Situația legată de pandemia de COVID-19 evoluează foarte rapid. Vă prezentăm, în rezumat, o selecție de articole pe acest subiect, un tur de orizont ce oferă o imagine generală a celor mai recente descoperiri științifice, recomandări, practici clinice și măsuri administrative și politice din diverse țări ale lumii.

Atragem în același timp atenția asupra faptului că toate informațiile privind COVID-19 sunt susceptibile de a suferi actualizări, pe măsură ce cunoştinţele despre această boală și comportamentul virusului se acumulează. Datele de publicare ale articolelor sunt deci foarte importante. Cele incluse în acest survol au fost publicate în săptămâna încheiată în data de 17 iulie.

România: Creștere alarmantă a cazurilor de COVID-19

Vineri, 17 iulie, în România au fost confirmate 799 de noi cazuri de îmbolnăvire în ultimele 24 de ore, un nou record de la începutul pandemiei. La București, spitalele de terapie intensivă care primesc pacienți infectați cu COVID-19 nu mai au locuri, potrivit Secretarului de stat, Raed Arafat. „Dacă vom continua așa, vom depăși 1.000 de cazuri pe zi. Dacă vrem să scădem la 100 de cazuri pe zi, trebuie impuse măsuri foarte dure. Singura soluție ar fi revenirea la starea de urgență”, a declarat dr. Arafat.
În total, pe teritoriul României s-au înregistrat 35.802 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 823 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere și 1.988 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

UE: Transmiterea coronavirusului prin aerosoli este posibilă

Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC), instituţie specializată a Uniunii Europene pentru sectorul sanitar, a atenționat asupra posibilităţii răspândirii noului coronavirus prin aerosoli. Aerosolii sunt acele particule foarte fine care rămân în suspensie şi pot apărea atât din cauza picăturilor infectate, cât şi prin activităţi precum vorbitul sau cântatul. Aceasta poate reprezenta un risc pentru persoanele aflate în spaţii închise, mai ales dacă nu sunt bine aerisite.
Principala cale de transmitere a coronavirusului rămâne în continuare cea prin stropii de salivă infectați (eliberați prin tuse, strănut etc.). Nu se poate stabili deocamdată proporţia cazurilor de infectare prin aerosoli faţă de cele prin picături, însă ECDC afirmă că ambele sunt o posibilitate. Multe dintre măsurile de distanţare şi igienă aplicate în timpul pandemiei COVID-19 se bazează pe prevenirea contactului cu picături expulzate de purtătorii virusului atunci când aceştia tuşesc, strănută sau vorbesc. Prevenirea transmiterii noului coronavirus prin aerosoli ar putea necesita alte strategii antiepidemice.
De menționat că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recunoscut recent că transmiterea COVID-19 prin aerosoli este posibilă, după ce a primit o scrisoare pe această temă trimisă de un grup de cercetători.

Germania: Anticorpii la SARS-CoV-2 nu s-ar menține în organism mai mult de câteva luni

Un studiu efectuat în oraşul german Munchen sugerează că anticorpii produşi de organism la contactul cu noul coronavirus nu se menţin în corp mai mult de câteva luni, ceea ce reduce speranţele privind realizarea unui vaccin eficient sau a imunităţii pe termen lung. Rezultatele sunt în concordanţă cu cele obținute de alte studii. Cercetătorii chinezi, de exemplu, au raportat în jurnalul ştiinţific Nature că nivelul de anticorpi la coronavirus din sânge scade considerabil după două luni. Acest lucru a fost evident în special în cazul pacienţilor asimptomatici, care au produs mai puţini anticorpi şi, prin urmare, au avut un răspuns imun mai slab. Mai multe cercetări sunt însă necesare pentru a confirma faptul că pacienţii vindecaţi pot fi reinfectaţi cu acest virus.

Marea Britanie: Șase tipuri distincte ale infecției COVID-19

Analizând datele dintr-o aplicaţie de urmărire a simptomelor infecţiei COVID-19 utilizată pe scară largă, oamenii de știință din Marea Britanie au ajuns la concluzia că există şase tipuri distincte ale bolii, fiecare caracterizat de un set de simptome. Cele şase tipuri sunt corelate cu niveluri de gravitate ale infecţiei şi cu probabilitatea ca un pacient să aibă nevoie de oxigen sau ventilator dacă este spitalizat. Concluziile respective ar putea ajuta medicii să prognozeze care dintre pacienţii cu COVID-19 sunt mai expuşi riscului şi au cel mai probabil nevoie de asistenţă spitalicească în viitoarele potențiale valuri ale epidemiei.
În afară de tuse, febră şi pierderea mirosului – evidenţiate adesea drept principalele trei simptome ale COVID-19 – datele oferite de aplicaţie au arătat şi alte simptome, precum dureri de cap, dureri musculare, oboseală, diaree, stare de confuzie, pierderea apetitului şi respiraţie dificilă.

Australia: Test de depistare pentru COVID-19 cu rezultat în 20 de minute

Cercetători de la Universitatea Monash au realizat un test sanguin care poate determina o eventuală infecţie cu coronavirus în aproximativ 20 de minute, ceea ce reprezintă o premieră mondială în acest domeniu. Testul foloseşte 25 microlitri de plasmă din sânge și caută urme de aglomerări de celule roşii ce sunt provocate de coronavirus. Mai mult, el poate determina şi dacă o persoană a fost infectată recent şi s-a vindecat pe cale naturală. Prin urmare, cercetătorii sunt de părere că testul ar putea fi folosit şi pentru a detecta anticorpii apăruţi în urma vaccinării în studii clinice.

