Carmen Smutneac, pictoriță de origine română, se remarcă în arta canadiană contemporană prin stilul său situat între suprarealism și mișcarea dadaistă, dar încărcat de noi semnificații și simboluri. În creațiile sale abstractul are un rol de fundal sau ambianță; în prim plan se regăsesc personaje pline de expresie și ciudățenie sau mister, alcătuite din impresionante tușe de culoare și desen. Ele vorbesc despre o lume bogată, fabuloasă, supranaturală, ce traversează timpurile și epocile. Un interviu cu această artistă originală care nu încearcă să reproducă natura, ci mai degrabă să creeze o lume nouă. Interviul va fi inclus în al treilea volum din seria „Convorbiri cu personalități românești din Montreal”, ce va apărea în această vară. Aceasta este o versiune adaptată pentru ziarul Accent Montreal.

Eva Halus: Carmen Smutneac, puterea dvs. de expresie depășește cu mult mainstream-ul picturii canadiene contemporane, scăpând șabloanelor și șablonării. Este aceasta o exuberanță a imaginației, reflectă ea personalitatea dvs. în general?
Carmen Smutneac: Dacă vorbim la modul general, personalitatea fiecărui individ se reflectă în totalitatea acțiunilor sale. Fiecare dintre noi avem o amprentă unică în ceea ce facem, o identitate proprie. Activitatea mea artistică este rezultatul observațiilor lumii care ne înconjoară, a cunoștințelor acumulate, un răspuns la unele din întrebările umane fundamentale, cum ar fi existența noastră și timpul.

EH: Cum s-a format stilul dvs.?
CS: S-a format în timp și concretizat aș zice prin 2011. Baza pe care o am este Liceul de Arte Plastice și Institutul de Arte Plastice din Cluj-Napoca (1978), cu o specializare la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București (1979). Stilul artistic se transformă treptat, aproape imperceptibil, de la o zi la alta, pentru că noi înșine ne îmbogățim prin cunoștințele acumulate, observațiile noastre și experiența pe care o câștigăm muncind la realizarea unei lucrări – în cazul meu, tabloul.

EH: Postmodernismul contemporan, de la 1970 încoace, nu încetează să pună între ghilimele conceptele de realitate, adevăr, umanitate și fiecare pictor mai de valoare are o anumită idee pe care o propune publicului. Unde vă situați dvs.?
CS: Curentele artistice unesc grupuri de artiști care au același stil, cu o filozofie specifică comună. Mișcările artistice din cadrul modernismului și postmodernismului sunt multiple. Fiecare artist contemporan încearcă să fie original, să aducă ceva diferit în tehnica și modalitatea de exprimare. Trebuie să recunoaștem că nu e ușor, dacă acceptăm ideea că „totul a fost spus”. Pe de altă parte, imaginația și creativitatea umană nu au limite… Ca să răspund mai precis la întrebarea dumneavoastră, aș cita cuvintele lui Janette Blais, proprietara galeriei L’espace Contemporain din Montreal, referitor la curentul artistic în care mă încadrez prin stilul meu: „Une artiste avec un esprit mutin et caustique qu’on pourrait classer entre le surrealiste et le mouvement dadaist avec une analogie du monde, un style angoissant et enchanteur…”

Carmen Smutneac – „Cité des étranges” . FOTO: www.carmensmutneac.com.  

EH: Cum era când erați copil? Dar ca adolescentă? Ce vi s-a imprimat cel mai mult în memorie? Pun aceste întrebări pentru că, de obicei, artiștii cu multă imaginație au avut copilării ieșite din comun.
CS: Îmi plac aceste întrebări! Eram fericită, am avut o copilărie ieșită din comun datorită părinților, Olga și Vasile Smutneac, și bunicilor din partea mamei, Ștefania și Mihail Guțu, cărora le sunt foarte recunoscătoare. Cele mai frumoase clipe din această perioadă au fost primăverile și verile în satul Cucuiș, din regiunea Hunedoara, unde bunicul a fost învățător. Acolo mi s-a imprimat cel mai mult în memorie peisajul paradisiac, copiii și oamenii locului, mirosul de flori și de pământ. Ca adolescentă, au fost anii de studii, când viitorul era foarte, foarte departe și mi-l imaginam cum voiam; totul era posibil!

