Anul 2019 credem că va rămâne în istoria Republicii Moldova prin surprizele electorale și politice planificate de unii și neașteptate de alții.

Februarie 2019: Alegeri parlamentare

La 24 februarie 2019 au avut loc alegeri parlamentare în baza sistemului mixt. Patru partide au intrat în Parlamentul din Chișinău (101 locuri): Partidul socialiștilor (PSRM), condus de liderul neformal al partidului, președintele RM Igor Dodon, cu 35 de mandate; Partidul Democrat (PDM), aflat la guvernare din 2016, condus de Vlad Plahotniuc, cu 30 de mandate; Blocul electoral ACUM, format din două partide, PAS și PDDA, conduse de Maia Sandu și respectiv Andrei Năstase, cu 26 de mandate, și partidul ȘOR, cu 7 mandate. În parlament au mai intrat și trei deputați „independenți”.

Cele trei formațiuni mari au avut slogane diferite, mesaje diferite, dar și un electorat diferit. PSRM s-a declarat pro-rus din capul locului, având un electorat nostalgic după URSS. PDM s-a declarat pro-UE, făcând parte din Alianța pentru integrarea europeană din 2010, dar fiind acuzat de corupție și uzurpare a puterii de stat prin liderul său, Vlad Plahotniuc. Alegătorul PDM este unul moderat, de conjunctură,  dar mai mult orientat spre UE.

Blocul ACUM s-a format pe valul mișcării anti-Plahotniuc, anti-corupție și pro-UE, pornit în 2015 de mitingurile de masă din Piața Marii Adunări Naționale. Alegătorul ACUM este unul pro-european, mai tânăr, mai activ și dornic de schimbare.

Partidul ȘOR are șapte deputați, intrați în parlament pe valul ofertei financiare lansate de liderul său,  Ilan Șor, om de afaceri acuzat în repetate rânduri de spălare de bani și corupție, obiectul unor dosare penale grave. Înainte de a fi ales parlamentar anul acesta, el a fost ales, în iulie 2015, primar de Orhei. Ilan Șor a dispărut din RM la scurt timp după alegerile din 2019.

Noutatea electorală a campaniei parlamentare 2019 a fost „batista pe țambal”anunțată de Andrei Năstase la postul românesc de televiziune Pro-TV Chișinău. Expresia se referă la excluderea mesajului geopolitic din campania electorală. Anume aici partidul pro-rus PSRM și cele pro-UE, PAS și PDDA, și-au dat mâna. Dacă în toți cei 28 de ani de așa-zisă independență, lupta politică în RM s-a purtat în spațiul geopolitic, adică pe câmpul de luptă între vest și est, sau pro-UE și pro-Rusia, iată că găselnița serviciilor rusești (e convingerea noastră) a prins în RM, iar electoratul s-a pomenit într-un spațiu virtual fals, când nu direcția Vest-Est e cea care contează, ci lupta contra „oligarhului rău”. 

Unionismul a fost exclus aproape în totalitate din vocabularul electoral al partidelor de dreapta. Unioniștii nu erau agreați de către Năstase încă din 2015, când li se interzicea accesul la microfon în timpul mitingurilor anti-oligarhice, iar drapelele românești și UE nu mai apăreau în Piața Marii Adunări Naționale. Această stratagemă a războiului hibrid, planificat la Moscova conform opiniilor specialiștilor occidentali, a determinat în mare parte succesul stângii în deturnarea direcției pro-vestice pe malul stâng al Prutului, în folosul războiului anti-oligarhic, scos în prim plan. 

Campania „batistei pe țambal” a fost abil promovată pe rețelele de socializare și în mass-media de către mașina propagandistică rusească. Principalul dușman a fost declarat unul singur, oligarhul Plahotniuc, făcut responsabil pentru tot și pentru toate. Și electoratul a căzut pradă acestei făcături.

