Situația legată de pandemia de COVID-19 se schimbă în permanență. Vă prezentăm, în rezumat, o selecție de articole pe acest subiect, un tur de orizont ce oferă o imagine generală a celor mai recente descoperiri științifice, recomandări, practici clinice și măsuri administrative și politice din diverse țări ale lumii.

Marea Britanie: Doar 6% din populație ar avea anticorpi împotriva COVID-19

În baza studiilor de seroprevalență întreprinse, Grupul de consiliere ştiinţifică pentru urgenţe (Scientific Advisory Group for Emergencies – SAGE) al guvernului britanic a concluzionat că numai aproximativ 6% din populaţia acestei țări are anticorpi împotriva COVID-19. De asemenea, SAGE a atras atenția asupra faptului că cercetările evidențiază că nivelul de anticorpi al unei persoane care a fost infectată cu noul coronavirus scade în decurs de 2-3 luni. Mai mult, persoanele cu anumite tipuri şi niveluri de anticorpi pot avea în continuare încărcătură virală, putând astfel să transmită virusul. Aceasta înseamnă că este puțin probabil ca nivelurile actuale de imunitate împotriva COVID-19 ale populaţiei britanice să atenueze impactul unui potențial al doilea val în această iarnă. Marea Britanie înregistrează deja o creştere a noilor cazuri de COVID-19, de ordinul miilor în 24 de ore, fapt ce provoacă îngrijorări privind numărul în creștere al pacienților spitalizați și aflați la terapie intensivă.

China: Vaccinurile anti-COVID-19 ar putea fi disponibile pentru publicul larg din noiembrie

China are patru vaccinuri anti-COVID 19 în etapa finală, a treia, a studiilor clinice. Cel puţin trei dintre acestea au fost deja oferite unor angajaţi din domenii prioritare în cadrul unui program de urgenţă lansat în luna iulie. Tot trei dintre aceste vaccinuri sunt dezvoltate în cadrul unui program de stat de către o unitate a gigantului farmaceutic China National Pharmaceutical Group (Sinopharm) şi Sinovac Biotech.
Al patrulea vaccin anti-COVID 19 este dezvoltat de CanSino Biologics, care a încheiat un parteneriat cu Consiliul Național de Cercetare al Canadei (National Research Council  – NRC). Acordul de colaborare prevede desfășurarea de studii clinice în Canada pentru evaluarea eficacității și a siguranței vaccinului, în plus de cele care au loc în China, și folosirea tehnologiei genetice de la National Research Council. Testele pe oameni au debutat în Canada în luna iunie, la Centrul canadian de vaccinologie de la Universitatea Dalhousie din Nova Scotia. Voluntarii sunt  supravegheați medical timp de șase luni înainte de a trece la următoarea fază a testelor. În China însă lucrurile stau altfel, acest vaccin fiind aprobat pentru utilizare de armata chineză în iunie.
Informația că vaccinurile împotriva COVID-19 dezvoltate în China ar putea fi gata de utilizare pentru publicul larg din noiembrie provine de șeful Centrului chinez pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, într-un interviu acordat televiziunii de stat chineze.

CITIȚI ȘI: Santé Canada a aprobat primul studiu clinic pentru un vaccin împotriva COVID-19

Numărul de noi cazuri de COVID-19, în creștere peste tot în lume, inclusiv în Quebec și Canada

Infectările cu noul coronavirus sunt în creștere, unele țări înregistrând chiar recorduri privind numărul raportat în decurs de 24 de ore. Este cazul Rusiei sau al Ungariei, al Cehiei, Germaniei, Franței sau al Marii Britanii, dar și al Canadei și Quebecului. Ontario a anunțat recent reducerea din nou a umărului de persoane care se pot întâlni în spații private interioare (10 de la 50) și exterioare (25 de la 100). Quebecul a instituit un sistem de culori pentru a urmări evoluția pandemiei în provincie.

CITIȚI ȘI: Quebec: Câteva explicații privind sistemul de culori introdus de guvern pentru a urmări evoluția pandemiei în provincie

Recordul celui mai mare număr de infectări zilnice din lume este deținut de India, care din august afișează bilanțuri de zeci de mii de noi cazuri în decurs de 24 de ore. La ora actuală cifra se situează la peste 90,000.

CITIȚI ȘI:

COVID-19: Tur de orizont al săptămânii încheiate pe 11 septembrie
 COVID-19: Tur de orizont al săptămânii încheiate pe 4 septembrie
● COVID-19: Tur de orizont al săptămânii încheiate pe 28 august

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

− 1 = four