EH: Ce v-a atras să veniți în Canada și la ce a trebuit să renunțați pentru a vă realiza visul de libertate?
CS: Aveam de ales între Canada și Australia, țări care acceptau cereri de imigrare. Am depus actele pentru Canada  deoarece învățasem un pic franceză în liceu. Nu putem explica întotdeauna de ce facem anumite lucruri. Urmăm o voce interioară, subconștientul, care ne ghidează spre ceea ce dorim sau visăm. Așa am ajuns la Montreal în decembrie 1997, cu doi copii minori, Mălina și Ruxandra Căilean. Pot spune cu mândrie că ne-am descurcat bine toate trei, fiecare pe drumul său.

EH: Ați participat intensiv la expoziții în România, Canada și în țări precum Belgia, Olanda, Japonia. Vorbiți-ne despre aceste expoziții. Cum a fost primită arta dvs. în România și în străinătate?
CS: Înainte de a ajunge în Canada, am lucrat ca stilist în industria textilă la București și am colaborat la galeriile Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) din România, unde sunt membră și în prezent. De-a lungul anilor am participat la expoziții de grup și am avut două personale la București, în 1996.

Arta fiecărui pictor e primită diferit de public, oriunde în lume, fiecare artist având publicul său, ca în orice altă ramură artistică, și e normal să fie așa. Suntem mult mai sensibili la o anumită formă de exprimare ca alta, în funcție de multe criterii individuale și nu numai.

Carmen Smutneac – „L’orchestre de l’étrange”.  FOTO: www.carmensmutneac.com.  

EH: Cât timp pe zi dedicați picturii? Cum se naște de obicei o pictură? Există o corelație între întâmplări din viața dumneavoastră de toate zilele sau din lecturi, cu personajele create pe pânză?
CS: Ideal este să pictezi zilnic, ca cei care cântă la un instrument, să nu-ți pierzi virtuozitatea și continuitatea ideilor. Pe de altă parte, atunci când creezi ai nevoie de momente de inspirație, de căutare, ai nevoie de singurătate, de acel ceva care vine din interior și pe care vrei să-l transmiți în felul tău celorlalți. Pentru mine e destul de dificil și dureros să mă pun în „starea de a picta” un tablou. Și de aceea sunt zile când nu pictez. În cazul meu, o pictură se naște cu greutate, pentru că doresc ca în final să spună ceva celui care o privește, să-i transmită un sentiment, o emoție pozitivă sau negativă, ceva care să-l facă să se oprească măcar câteva secunde în fața tabloului. Dacă intră în dialog cu lucrarea, scopul e atins, putem comunica, creator – spectator, chiar dacă cel care privește aduce o altă interpretare lucrării. Fiecare vede și simte diferit. Bineînțeles că există o corelație între tot ce am văzut, auzit și trăit și personajele mele. Înregistrăm în creier și în suflet tot ce ne impresionează în bine sau rău și le eliberăm din noi inconștient.

EH: Prin culoare și desen, pictorii imortalizează și dau glas unor expresii, unor amănunte care altfel ar putea scăpa ochiului obișnuit.
CS: Într-adevăr, observ oamenii oriunde mă aflu, expresiile lor, gesturile lor, îmbrăcămintea, accesoriile. Încerc apoi să le redau în pictură. La o compoziție cu mai multe personaje, de exemplu, sunt importante pentru mine stările de spirit și relația care se crează între ele – un fel de scenă dintr-o piesă de teatru sau de marionete, cu personalități diferite, unde fiecare are ceva de spus.

EH: Ce planuri aveți pentru timpul dvs. liber?
CS: Nici nu-l mai numesc timp liber… Ca orice artist, să am inspirație, energie și dorința de a continua pe acest drum, de a picta și a expune cât mai mult. De asemenea, să onorez faptul că sunt artist al Galeriei Iris din Baie-Saint-Paul, regiunea Charlevoix, și Galeria Nob Hill din orașul Quebec.

Expoziția de pictură „La trace d’un instant” (20-25 noiembrie 2018) de la Galeria de Artă Livart din Montreal (3980 St-Denis) a inclus 15 lucrări de dimensiuni mari semnate de Carmen Smutneac.

