Mai toți am auzit de Big Bang, acest eveniment uimitor care stă la originea Universului. Mulți dintre noi continuăm să ne întrebăm: dar înainte de Big Bang, ce a fost? Ni se răspunde că o astfel de întrebare nu are rost, că timpul însuși a luat naștere după Big Bang; că este vorba de o singularitate și că a chestiona ce ar fi putut fi înainte de aceasta este lipsit de sens. Și totuși, câțiva oameni de știință au alte idei.

Universul pe care-l cunoaștem și în care ne ducem existența a luat naștere acum mai bine de 13 miliarde de ani dintr-un fel de explozie inițială (cuvântul „explozie” nu este chiar exact): un Big Bang, în urma căruia s-au născut spațiul, timpul, materia și energia. De atunci Universul este într-un continuu proces de expansiune – mai mult, expansiunea Universului este accelerată – datorită, se pare, unei bizare forme de energie numită energia întunecată, care acționează ca un fel de forță antigravitațională.

  CITIȚI ȘI: Energia întunecată

Cu actualele acceleratoare de particule, în special cel de la Geneva (Large Hadron Collider – LHC, cu o circumferință de 27 de km, unde se ciocnesc fascicule de protoni cu viteze foarte apropiate de cea a luminii), reușim să recreăm procesele care au avut loc câteva fracțiuni de secundă după Big Bang. Ne apropiem din ce în ce mai mult de cunoașterea fenomenelor care credem că au avut loc, însă Big Bangul ca atare rămâne un mare și profund mister.

Majoritatea oamenilor de știință sunt de părere că nu are sens să ne întrebăm ce a fost înainte de Big Bang, întrucât nu a fost nimic: tot ce există la ora actuală își are originea în acest fenomen incredibil. Totuși, teoria relativității generale a lui Einstein nu spune că spațiul și timpul nu ar fi putut exista înainte de Big Bang, ci doar că acestea aveau o curbare atât de mare la începutul Universului încât teoria relativității, așa cum o cunoaștem astăzi, nu este valabilă. Este nevoie de o nouă teorie, teoria relativității generale cuantice, care la ora actuală încă nu există – sau cel puțin nu există o versiune acceptată de majoritatea oamenilor de știință.

Ne putem astfel imagina că Universul, înainte de ceea ce noi numim Big Bang, a fost într-o fază de contracție – deci devenea din ce în ce mai „mic”. În acest Univers, lumina nu se deplasa spre roșu (ca în Universul actual aflat în expansiune) ci spre albastru. Universul devenea practic din ce în ce mai dens, până când, la un moment dat, a ajuns în situația în care a început din nou să „crească”- moment pe care noi îl numim Big Bang. Materia foarte densă a început să se „rarefieze”, au luat naștere particulele pe care le vedem astăzi (protonii și neutronii), atomii, stelele, galaxiile și… noi.

  CITIȚI ȘI: O curioasă lume de atomi: noi, între Ginghis Han şi Beethoven

O întrebare legitimă este următoarea: ce a oprit Universul din colaps, de ce a trecut la faza de expansiune? La ora actuală există mai multe modele teoretice care descriu această trecere a Universului dintr-o fază de contracție la una de expansiune, însă este greu de spus care dintre acestea are mai multe șanse să descrie ce s-a întâmplat cu adevărat. Acest lucru se datorează în mare parte faptului că nu avem o teorie cuantică a gravitației. Desigur, există teoria corzilor (String Theory) care susține că a realizat acest lucru, dar nu există nicio dovadă experimentală a acestei teorii.

În viitor vom înțelege mai multe despre Univers și despre originea acestuia, atât din experimentele efectuate la acceleratoarele de particule, cât și din cele care scrutează cerul, de pe Pământ sau de pe sateliți. Nimic nu exclude posibilitatea ca într-o bună zi să pricepem mai bine ce s-a întâmplat acum circa 13 miliarde de ani, în fenomenul pe care îl numim Big Bang.