fost, dar eu am zis că dacă nu au primit nimic cei care au luptat în Al Doilea Război Mondial e penibil să dai unora care au stat trei ore pe stradă. Cei din război au fost în frig, în noroi, degeraţi, măcelăriţi. Au pătimit atâtea, şi pentru ce? Toţi s-au purtat urât cu Armata Română. Nu i-a mulţumit nimeni că a făcut totuşi Revoluţia.

Au ajuns criminalii din 1989 să se laude cât de nobili sunt că n-au cerut certificat de revoluţionar (nici n-aveau dreptul, conform art. 8 din legea 341/2004). Stănculescu are pensie de general mult mai mare decât o indemnizaţie de revoluţionar, înainte a avut salariu de ministru şi a câştigat bani şi de la firma Balli, care făcea afaceri cu Sidex când acesta era de stat, de ajunsese Sidexul aproape de faliment, dar acum dă lecţii de moralitate.

Mai spune că veteranii de război n-au primit nimic, deşi există lege care dă drepturi materiale veteranilor de război (chiar şi celor care au luptat în alte armate, la hortişti, de pildă) şi se mai smiorcăie că „toţi s-au purtat urât cu armata română”.

De fapt cu armata toţi s-au purtat frumos, a fost o ploaie de avansări la excepţional când era ministru Stănculescu (cu creşteri corespunzătoare de salariu), pe motiv de merite în revoluţie. Când s-a făcut restructurare prin eliminarea serviciului militar obligatoriu, cadrele militare au putut ieşi la pensie la 45-50 ani sau trece în rezervă cu nu ştiu câte salarii compensatorii, iar în plină criză guvernul Boc a mărit pensiile a 90% dintre militari („În urma recalculării, urmată apoi de sistemul revizuirii, majoritatea pensiilor celor 159.000 de foşti angajaţi din sistemul de apărare – MApN, SRI, MAI şi altele – au crescut în medie cu 30%” –  „Pensiile de lux au fost mărite prin Legea Tăcerii”, România Liberă, 29 noiembrie 2011). Numai cei ieşiţi la pensie la 45-50 ani au pierdut la recalculare, dar şi ăştia vor recupera cu guvernul USL („Ponta: Pensiile militarilor reduse la recalculare vor creşte în 2013, eşalonat”, Mediafax, 3 decembrie 2012).

Lupta pentru eliberarea lui Stănculescu este principalul motiv al campaniei despre revoluţie a ziarului Adevărul, care de la început l-a prezentat pe Stănculescu ca dezvăluitor al adevărului din 1989 (vezi: Gulgute proaspete ale lui Stănculescu la B1TV şi în ziarul Adevărul). Campania a inclus eforturile de discreditare a revoluţionarilor din 1989 (vezi: Nevoia de onestitate şi decenţă în discuţiile despre revoluţionari), grup bănuit ostil faţă de scopurile urmărite.

Mai e un fragment interesant în interviu:
Adevărul: Ne-aţi adus caseta care explică Revoluţia?
VAS: (Râde) Mai există legenda asta?
Adevărul: Există: că aveţi casete într-un seif, în Elveţia.
VAS: Să o întreţineţi. Dacă daţi de la 100 de milioane de dolari în sus v-o dau.
Adevărul: Nu aveţi nicio casetă.
VAS: Mai am memoria şi sper să nu o pierd.
Adevărul: Cum s-a născut povestea asta?
VAS: Eu am lansat-o, la nervi, în 2008, când au venit să mă ridice. M-a enervat că abia se pronunţase sentinţa şi ei au şi venit. Ce credeau, că fug?

Se confirmă ceea ce scriam în mai 2009, în articolul Cacealmaua lui Stănculescu, în care mă îndoiam de existența acestor casete.

  CITIȚI ȘI: Victor Stănculescu, Revoluția și pedeapsa

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

five + one =