Situația legată de pandemia de COVID-19 evoluează foarte rapid. Vă prezentăm, în rezumat, o selecție de articole pe acest subiect, un tur de orizont ce oferă o imagine generală a celor mai recente descoperiri științifice, recomandări, practici clinice și măsuri administrative și politice din diverse țări ale lumii.

Atragem în același timp atenția asupra faptului că toate informațiile privind COVID-19 sunt susceptibile de a suferi actualizări, pe măsură ce cunoştinţele despre această boală și comportamentul virusului se acumulează. Datele de publicare ale articolelor sunt deci foarte importante. Cele incluse în acest survol au fost publicate în săptămâna încheiată în data de 24 iulie.

SUA: Imunitatea la COVID-19 scade rapid la persoanele cu simptome ușoare – Studiu

Anticorpii la coronavirus ai persoanelor care au prezentat simptome uşoare de COVID-19 scad considerabil în primele trei luni după infectare, a concluzionat o echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea California (Los Angeles, SUA). Cercetătorii americani au efectuat un studiu aprofundat pe un număr de 34 de persoane care s-au recuperat în urma COVID-19, după ce au prezentat simptome uşoare. Cercetătorii au testat sângele subiecţilor de două sau trei ori pe o perioadă de trei luni. În medie, nivelurile anticorpilor au scăzut la jumătate la fiecare 73 de zile. Rezultatele accentuează temerile că imunitatea împotriva SARS-CoV-2 ar putea să nu fie de durată la indivizii care au prezentat simptome uşoare.

SUA: Peste patru milioane de cazuri

Statele Unite au depășit pe 23 iulie numărul de patru milioane de cazuri oficiale de infectare cu noul coronavirus de la începutul pandemiei, potrivit bilanţului difuzat de Universitatea Johns Hopkins. Pragul de trei milioane de cazuri a fost atins pe 8 iulie. După ce au înregistrat o ameliorare spre sfârşitul primăverii, Statele Unite înregistrează de câteva săptămâni o creşterea a numărului de cazuri, în special în sudul şi vestul ţării, în state precum Texas, California, Alabama, Idaho şi Florida. Cu peste 143.800 de decese, Statele Unite sunt de departe cele mai afectate din lume de pandemie, înaintea Braziliei şi a Regatului Unit.

Suedia: 3,000 de decese suplimentare sunt așteptate

Suedia, care afişează deja unul din cele mai grave bilanţuri pe locuitor din lume, a prezentat ca probabil un scenariu ce prevede 3.200 de noi decese cauzate de coronavirus. Scenariul cel mai rău are în vedere 5.800 de decese suplimentare, în ipoteza în care coronavirusul ar urma traiectoria clasică a unei pandemii. Scenariul cel mai „bun” prevede 200 de morţi suplimentare faţă de situaţia actuală.
Suedia a atras atenţia întregii lumi cu strategia sa mai puţin strictă în faţa COVID-19, în care şcolile au rămas deschise pentru elevii sub 16 ani, precum şi cafenele, barurile şi restaurantele. Bilanţul pandemiei în Suedia indică peste 5.600 de decese şi peste 78.000 de cazuri confirmate, plasând-o în plutonul de frunte al celor mai afectate ţări din lume.

Japonia: Dexamatazona a fost aprobată ca tratament împotriva COVID-19

Aprobarea dexamatazonei, un steroid ieftin şi folosit pe scară largă, a survenit după ce un experiment clinic desfăşurat în Marea Britanie a demonstrat că acest medicament reduce mortalitatea pacienţilor spitalizaţi. Dexametazona este acum o opţiune de tratament în Japonia alături de medicamentul antiretroviral remdesivir.

CITIȚI ȘI: Dexametazona, un medicament eficace pentru tratamentul cazurilor grave de COVID-19

Marea Britanie: Cercetătorii afirmă că pandemia COVID-19 va continua mulți ani

Populaţia va trăi mulţi ani cu pandemia provocată de noul coronavirus, au susţinut câțiva cercetători în faţa parlamentul britanic, ei considerând în plus improbabil ca un eventual vaccin să elimine pentru totdeauna acest coronavirus. Infecția cu SARS-Co-V-2 este acum o infecţie endemică umană și chiar dacă vom avea un vaccin sau tratamente mai bune, umanitatea va continua să trăiască cu acest virus mulţi, mulţi ani, a afirmat Jeremy Farr, unul dintre epidemiologii audiați de parlament. La rândul său, profesorul John Bell de la Universitatea Oxford, a estimat că este puţin probabil ca noul coronavirus să fie eliminat vreodată, în pofida rezultatelor preliminare încurajatoare ale cercetărilor pentru găsirea unui vaccin.

