Inflamația cronică. Știm în ziua de azi că aceasta joacă un rol central în bolile de inimă, artrita reumatoidă, diabet, accidentele vasculare cerebrale, bolile intestinale inflamatorii, cancer și multe altele. Aceasta este inflamația pe care nu o putem vedea, care nu se vindecă, care e cronică și are consecințe grele.

Dacă v-ați tăiat la un deget sau ați fost pișcați de vreo insectă, dacă v-ați sucit o gleznă sau ați fost expus la ceva stricat atunci ați experimentat ce înseamnă inflamație. Această inflamație, de natură acută, declanșează un răspuns în organismul nostru pentru a stopa și vindeca o leziune. Inflamația acută durează câteva zile și poate fi însoțită de durere, însă ea este benefică pentru vindecare. Practic, sistemul nostru imunitar încearcă să ne protejeze de infecții și agresiuni, localizând și eliminând țesutul afectat.

Există cinci semne ale unei inflamații acute: roșeață, căldură, edem (umflătură), durere și greutate în a mișca normal zona afectată a corpului.

Când este extinsă și dureroasă, inflamația acută necesită tratament; minoră, doar într-o zonă mică a corpului, ea trece de la sine.

Există însă o altă formă de inflamație, una care nu stopează un proces nociv, care nu vindecă, ci dimpotrivă face rău și îmbolnăvește: inflamația cronică.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) clasează bolile cronice drept cea mai mare amenințare la adresa sănătății umane. Bolile inflamatorii cronice – incluzând accidentele vasculare cerebrale, afecțiunile cardiace, cancerul și diabetul – reprezintă cea mai importantă cauză de mortalitate la nivel mondial.

Spre deosebire de inflamația acută, cea cronică este „tăcută”, adică nu are simptome evidente. Dacă totuşi apar, cele mai comune sunt durerea şi umflarea, continue sau intermitente. Inflamația cronică este în general de nivel scăzut și poate persista nedetectată ani de zile.

Ea apare atunci când sistemul imunitar este mereu în priză iar corpul începe să se atace singur, determinând apariţia unor efecte secundare care stau la baza multor boli debilitante precum cele menționate anterior.

De ce procesul inflamator nu se încheie rapid și se cronicizează? Există o multitudine de cauze, de la o predispoziție genetică, la vârstă, la alimentație și stil de viață. Stresul mental, lipsa somnului de calitate, inhalarea unor toxine (fum de țigară, pesticide, praf de cărbune și azbest), prezența unor microorganisme (bacterii, viruși, paraziți), excesul de grăsime – toate acestea sunt factori ce contribuie la inflamația cronică.

La nivel de alimentație, majoritatea experților în nutriție consideră că în ceea ce privește inflamația, inamicul principal este zahărul. Motivul: zahărul diminuează enzimele care ne ajută să digerăm proteinele. Acestea ajung în sistemul circulator ca proteine parțial digerate și sunt atacate de sistemul imunitar.

Nu doar zahărul ca atare trebuie evitat, ci toate alimentele care cresc brusc nivelul de insulină, mai precis alimentele „albe” – cele cu făină albă și zahăr adăugat (pâine, paste, dulciuri, băuturi răcoritoare etc.). Atunci când consumăm astfel de alimente, organismul trebuie să producă mai multă insulină pentru a normaliza nivelul de glucoză. Excesul de insulină ridică nivelul de acid arahidonic din sânge și crește producția de celule și hormoni proinflamatori.

De asemenea, trebuie evitat dezechilibrul aportului de grăsimi omega-3 și omega-6. Atât omega-6 cât şi omega-3 aparţin categoriei de grăsimi polinesaturate esenţiale, necesare pentru buna funcţionare a organismului. Omega-3 se găsește în special în grăsimea peștilor din apele înghețate precum somonul, sardinele, heringul, macroul, codul. În regimul tipic nord-american există prea puţine surse de acizi grași omega-3.

În schimb, omega-6 se regăsește din abundență în dietă – în uleiul de măsline, în semințe şi nuci şi în uleiurile extrase din acestea (uleiul de floarea soarelui, soia, semințe de bumbac și porumb). Aceste din urmă uleiuri vegetale rafinate se folosesc frecvent în dulciuri, snacks-uri și fast-food.

Raportul ideal între omega-6 și omega-3 este de 1:1, dar până la 4:1 este considerat OK. Pentru nord-americanul tipic, acest raport se situează undeva între 12:1 și 25:1 omega-6 la omega-3. O asemenea discrepanță este nocivă deoarece omega-6 este transformat în acid arahidonic de către organism. Acidul arahidonic este folosit la rândul sau pentru a genera celule și hormoni proinflamatori.

Acest articol a fost revizuit de dr. Alexandru Nicolescu-Zinca, director la Super-cliniques GMF-Réseau.

CITIȚI ȘI:

Radicalii liberi, bolile și antioxidanții
Postul intermitent și posibilele sale efecte asupra sănătății
Zonele Albastre ale planetei sau cum să trăim mult și sănătoși


LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

fifty seven + = 67