Mai multe cercetări care s-au bucurat de o evaluare inter pares sugerează că două medicamente împotriva malariei, care la începutul pandemiei au fost considerate ca potențiale arme de luptă împotriva COVID-19, fac mai mult rău decât bine.

Într-un studiu publicat în Microbes and Infection cercetătorii arată că dacă clorochina și hidroxiclorochina pot reduce încărcătura virală în laborator, ele o pot spori în interiorul organismelor vii (încărcătura virală reprezintă cantitatea de virus existentă într-un anumit volum de sânge).

Articolul face referiri la alte studii care au determinat că aceste medicamente au avut un impact minim în cadrul testelor pe animale. Mai mult, în unele cazuri ele au accentuat viteza de replicare virală. Prin urmare, autorii consideră că o „prudență extremă” este necesară înainte de a sugera că aceste două medicamente, clorochina și hidroxiclorochina, ar putea funcționa împotriva COVID-19.

Un alt studiu, publicat în New England Journal of Medicine, concluzionează că nu există o eficacitate dovedită a hidroxiclorochinei asupra bolnavilor de COVID-19. Finanţat de National Institutes of Health (NIH), acest studiu de observare a fost realizat pe bolnavi de COVID-19 internaţi în secţiile de urgenţe de la New York-Presbyterian Hospital şi Columbia University Irving Medical Center.

De menționat și faptul că la ora actuală Departamentul de boli infecțioase al Spitalului General Evreiesc din Montreal și PROAC (Programme d’antibiogouvernance conjoint du CIUSSS du Centre-Ouest-de-l’Île-de-Montréal) recomandă ca hidroxiclorochina combinată cu azitromicina, un antibiotic (Plaquenil-Zithromax) să nu mai fie utilizate ca tratament standard pentru pacienții cu COVID-19 admiși la terapie intensivă, centre de îngrijire de lungă durată sau centre de reabilitare.

Ca și autoritățile canadiene, și cele americane au emis un avertisment împotriva folosirii în afara studiilor clinice supervizate a acestor două medicamente ca modalitate de a preveni infectarea cu noul coronavirus sau pentru tratarea acestuia.

Hidroxiclorochina şi clorochina sunt folosite de mulţi ani pentru a trata malaria, anumite boli autoimune – precum lupus – şi poliartrita reumatoidă.

Acest articol a fost revizuit de dr. Alexandru Nicolescu-Zinca, director la Super-cliniques GMF-Réseau.

CITIȚI ȘI:

De ce va dura mai mult de un an pentru ca un vaccin COVID-19 să ajungă pe piață
Un nou studiu privind cazurile de COVID-19 la copii