Marea Britanie: Lansarea până la sfârșitul anului a vaccinului dezvoltat de Universitatea Oxford și AstraZeneca posibilă, dar nu sigură

Potenţialul vaccin împotriva COVID-19 conceput de Universitatea Oxford din Marea Britanie ar putea fi lansat până la sfârşitul acestui an, însă nu există nicio certitudine că acest lucru se va întâmpla. Vaccinul experimental, realizat sub licenţă de AstraZeneca, a produs un răspuns imun, așa cum au indicat rezultatele primelor stadii ale testelor clinice pe voluntari sănătoşi. Pentru ca vaccinul să fie lansat trebuie mai întâi dovedit că el funcţionează în etapele avansate ale studiilor clinice, trebuie să fie fabricat în cantităţi mari, iar autorităţile de reglementare trebuie să fie de acord să-l autorizeze rapid pentru utilizare de urgenţă. În Marea Britanie prevalența noului coronavirus este mai redusă, lucru ce a complicat procesul de dovedire a eficacităţii vaccinului. De aceea etapele avansate ale studiilor clinice sunt în curs de desfăşurare în alte țări – în Brazilia şi Africa de Sud şi urmează să înceapă și în Statele Unite.
Pe moment nu există vaccinuri aprobate pentru COVID-19, însă Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a indicat că posibilul vaccin produs de AstraZeneca este unul dintre candidaţii importanţi.

CITIȚI ȘI: Rezultate promițătoare pentru vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat la Universitatea Oxford

Coreea de Sud: Copiii mai mari și adolescenții pot transmite COVID-19 ca adulții – Studiu

Copiii şi adolescenţii cu vârste cuprinse între 10 şi 19 ani pot transmite SARS-CoV-2 la fel ca adulții, fapt ce susține ideea că redeschiderea școlilor ar putea contribui la izbucnirea unor noi focare de COVID-19. Cercetătorii sud-coreeni au studiat înregistrări medicale privind 59.073 de contacte ale unui număr de 5.706 de pacienţi diagnosticaţi cu boala COVID-19 în această țară. Din 10.592 de contacte în rândul aceloraşi familii, 11,8% au fost diagnosticate cu COVID-19, îmbolnăvirile fiind mai mari în cazul persoanelor de contact ale copiilor decât ale adulţilor. Din 48.481 de contacte care nu făceau parte din aceleaşi gospodării, 1,9% au fost diagnosticate cu boala COVID-19.
Cercetătorii au descoperit că cea mai ridicată rată de transmitere a COVID-19, de 18,6%, s-a manifestat în familiile copiilor de vârstă şcolară, iar cea mai redusă rată de contagiere, de 5,3%, a fost identificată în cazul contactelor din cadrul aceloraşi gospodării ale copiilor cu vârste între 0 şi 9 ani.

OMS: Un proiect pentru a combate dezinformarea cu privire la pandemie

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că va reuni oameni de ştiinţă şi experţi din diverse domenii în cadrul unui proiect care vizează combaterea dezinformării, un pericol din ce în ce mai mare pentru sănătatea publică. Oamenii de ştiinţă din diverse domenii, de la matematică la IT, sociologie, psihologie, sănătate şi comunicare urmează să facă parte din acest proiect. Colaborarea se va concentra pe un nou domeniu de cercetare, pe care OMS îl numeşte „infodemiologie”. Infodemiologia îşi propune să studieze cum să fie gestionată cel mai bine această ameninţare. OMS precizează că nu a fost niciodată mai clar faptul că comunicarea este o intervenţie publică importantă în sănătate, care contribuie la controlul pandemiilor alături de epidemiologie, virologie şi management clinic.

CITIȚI ȘI:

COVID-19: Tur de orizont al săptămânii încheiate pe 17 iulie
COVID-19: Tur de orizont al săptămânii încheiate pe 10 iulie
COVID-19: Tur de orizont al săptămânii încheiate pe 3 iulie

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

seven + three =