CITIȚI ȘI: Alegeri parlamentare în Republica Moldova: Rezultatele din Canada și din diasporă

Iunie: Alianța Kozak2

Din februarie până în iunie 2019, Parlamentul Republicii Moldova a trecut prin febra schimbării guvernării. Cele trei componente ale parlamentului erau în impas: niciuna nu putea forma o majoritate singură. PSRM, ACUM și PDM au purtat tratative, fiecare cu cine a putut.

Deputații ACUM încă nu știau că zarurile fuseseră deja aruncate. Ei au jurat naiv, cu trei zile înainte de alegeri, să nu facă alianță cu niciunul din partidele care au intrat în parlament. Au promis și au semnat în fața camerelor de luat vederi că, dacă o vor face, o să-și dea demisia. Semnat, jurat, uitat… Angajamentul a fost dat uitării cu desăvârșire după 24 februarie.

Dodon, la rândul său, a purtat negocieri secrete și cu PDM, și cu ACUM. Nici el nu știa, pesemne, că zarurile fuseseră deja aruncate. La 8 iunie, în spațiul public, pe rețelele PDM, apare un filmuleț care îl arată pe Igor Dodon tratând cu Vlad Plahotniuc o eventuală coaliție parlamentară, povestind cu nonșalanță că primește lunar bani de la Putin (de la 700 de mii până la un milion de dolari!) pentru partid și că, de acum încolo, Plahotniuc va trebui să-i plătească acești bani.

Filmul a stârnit multă nedumerire la Chișinău și nu numai, dar nu suficientă pentru a schimba lucrurile. Balanța a fost înclinată în favoarea alianței PSRM-ACUM, cu acordul Rusiei, UE și SUA. Nici UE și nici SUA nu știau că zarurile fuseseră deja aruncate. Sau știau, dar nu le-a păsat.

Dimitri Kozak, trimisul lui Putin la Chișinău, a avut ultimul cuvânt. El a apărut la tribuna președinției la începutul lunii iunie, a susținut alianța dintre PSRM și ACUM și a făcut promisiuni de sprijin pentru RM. Apoi Maia Sandu și Andrei Năstase, însoțiți de câțiva deputați ACUM, au mers la întrevederea cu oficialul rus. Această întrevedere a fost decisivă. Alianța ACUM-PSRM a fost bătută în cuie, PDM-ul a fost condamnat. Așa s-a născut Alianța Kozak.

Plahotniuc a dispărut din Republica Moldova, iar Parlamentul și-a ales un președinte din partea PSRM,  Zinaida Greceanii, investind în scurt timp un guvern condus de Maia Sandu.

În câteva luni, din iunie până în septembrie, PSRM a reușit performanța de a pune mâna pe structurile de forță (armata, securitatea, Centrul Național Anticorupție), dar și pe Curtea Constituțională, CEC etc.

Concursurile inițiate de Guvernul Sandu erau câștigate invariabil de socialiști. Unele au fost anulate, altele au rămas în aer, fără finalitate.

Guvernul Maia Sandu a avut o soartă tristă. Cu o echipă (atât în parlament, cât și în guvern) tânără, fără experiență și cunoștințe de guvernare, fisurată și hărțuită din interior și exterior de purtătorii unor interese contradictorii, acest guvern s-a împotmolit rapid în încercările de a-și promova agenda declarată: lupta cu corupția și nepotismul, reforma juridică, transparența și promovarea drepturilor proclamate în Constituție și în Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

Blocul ACUM nu a reușit, din păcate, să se ridice deasupra evenimentelor, să se detașeze de comportamentul de guerilă, de opoziție, cu care a fost deprins în cei trei ani de stat pe baricade cu lozinci precum „dat jos oligarhul” și „luat țara înapoi”. Nu a reușit să formuleze o strategie clară de dezvoltare și să elaboreze o tactică eficientă de implementare a acesteia. Bucuria generală de a vedea realizată deturnarea sistemului corupt al lui Plahotniuc este umbrită rău de pierderea direcției europene pentru Basarabia și de mutarea Republici Moldova de pe ecartamentul european pe cel rusesc.