Spania: Interdicție de adunare a peste zece persoane la Barcelona

Măsura a intrat în vigoare pe 18 iulie, în cadrul unui pachet de măsuri care vizează combaterea creşterii numărului de cazuri de COVID-19. Autorităţile regionale le-au cerut celor patru milioane de locuitori din Catalonia, inclusiv din capitala Barcelona, să rămână în locuinţe. În plus, autorităţile regionale le-au cerut oamenilor să nu se deplaseze în weekend la reşedinţele secundare şi să evite evenimentele culturale şi sportive. Autorităţile spaniole supraveghează de mai multe zile peste 120 de focare active, în special în Catalonia.

Israel: Reintroducerea restricțiilor datorită creșterii numărului de cazuri de COVID-19

Din 17 iulie, guvernul israelian a interzis adunările de peste 10 persoane în spaţii închise şi peste 20 în aer liber. Ministerele s-au închis pentru public, serviciile fiind disponibile doar online, iar restaurantele oferă doar servicii de livrare. Pe timp de weekend, magazinele non-esenţiale, saloanele de coafură, mall-urile şi piscinele publice sunt închise.
La jumătatea lui mai, numărul noilor infecții zilnice ajunsese foarte scăzut în Israel. După o relaxare rapidă a restricţiilor la sfârşitul lunii mai, cifrele au crescut vertiginos, ajungând recent la 1.780 de noi cazuri de COVID-19 în 24 de ore. În total, în Israel s-au înregistrat peste 45.000 de îmbolnăviri de COVID-19 și circa 380 de decese.

SUA: O altă săptămână cu cifre record de infecții cu noul coronavirus

Joi, 16 iulie, Statele Unite au înregistrat din nou un record al contaminărilor zilnice cu COVID -19, cu peste 68.000 de noi cazuri înregistrate în 24 de ore, potrivit cifrelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins. SUA înregistrase deja un record de noi cazuri cu o zi înainte. Peste 3 milioane jumate de cazuri de coronavirus au fost diagnosticate în SUA de la începutul epidemiei. Florida a devenit cel mai activ focar din ţară, detectând cele mai multe noi cazuri în fiecare zi, înaintea Californiei şi Texasului, ale căror bilanţuri zilnice indică în jur de 10.000 de cazuri. Până în prezent, peste 315.000 de locuitori din Florida au fost contaminaţi cu noul coronavirus.
Ultimele actualizări ale modelelor epidemiologice continuă să prezică o creştere a numărului zilnic de decese provocate de COVID-19 în Statele Unite, însă o echipă de cercetători susţine că purtarea aproape universală a măştii ar putea salva 40.000 de vieţi până în luna noiembrie.

CITIȚI ȘI: Masca, obligatorie în Quebec în spațiile publice închise începând cu 18 iulie

Brazilia: Peste două milioane de cazuri de contaminare cu noul coronavirus

Brazilia a înregistrat joi, 16 iulie, peste două milioane de cazuri de contaminare cu noul coronavirus, având cel de-al doilea cel mai mare bilanț din lume, după cel din SUA. Numărul deceselor este peste 80,000. Aceste cifre sunt însă considerate de comunitatea ştiinţifică ca fiind cu mult sub realitate din cauza testărilor insuficiente.

India: Peste un milion de infecții cu SARS-CoV-2

În data de 17 iulie, India a depășit pragul de 1 milion de contaminări declarate cu noul coronavirus, raportând la această dată, în total, 1.003.832 de cazuri şi 25.602 de decese. La ora actuală, India este a treia naţiune din lume ca număr de contaminări înregistrate, după SUA şi Brazilia. Răspândirea accelerată a coronavirusului a determinat autorităţile să reimpună restricţii sanitare pe plan local, inclusiv reintrarea în izolare. Contaminările s-au intensificat după ce India a început să relaxeze restricţiile la jumătatea lunii mai, când au fost reluate serviciile de transport pe plan intern şi s-au redeschis birourile şi pieţele comerciale.

Argentina: Enigma marinarilor contaminați

Argentina încearcă să rezolve ceea ce pare a fi o enigmă: 57 de marinari ai unui vas de pescuit au fost contaminaţi cu noul coronavirus după ce au petrecut 35 de zile pe mare, deși întregul echipaj, format din 61 de membri, a fost testat negativ înainte de a pleca. Pe lângă aceste teste efectuate înainte de a ieși în larg, membrii echipajului s-au aflat într-o carantină obligatorie de 14 zile într-un hotel din Ushuaia, în sudul țării. Timp de 35 de zile nu au avut niciun contact cu uscatul, alimentarea făcându-se la ieşirea din portul Ushuaia. O echipă de cercetători studiază cronologia simptomelor în rândul echipajului pentru a stabili cronologia contaminărilor. Ce frapează este faptul că o perioadă de incubaţie atât de lungă nu a fost descrisă nicăieri în publicaţiile de specialitate.

CITIȚI ȘI:

COVID-19: Tur de orizont al săptămânii încheiate pe 10 iulie
COVID-19: Tur de orizont al săptămânii încheiate pe 3 iulie
COVID-19: Tur de orizont al săptămânii încheiate pe 26 iunie