Despre Canada, nu ca vis, ci ca realitate, vorbește Cătălina Stroe în cartea sa „Jurnal secret”. Cătălina Stroe spune, dintr-un început, că este „un volum de note biografice despre o perioadă deosebită a vieții mele, aceea de emigrant în Canada”.

Autoarea a emigrat în Canada în 1995, mai exact pe 27 ianuarie 1995. În plină iarnă canadiană. Când pleci din țara ta la 47 de ani nu mai poți spune că a fost o greșeală, că a fost o decizie de moment sau o curiozitate. La 47 de ani nu poți pleca decât după luni, săptămâni și nopți de reflecție serioasă. Pleci lăsând în urmă o viață. Este, fără îndoială, o plecare asumată. Cătălina pleca dincolo de Atlantic, pe un alt continent, într-o altă țară, într-o altă casă, într-o altă viață. Un punct zero pe care orice emigrant îl simte când ajunge cu valizele pe aeroportul de sosire. Indiferent de aeroport, indiferent de emigrant există un punct zero.

Pentru cine scrie autoarea noastră? Pentru cei care vor să cunoască și să înțeleagă din interior emigrația canadiană. Cătălina Stroe face o dublă sociologie. O sociologie a propriei emigrări, dar și o sociologie profană a cotidianul canadian văzut de pe poziția de administrator de bloc. Ce poate fi mai sociologic decât să cunoști viața de zi cu zi a celor care țin cheia apartamentului lor la tine? Autoarea pune cu generozitate în cartea ei informații despre sistemul de învățământ canadian, despre sistemul de sănătate, despre cum funcționează, în general, societatea pe care ea o decodează cu înțelegerea unei femei mature, care a lăsat în urma o carieră, o viață, o țară. Cătălina Stroe nu compară, nu divinizează lumea în care a ajuns. O povestește așa cum, în acel moment din viața ei, a trăit-o și înțeles-o. Când ajungi cu doi copii, renunțările profesionale sunt, uneori, din cele mai dramatice. Emigrația în sine te obligă să renunți, să te reconstruiești, să te redefinești. Devii un eu imperfect.

Cum își povestește propria emigrare? Cu detașare. Poate pentru că autoarea a plecat privind înainte. Plecările emigranților sunt foarte diverse. Câți emigranți, atâtea plecări. Fiecare emigrant își are plecarea lui. Cătălina Stroe pare să fi plecat cu înțelegerea serioasă a gestului. De unde și bucuria descoperirii unei alte lumi, a lumii canadiene. Aș spune că autoarea a scris o carte de dragoste. Obstacolele inerente procesului de migrare, de integrare, mai ales, nu sunt ușor de trecut. Un fel de ziduri kafkiene. Cătălina Stroe le povestește ca pe niște obstacole învelite în dragoste. Începe cartea cu o declarație de dragoste pentru cartierul de emigranți în care a ajuns: „j’aime beaucoup le quartier Côte-des-Neiges”. Vine cu dragostele vieții ei, cele două fiice. Regăsește în Canada, plecați cu ceva vreme înainte, fiul și soțul. Cătălina Stroe își construiește poveștile în jurul oamenilor. Totul este despre oameni.

În sociologia emigrației vorbim despre rupturi, suferințe, nostalgii, renunțări, obstacole. Cătălina Stroe se detașează de acest limbaj al rupturii și privește înainte. Pare că se bucură pentru fiecare pas. Cursurile de limba franceză, făcute la COFI, sunt pentru autoarea noastră prilej de descoperiri umane. Multietnicitatea pare că o fascinează. Pentru fiecare coleg de la cursul de limbă, autoarea are un cuvânt tandru. E multă tandrețe în scrisul Cătălinei Stroe. Cuvintele sunt blânde, tandre, dar juste. Cătălina are fraza scurtă, care țopăie, dar justă și profundă. E o frază veselă chiar și atunci când doar un magician al cuvintelor ar putea să descrie situații extreme cu umor.

În cea de-a doua parte a cărții, cea a sociologiei profane, autoarea își construiește narațiunea pornind de la poveștile din apartamentele pe care le administra. Și de astă dată, narațiunea este în jurul oamenilor, a celor care, pentru un timp mai lung sau mai scurt, au trecut prin acele apartamente.

Când a devenit scriitoare? Cătălina Stroe a devenit scriitoare în Canada. Când viața ei s-a liniștit, când copiii au ajuns la casele lor, Cătălina a început să scrie. A scris primele cărți autobiografice „Cei șapte ani de-acasă” (în care autoarea povestește anii copilăriei) și „Centrul vechi” (povestește cei patruzeci de ani trăiți în România până la plecarea în Canada), după care, urmând o cronologie evenimențială a vieții ei, Cătălina a scris cartea emigrației și a integrării canadiene. A scris-o cu creionul pe hârtie, pe coli colorate pentru a-și proteja ochii, cum a spus chiar ea. A scris-o cu un scris frumos, cursiv, fără multe ștersături, fără ezitări. Cătălina știa ce vrea să spună. Povestea ei a curs de la început până la sfârșit.

Lectura cărții a fost una extrem de plăcută. Dincolo de faptul că este o carte de dragoste, un eseu biografic, cartea Cătălinei Stroe oferă cu generozitatea care vine din natura firii autoarei, o frescă a societății canadiene analizată cu profunzime, dar și cu umor până în fibra cea mai profundă. Și pentru că este o carte despre emigrație, las aici un fragment din cartea pe care o recomand cu toată înțelegerea fenomenului migraționist: „Să pleci de tot din țară este ca și cum ai muri într-un loc și te-ai renaște în altul! Ai alte documente de identitate, altă casă, alți prieteni, de cele mai multe ori alt serviciu ca înainte, alte reguli de respectat, altă limbă de vorbit. În graba plecării mulți uită să își ia cu ei cel mai prețios bagaj, sufletul. Din acest motiv se trezesc în locuri străine, ca niște clone, asemănători cu ei înșiși, dar goi pe dinăuntru. De cealaltă parte, sufletul uitat hoinărește fără noimă, ca un câine abandonat de stăpâni la scara avionului, din grabă, din neatenție sau din nepricepere.”

CITIȚI ȘI:

Gina Stoiciu, „Exilul: Viața în fragmente”
Iulia Sofian: „Osez Montréal!”
Anton Soare: „Métèque, de quoi te mêles-tu?”

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

34 + = thirty nine