În acest articol prezentăm una dintre cele mai frumoase deschideri ce face parte din strategia jocului deschis, și anume Gambitul Regelui. Aceasta este una dintre cele mai vechi deschideri de șah documentate, fiind jucată de către spaniolul Luis Ramírez de Lucena la sfârșitul secolului XIV. Ea a fost până la finele secolului XIX una dintre cele mai populare și mai utilizate deschideri în șah.

Iată pe tabla de șah principiul de bază al strategiei:
Poziția 1: Ca de obicei, prin e2-e4, albul joacă o partidă deschisă, menită să intre într-o situație câștigătoare încă din startul partidei.
Alb – pion din e2 la e4 (mutare simplificată pentru pioni, e2-e4).
Negru – pion din e7 la e5 (sau e7-e5).

După popularul e2-e4 blocat de negru, pentru a obține un avantaj rapid, singura posibilitate pentru alb constă în atacul punctului e5. Acest atac se poate face prin Cg8-f3 și mai apoi prin pion d2-d4, po-ziție ce ar reprezenta Deschiderea Scoțiană prezentată alăturat, în cazul în care negrul se apără cu calul din Cb8-c6.

Această metodă de atac a albului, a pionului din e5, este greu de recomandat de către profesorii de șah deoarece ea permite negrului să scape de presiunea punctului e5 de pe tablă, prin schimb de pioni. Practic, după schimbul de pioni, albul nu obține un mare avantaj decât dacă joacă un joc deliberat un sacrificiu de pioni (joc ce va fi comentat într-un număr viitor).

Poziția 2: Eu fiind un mare amator al jocului complet deschis și tranșat în primele 10 mutări, prefer să atac poziția din e5 prin pion f2-f4. Această deschidere prezentată mai jos se numește Gambitul Regelui.
Alb – pion din f2 la f4 (sau f2-f4).
Negru – pion din e5 la f4 (sau e5-f4).

Poziția 3: După ce se cedează deliberat pionul din f4, albul își continuă strategia de a menține presiune pe punctul e5.
Alb – cal din g1 la f3 (sau Cg1-f3).
Negru – cal din b8 la c6 (sau Cb8-c6).

Poziția 4: Albul mută nebunul cu scopul de a pune presiune pe apărarea regelui negru din f6 și, în același timp, își pregătește rocada cu scopul de a-și pune regele la adăpost, înaintea atacului final.
Alb – nebun din f1 la c4 (sau Nf1-c4).
Negru – pion din d7 la d6 (sau d7-d6) sau Cg8-f6.

Poziția 5: Albul sacrifică nebunul pe pionul din f7 (Nc4-f7) și definește total această deschidere ca fiind Gambitul Regelui acceptat.

Ajuns în această poziție, albul își menține linia agresivă, nelăsând timp negrului să preia inițiativa, și își îndeplinește cele trei obiective ale unei deschideri:
1. Controlul centrului tablei de șah;
2. Dezvoltarea rapidă a jocului;
3. Prepararea unei viitoare rocade sau punerea regelui la adăpost.

Negrul poate continua în diferite moduri, însă ajuns în această poziție, se poate afirma că acesta pare să nu înțeleagă unde a făcut o greșeală. Debutul acestui joc și poziția actuală prezintă greutăți deosebite pentru cineva care nu stăpânește jocul de deschidere în șah.

În încheiere, aș dori să menționez că deschiderea Gambitul Regelui, deși a fost foarte utilizată vreme de 300 de ani, a pierdut din popularitate și nu mai este jucată decât în turneele de amatori, deoarece tehnica defensivă a negrului din debutul partidei este capabilă să țină piept jocului incisiv și de sacrificiu al albului.

Nefiind profesor de șah și ținând cont de faptul că acest articol se dorește a fi o explicație simplă a uneia dintre cele mai arhaice deschideri în șah, las în grija cititorului practicarea acesteia și experimentarea diferitelor variante ce decurg din ea.

Știați că?

Jucătorul de șah spaniol Luis Ramírez de Lucena, al cărui nume coincide cu Gambitul Regelui, este și autorul primei cărți despre deschideri în șah, publicată în 1497.

În anii ’60, marele maestru de șah GM Master Boris Spassky a câștigat turneul de la Moscova utilizând Gambitul Regelui și învingând doi dintre cei mai buni jucători de șah ai vremii: Boby Fischer și David Bronstein.

CITIȚI ȘI:

Cele mai bune deschideri în șah pentru începători‎: Deschiderea Spaniolă
Cele mai bune deschideri în șah pentru începători‎: Deschiderea italiană
Cele mai bune deschideri în șah pentru începători: Deschiderea italiană acceptată
Cele mai bune deschideri în șah pentru începători: Jocul celor doi cai

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

twenty five − = fifteen