Una e să strici, alta e să construiești. Blocul ACUM a știut cine îi sunt dușmanii, dar nu a știut să-și facă prieteni. Mesajul plin de ură față de Plahotniuc a înlocuit orice discurs constructiv, echilibrat și democratic, diplomatic și strategic, adresat partenerilor interni și externi, adresat viitorului. Un plan de construcție a unei veritabile democrații europene, în care drepturile și responsabilitățile cetățenești și instituționale sunt bine formulate și structurate, nu a mai apărut. Foaia de parcurs a Republicii Moldova s-a rătăcit prin ser-tarele guvernului Sandu. Batista nu a mai fost scoasă de pe țambal.

O mare parte din cetățenii care au susținut Blocul ACUM la alegerile parlamentare din februarie 2019 și la alegerile anticipate la primăria Chișinăului în iulie 2018, s-au pomenit în toamna lui 2019 în afara intereselor noii alianțe ACUM-PSRM.

Mesajul pro-european și unionist a rămas tot mai periferic în Republica Moldova. ACUM nu a coborât de pe baricadele anti-Plahotniuc și nu și-a modificat mesajul. Acest lucru a nedumerit reprezentanții  tradiționali ai dreptei naționale, pro-UE și pro-România, care așteptau rezultate palpabile ale Guvernului Sandu în activitatea de dezvoltare economică, socială și politică pro-europeană. De aici și manifestările rebele ale unor deputați ai blocului ACUM precum Octavian Ticu, Iurie Reniță sau Lilian Carp, care au încercat în repetate rânduri să avertizeze liderii blocului de pericolele reorientării strategice ale RM dinspre vest spre est.

Septembrie: Alegeri locale

În septembrie 2019, între ACUM și PSRM a fost încheiat un nou acord. Tot atunci s-au desfășurat și alegerile locale. Acestea au adus câteva rezultate concludente, unele așteptate, altele – mai puțin. Cel mai dureros: municipiul Chișinău a fost pierdut, pentru prima oară de la 1989 încoace, de partida națională, adică pro-românească și pro-europeană. Cârdășia cu PSRM i-a costat mult pe liderii PAS-PDDA. Pro-esticul Ion Ceban a devenit primarul Chișinăului, lucru ce va avea consecințe grave nu doar pentru ACUM, ci și pentru Republica Moldova de aici încolo.

ACUM a ocupat locul trei după numărul primarilor înaintați la nivel național. PSRM a devenit campionul alegerilor locale, câștigând cele mai multe primării raionale (raioanele reprezintă, într-un fel, modelul de județe din România), consilii raionale și primari raionali. Promovând principiul „centralismului democratic” moștenit de la PCUS, Dodon organizează după bunul său plac verticala  administrației publice locale peste tot: în unele raioane face un deal cu reprezentanții ACUM, în altele cu PDM, în funcție de conjunctură.

PDM, la rândul său, a obținut un scor nesperat de bun, având cel mai mare număr de primari locali. Mașinăria propagandistică anti-plahotniuc a avut un efect cumulativ la nivel național, în alegerile parlamentare, dar s-a dovedit a fi mai puțin eficientă când a venit vorba de alegerile locale, unde interesele diferă. PDM, în ciuda reputației binemeritate de corupție, și-a pus în valoare cadrele locale cu experiență. Unde mai pui și faptul că o parte din oamenii săi au fost acceptați pe listele socialiștilor și acumiștilor, în ciuda amenințărilor liderilor „intransigenți” Dodon și Sandu să nu colaboreze cu transfugii. Astfel, PDM are un cuvânt de spus în configurația politicilor locale și va face acum jocuri ad-hoc, funcție de interesele de moment.