EH: O expoziție majoră, numită „La trace d’un instant”, de la sfârșitul anului trecut, gândită cu multă trudă și realizată împreună cu artistul de origine bulgară Kamen Zenov , a avut tot ce-și poate dori un artist: o galerie în topul galeriilor contemporane prin calitatea spațiului expozițional, al numelui și influenței în lumea artistică montrealeză – Galeria Livart – și un impresar tânăr și energic, și el de origine română, Mihai Gheorghian, venit din direcția business managementului și iubitor și creator de artă. Ce noi expoziții pregătiți anul acesta, unde și când?
CS: Expoziția La trace d’un instant a avut loc la Galeria Livart, cum spuneți, care este în topul galeriilor din Quebec. A fost organizată de impresarul român Mihai Gheorghian, însă fiind în cea mai friguroasă perioadă a iernii, nu a avut mulți vizitatori. De fapt, iarna nu e o perioadă propice pentru galerii, nici ca vânzare, nici ca public. Excepție fac expozițiile artiștilor de renume. Ceva mai important ce am în vedere anul acesta este o expoziție personală la Rouyn-Noranda, în septembrie.

CITIȚI ȘI: ArtMihai, o agenție românească de artă la Montreal

EH: Vorbiți despre o lume nouă în pictura dvs. Este o lume virtuală pe pânză, un univers paralel. O aspirație poate? O nostalgie?
CS: Lumea din tablourile mele este un pretext de a prezenta o stare de spirit, o stare de mister, o poezie, o gândire feerică, o nostalgie, un fel de răspuns la întrebările legate de condiția și locul nostru în Univers, o întâlnire metafizică între personaje din epoci diferite, pentru care locul și timpul nu au importanță. Tematica pe care o abordez cu predilecție este timpul, această noțiune imposibil de definit.

Carmen Smutneac. FOTO: Galeria de artă Iris, Baie-Saint-Paul, Quebec.

Carmen Smutneac, repere biografice
Născută la 1 martie 1954, în Orăștie, Hunedoara, Carmen Smutneac a absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca în 1978, urmând apoi o specializare (1979) la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București. În România a lucrat ca stilist în industria textilă, la București, pentru ca în 1997 să se stabilească în Canada, la Montreal. Aici și-a continuat cariera artistică și și-a perfecționat stilul, lucrând cu galerii prestigioase și expunând intens.

Prin intermediul Galeriei L’espace contemporain a expus solo (Le cortège du temps, 2015), în duo (Autour de la lumière cu artista Lydia Gouteux, 2013; Arlequin & Chimère, alături de Marc Bléoo, 2012; Les traces des éclipses, împreună cu Ruxandra Căilean, 2012) și a participat la o multitudine de expoziții colective între 2011 și 2015. La sfârșitul lunii noiembrie 2018 a expus, alături de pictorul Kamen Zenov, 15 lucrări de mari dimensiuni la Galeria Livart din Montreal, în cadrul expoziției La trace d’un instant.

A expus, de asemenea, și în România, la Salonul internațional de artă de la Timișoara în 2006, la Salonul internațional de artă de la Sibiu în 2007 și în cadrul celei de-a 36-a Expoziții internaționale a CAPSQ (Cercle des Artistes Peintres et Sculpteurs du Québec), care în 2012 s-a ținut la Muzeul Național al Marinei Române de la Constanța.

În prezent Carmen Smutneac este reprezentată de Galeria Iris din Baie-Saint-Paul și de Galeria Nob Hill din orașul Quebec.

Pentru arta sa, care înfățișează un stil între suprarealism și mișcarea dadaistă, cu personaje efervescente și mistice aflate în contexte fantastice, Carmen Smutneac a fost recompensată cu mai multe premii, dintre care amintim pe cele din partea CAPSQ, în cadrul concursurilor/expozițiilor internaționale Son et lumière organizate de acesta în 2010, 2011 și 2012.

CITIȚI ȘI:
Raluca Pilat: Dezvăluirea extraordinarului ascuns dincolo de lucrurile obișnuite

Ionela Manolescu : „Arta înseamnă libertate”
MARC-Marinescu Constantin și umorul său tridimensional

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

three + 7 =