Un amplu sondaj de opinie înfățișează portretul canadienilor la 150 de ani de la înființarea țării: primitori dar prudenți, mândri de țara lor dar conștienți că e loc de mult mai bine, preocupați de discriminare și inegalitatea veniturilor și divergenți în opinii nu atât în funcție de regiune cât de generație.

Anul acesta Canada a celebrat 150 de ani de la înființarea sa. La 1 iulie 1867, în orașul Quebec, a fost semnat primul British North America Act care, unind provinciile Ontario, Quebec, Nova Scotia și New Brunswick, a creat Confederația canadiană (Canada este de fapt o federație, însă la jumătatea secolului XIX, atunci când au început să circule propunerile ca toate coloniile britanice nord-americane să se federeze, cuvântul confederație a fost preferat, unul din motive fiind diferențierea față de formula federală americană).

Tot anul aceste s-au împlinit și 100 de ani de la bătălia de la Vimy Ridge, din timpul Primului Război Mondial, moment definitoriu în istoria de nation-building a Canadei. O bătălie sângeroasă, cu aproximativ 10.000 de victime, decedați și răniți, care însă a unit, simbolic, țara ca niciun alt eveniment până atunci și a scos-o din umbra Marii Britanii.

Două aniversări majore așadar, ambele în legătură cu noțiunea de identitate, ce pare să fi redevenit motorul politicii din atâtea colțuri ale lumii. Dar ce înseamnă să fii canadian în ziua de azi? Ce definește un canadian?

De cele mai multe ori, răspunsurile la aceste întrebări fac apel la simboluri: hocheiul, cafeaua de la Tim Hortons, natura sălbatică, climatul dur, canoea, câteva repere culinare (siropul de arțar, poutine, prăjitura Nanaimo), câțiva interpreți pop/rock (Céline, Drake, Michael Buble, The Tragically Hip, Nickelback)… Un pic ironic, un pic siropos, un pic clișeu.

La fel de frecvent însă, canadienii se definesc ca ceea ce NU sunt, în contrast cu vecinii de la sud. Încă de la înființarea Confederației, aceasta a fost o constantă în construirea identității canadiene: nevoia de a se diferenția de americani, provenită din teama de a fi asimilați de o țară mai puternică, clădită, ca și Canada, pe același profil de populație majoritară: albi anglo-saxoni protestanți. De aceea Quebecul francofon și catolic a fost și este pentru Canada anglofonă un element identitar important, de aceea monarhia britanică a rămas incorporată în simbolistica țării.

Recentele evenimente și problematici care domină scena internațională – criza refugiaților, schimbările climatice, acordurile de liber-schimb – și pozițiile adoptate de Ottawa și Washington vizavi de acestea au accentuat și mai mult tendința (și plăcerea!) canadienilor de a se defini în contrast cu americanii.

Ceea ce rezultă este o identitate ce ignoră criterii precum culoarea pielii, limbă, religie, proveniență, pentru a se articula în jurul unui set de valori. Este ceea ce exprima foarte bine Pierre Elliott Trudeau la începutul anilor ’70, într-un speech devenit celebru: „Nu există un canadian model sau un canadian ideal. Ce poate fi mai absurd decât conceptul de «canadian adevărat»? O societate ce pune accent pe uniformitate este o societate ce creează intoleranță și ură. O societate ce elogiază cetățeanul obișnuit este una care generează mediocritate. Ceea ce omenirea ar trebui să caute și ceea ce noi în Canada trebuie să prețuim în continuare nu sunt concepte de uniformitate, ci valori umane: compasiune, iubire și înțelegere.”

Aproape 45 de ani mai târziu, actualul prim-ministru Trudeau exprimă aceeași filozofie vizavi de identitatea canadiană: „Un canadian se definește nu prin culoarea pielii sale, nu prin limbă, religie sau origine, ci prin valori, aspirații, speranțe și vise pe care nu doar canadienii le împărtășesc, ci oamenii de pe întreaga planetă.” (speech-ul lui Trudeau tatăl a fost rostit în 1971, în fața Congresului canado-ucrainian; cel al lui Trudeau fiul în decembrie 2015, pe Aeroportul Pearson, înaintea sosirii primului val de refugiați sirieni sponsorizați de guvern).

Canada este una din puținele țări din lume unde primirea refugiaților capătă accente patriotice. Chiar și în aceste vremuri incerte, când tentația intoleranței și a închiderii în sine este atât de mare, canadienii rămân un popor primitor. La 150 de ani de la constituirea țării, acesta pare să fie unul din elementele fundamentale ale identității canadiene, așa cum o arată un masiv sondaj de opinie, condus de Abacus Data și intitulat The Canada Project. Au fost intervievați canadieni a mari usque ad mare, imigranți recenți și familii aflate aici de trei-patru generații, baby boomers, mileniali, părinți și celibatari, pe o serie întreagă de subiecte, de la cele „grele” ca opiniile politice, la cele de gusturi – în muzică, film, mâncare sau călătorii. În total, 1.515 indivizi, un eșantion aleatoriu dintr-unul reprezentativ și mult mai larg, de peste 500.000 de persoane. Sondajul a fost comandat de Maclean’s iar rezultatele pot fi explorate mai pe larg la www.macleans.ca/tag/the-canada-project.