Noiembrie: Căderea guvernului Sandu

Conjunctura politică s-a schimbat brusc după alegerile din septembrie. ACUM și-a slăbit vizibil pozițiile, PSRM și le-a întărit. Președintele Dodon, lansând tot mai des critici aspre la adresa Guvernului Sandu și aducându-i acuzații de incompetență și de promovarea unor politici antisociale, a început să ceară reforma guvernului, insistând la suplimentarea numărului de miniștri din partea PSRM. Presiunile fiind tot mai vizi-bile, Guvernul Sandu a început, la rândul său, să facă presiuni legate de reforma justiției, criticând politicile președintelui Dodon.

Apoi s-a produs explozia. La sfârșitului lui octombrie, Comisia de preselecție a candidaților pentru funcția de procuror general, creată de către Guvernul Sandu, publica rezultatele concursului. Ministrul Justiției anunța că totul e OK, că au fost selectați patru candidați pentru funcția de procuror general ce vor fi înaintați Consiliului Superior al Procurorilor. Peste câteva zile, la 6 noiembrie, ministrul Justiției, Olesea Stamate, a declarat că rezultatele concursului sunt viciate de către unul din membrii comisiei, reprezentant al PSRM, și că respectivul concurs este anulat. Ceva mai târziu, Guvernul a venit cu un proiect de modificare a legii cu privire la Procuratură ce prevedea ca primul ministru să propună Consiliului Superior al Procurorilor o „listă scurtă” cu candidați la funcția de procuror general.

Maia Sandu a anunțat că guvernul își asumă răspunderea pentru modificările operate la Legea Procuraturii. Pasul acesta, întreprins fără consultarea partenerilor interni și externi, a stârnit nedumerire generală, fiind calificat de specialiști ca o acțiune neconstituțională. Partidul Socialiștilor a înregistrat imediat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Sandu, care a fost votată la 12 noiembrie cu 63 de voturi din totalul de 101. 

Peste două zile, la 14 noiembrie, Parlamentul a votat cu 62 voturi componența unui nou guvern, propus de către președintele Dodon. Ion Chicu a devenit noul prim-ministru, iar din cei nouă miniștri, șase sunt foști consilieri ai președintelui Dodon. Deputații PSRM și PDM au votat solidar demiterea Guvernului Sandu și validarea Guvernului Chicu. Totuși, cele două formațiuni nu par să încheie o nouă coaliție. Blocul ACUM a trecut în opoziție.

Decembrie 2019: Situația se complică

Situația din Republica Moldova se complică. Parcursul european își încetinește turațiile. Discursul pro-rus este tot mai prezent în politica Republicii Moldova. Apar inițiative de reinstalare a limbii ruse în sistemul administrativ, de refacere a relațiilor mai strânse cu Rusia. Se vehiculează primirea unor credite enorme din partea Rusiei, de până la 500 milioane de dolari. Se vorbește despre privatizarea aeroportului internațional Chișinău și de construcția unor noi aeroporturi în sudul și nordul RM – presa vehiculează ideea că ar fi vorba de niște aeroporturi militare ce vor sluji intereselor Rusiei și vor crea probleme grave României, Ucrainei și UE.

Fostul președinte român, actual europarlamentar, Traian Băsescu, a solicitat ca Uniunea Europeană să intervină în Republica Moldova și să determine PD și Blocul ACUM să formeze o coaliție de guvernare pro-europeană. „Din păcate, doamna Maia Sandu a intrat singură şi deliberat în situaţia de a pierde guvernarea. În Moldova este un paradox: opoziţia, care este formată din două partide pro-europene, asistă la o guvernare dură, minoritară, a pro-rusului Dodon. Este timpul ca Uniunea Europeană, care investeşte bani, să ceară celor doi lideri din opoziţie şi care, repet, constituie o majoritate să-şi facă datoria faţă de Republica Moldova preluând guvernarea şi reorientând ţara către vest”, a afirmat Băsescu în Parlamentul European, potrivit Cotidianul.md.

Anul 2020 ne va arăta încotro merge Basarabia.            

CITIȚI ȘI:  

Basarabia, 2018: Ne așteaptă un an fierbinte
Punct de vedere filozofic asupra unirii Basarabiei cu România    

          

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

8 + two =