Două tendințe majore par să definească traiectoria pe care evoluează societatea umană: concentrarea din ce în ce mai mare a bogăției în mâinile unui grup restrâns de indivizi și accelerarea automatizării. Cum am putea combate sărăcia din ce în ce mai acută generată de aceste tendințe? Un număr important de specialiști oferă ca răspuns venitul de bază garantat și universal.

Ca la fiecare început de an, Oxfam a publicat luna aceasta raportul său privind inegalitățile economice la nivel mondial. Datele prezentate arată că primii opt miliardari ai lumii au o avere combinată mai mare decât jumătate din populația planetei – 3,6 miliarde de oameni adică. Această uriașă discrepanță de venituri reprezintă nu numai o imensă rușine economică, ci și un mare pericol politic, deoarece, așa cum Oxfam arată, există o legătură din ce în ce mai pronunțată între inegalitate și nemulțumirea oamenilor vizavi de politica mainstream. Frustrarea față de un sistem economic mondial care nu funcționează în favoarea vastei majorități a populației și înstrăinarea de discursul politic mainstream sunt două motivații fundamentale pentru aplecarea spre idei populiste și extremiste.

Adăugați la acest combo sumbru încă un ingredient: șomajul, cauzat nu atât de globalizare cum suntem adesea tentați să credem, ci de un fenomen început de mult, din epoca industrială, care s-a accelerat în ultimele decenii: automatizarea.

Încă din 1930, economistul John Maynard Keynes avertiza asupra apariției unei noi probleme sociale: „șomajul tehnologic”, cauzat de faptul că ritmul în care economia reușește să creeze noi locuri de muncă este mai lent decât ritmul în care locurile de muncă se împuținează din cauza automatizării.

Până nu de mult, această problemă nu s-a prezentat la modul acut, căci automatizarea nu a reușit să acopere necesitățile societăților în plină dezvoltare, în care sectoarele comerțului și al serviciilor au prosperat, absorbind forța de muncă disponibilizată din agricultură și industrie. În ultimele decenii însă, și în special în ultimii ani, semnalele de alarmă ale oamenilor de știință s-au înmulțit: progresele imense și rapide în robotică și inteligență artificială amenință stabilitatea planetară, căci sunt pe cale să provoace un șomaj în masă și, prin urmare, să sporească sărăcia.

În paralel cu aceste avertismente, o idee ce pare radicală – dar foarte simplă și deloc nouă – își croiește drum de lungul și de-a latul planetei, din Silicon Valley în India, din Olanda în Australia, ca răspuns la aceste provocări ale timpurilor actuale: venitul de bază garantat.

Luna aceasta Finlanda a demarat un proiect-pilot menit să testeze aplicarea venitului de bază garantat. Timp de doi ani, 2.000 de persoane alese la întâmplare dintre cei care primesc ajutor social vor beneficia de 560 de euro (785$ CAD) pe lună, indiferent dacă în acest interval își găsesc un loc de muncă

Experimentul finlandez este cel mai larg dintr-o multitudine de astfel de experimente în curs de desfășurare – ca cel din Utrecht, în Olanda – sau preconizate într-un viitor apropiat, precum cele din Oakland, SUA, sau Glasgow și Fife în Scoția. În februarie a.c. un raport ce pledează în favoarea introducerii unui venit de bază garantat și universal în fiecare țară membră a UE va fi supus atenției Parlamentului European.

Canada ar putea însă asuma rolul de lider al acestor experimente economice, nu numai pentru că are deja o istorie în acest sens (în anii ’70, în orașul Dauphin din Manitoba, s-a întreprins, cu succes, un astfel de proiect), ci și pentru că Ontario a lansat deja o consultație publică privind felul în care venitul de bază garantat ar putea reduce sărăcia și ameliora sănătatea publică și problema ocupării forței de muncă, iar parlamentul Insulei Prințului Edward a adoptat  – în unanimitate! – în decembrie 2016 o moțiune privind explorarea acestei idei sub formă de proiect-pilot la nivelul întregii provincii.

Venitul de bază garantat este definit ca o formă de venit oferit de guvern. El este individual, universal (acordat tuturor – femei, bărbați, copii) și necondiționat, adică se atribuie indiferent dacă persoana are și alte surse de venit, și nu implică prestarea obligatorie a unei munci sau consimțământul de a accepta un job atunci când este oferit.

Dar cum poate furniza statul așa ceva? De unde bani? Din faptul că venitul de bază garantat va înlocui, în parte sau în totalitate, asistența socială, ajutorul de șomaj, alocațiile pentru copii, subvențiile pentru plata chiriei și alte ajutoare sociale oferite de stat. Introducerea venitului de bază ar reforma așadar sistemul social, simplificându-l.

Dar nu o să încurajeze lenea, nu o să „subvenționeze” inactivitatea? Rezultatele experimentului de acum 40 de ani din Dauphin, Manitoba, arată în mod clar că nu. La fel și numeroase alte studii care au indicat că sistemele bazate pe o bună protecție socială nu crează o cultură a dependenței, nu descurajează munca, nu erodează normele muncii și nu promovează lenea. Citez în acest sens un amplu studiu european, condus în 18 țări pe 19.000 de indivizi, intitulat „The bigger the worse? A comparative study of the welfare state and employment commitment”, publicat în martie 2015 în revista Work, Employment and Society.

Venitul de bază poate deci reduce sărăcia, reducând în același timp cheltuielile bugetare din sectorul asistenței sociale, birocrația și talia administrației publice, și încurajând oamenii să lucreze, să accepte locuri de muncă mai slab plătite sau la timp parțial, fără teamă că banii nu le vor ajunge.

Dar totuși, introducerea acestui tip de venit nu va cauza o inflație masivă?  Nu vor crește, inevitabil, prețurile la alimente, la locuințe, la servicii, „înghițind” practic acest venit?  Acest argument este adesea folosit și împotriva creșterii salariului minim la un nivel decent. El este ușor de combătut, căci introducerea venitului de bază garantat nu presupune imprimarea de noi bani și injectarea lor în economie. Banii destinați acestei plăți sunt bani aflați deja în circulație. Prin urmare, venitul de bază garantat nu alterează valoarea monedei unei țări și deci nu produce inflație. (În paranteză, pentru a respecta și mai mult adevărul economic, trebuie spus că chiar și dacă s-ar imprima bani pentru acest lucru, inflația nu ar fi un rezultat cert și inevitabil).

Din contră, este foarte posibil ca prețurile să scadă, căci experimentele din trecut cu acest tip de venit arată că oamenii, odată ce știu că au asigurate nevoile de bază, sunt dispuși să asume mai multe riscuri și să se lanseze în afaceri. Or, mai multe businessuri înseamnă mai multă competiție, inclusiv pe acei dolari de venit de bază, ceea ce se traduce prin bunuri și servicii mai ieftine, nu mai scumpe.