The Canada Project ne înfățișează un canadian primitor – o majoritate de 57% este favorabilă ideii de a primi mai mulți refugiați sirieni – și prudent în același timp – 70% sunt de părere că securitatea trebuie sporită la granița cu SUA. 84% sunt de acord ca noii imigranți să fie verificați privind atașamentul la valorile canadiene, un subiect adus în dezbatere publică de Kellie Leitch, în recenta cursă pentru șefia Partidului conservator. De notat totuși că Leith a înregistrat un răsunător eșec în această campanie, datorită faptului că nu a reușit să explice detaliile implementării unei astfel de politici de verificare.

Canadienii sunt adepții unui patriotism practicat cu bun simț și modestie, căci deși o majoritate covârșitoare, de 92%, afirmă că încurajează o echipă a Canadei în fața altei reprezentative naționale și 76% spun că țin cu echipa canadiană aflată în playoffs-urile Cupei Stanley, chiar dacă aceasta nu e echipa lor locală, canadienii nu se îmbată cu lozinci despre perfecțiunea țării lor. Din contră, un procent semnificativ se declară preocupat de chestiunea discriminării: 62% sunt de acord că islamofobia este o problemă în Canada și 74% afirmă că populațiile indigene sunt supuse unei discriminări masive.

O altă preocupare a canadienilor este inegalitatea de venituri. Și în această privință o puternică majoritate dorește ca cei mai avuți cetățeni ai țării să contribuie mai mult la succesul colectiv – 75% din populație este de părere că bogații Canadei nu sunt taxați suficient, iar 86% consideră că guvernele, atât cel federal cât și cele provinciale, trebuie să facă mai mult în domeniul locuințelor abordabile. Locuitorii din British Columbia, unde piața imobiliară a devenit pentru mulți prohibitivă, sunt cei mai inclinați spre astfel de politici, dar și cei din provinciile atlantice, unde deși prețurile sunt mai mici, și veniturile sunt mai mici.

Există însă și subiecte majore asupra cărora canadienii sunt divizați, precum taxa pe carbon, monarhia sau finanțarea sistemului de sănătate prin taxe mai mari.

În mod surprinzător pentru reputația canadienilor de oameni atașați valorilor ecologice, 56% dintre participanții la Canada Project au declarat că nu sunt dispuși să plătească o taxă pe carbon pentru a combate efectele schimbările climatice. Există totuși nuanțe geografice privind această chestiune, căci cei British Columbia, Quebec și Canada atlantică s-au arătat mai deschiși acestei idei, spre deosebire de locuitorii provinciilor Alberta, Saskatchewan, Manitoba și Ontario.

Canada trebuie să rămână în continuare o monarhie, chiar și după încheierea domniei Reginei Elisabeta susțin 56% dintre respondenți. Quebechezii sunt cei mai refractari acestei idei, dar nu chiar atât refractari pe cât am putea crede, căci și aici 35% din populație susține continuarea monarhiei.

Un fapt interesant este că cele mai mari discrepanțe în răspunsuri nu s-au înregistrat în funcție de regiune, ci de generație. Ca de exemplu în cazul sistemului de sănătate, care deși reprezintă un element definitoriu pentru Canada, doar 45% dintre canadieni ar fi gata să plătească mai multe taxe pentru a reduce timpul de așteptare pentru diverse îngrijiri medicale. Dintre aceștia, cei mai mulți sunt mileniali (născuți între 1980 și 2000) și membri ai generației X (născuți între 1961 și 1980).

Milenialii în special sunt o generație aparte. Ei sunt cei mai puțin inclinați să sprijine politici prin care noii imigranți sunt verificați dacă împărtășesc valorile canadiene – doar 35% se declară de acord cu o astfel de măsură, o diferență de 30 de procente față de canadienii mai în vârstă, pre-boomers (65%). Milenialii sunt de asemenea și cei mai dispuși dintre canadieni să plătească o taxă pe carbon din buzunarul propriu. Proporția lor în favoarea acestei măsuri este de 50%, comparativ cu 36% la pre-boomers și 43% la baby boomers (născuți între 1946 și 1960). Și tot ei sunt cei care cred, de peste trei ori mai mult ca membrii altor generații, că marijuana ar trebui să fie disponibilă spre vânzare în micile magazine și cele de cartier (convenience stores), fiind totodată și cei mai puțin atrași de consumul zilnic de alcool.

Vor reuși milenialii să-și păstreze toate aceste trăsături pe măsură ce înaintează în vârstă? Doar trecerea timpului va putea oferi un răspuns. Nu este însă neobișnuit ca atitudinile vizavi de anumite problematici să însoțească o generație de-a lungul anilor, devenind în acest fel mainstream, ca în cazul căsătoriilor gay de exemplu. Dacă așa stau lucrurile cu opiniile ce caracterizează această generație, atunci The Canada Project nu oferă doar un portret al canadianului actual, la 150 de ani de la înființarea țării, ci și a următorului mainstream canadian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

7 + one =