Situația legată de pandemia de COVID-19 evoluează foarte rapid. Vă prezentăm, în rezumat, o selecție de articole pe acest subiect, un tur de orizont ce oferă o imagine generală a celor mai recente descoperiri științifice, recomandări, practici clinice și măsuri administrative și politice din diverse țări ale lumii.

Atragem în același timp atenția asupra faptului că toate informațiile privind COVID-19 sunt susceptibile de a suferi actualizări, pe măsură ce cunoştinţele despre această boală și comportamentul virusului se acumulează. Datele de publicare ale articolelor sunt deci foarte importante. Cele incluse în acest survol au fost publicate în săptămâna încheiată în data de 31 iulie.

Canada: Santé Canada a autorizat utilizarea medicamentului Remdesivir

Canada a autorizat „punerea pe piaţă condiţionată” a antiviralului Remdesivir. Acesta este primul medicament autorizat de autoritățile sanitare canadiene pentru tratamentul COVID-19, în cazurile severe, în care pacienții prezintă simptome grave de pneumonie și au nevoie de oxigen suplimentar ca să respire. Remdesivir poate fi utilizat doar în spitale unde pacienţii pot fi monitorizaţi îndeaproape și doar pe pacienți cu vârsta peste 12 ani şi o greutate corporală de cel puţin 40 de kilograme. Medicamentul va fi fabricat în Canada, de o filială a laboratorului american care l-a dezvoltat, Gilead Sciences. Remdesivir a fost deja aprobat în SUA, Japonia și Uniunea Europeană, unde a primit o autorizație similară, pentru o punere pe piață condiționată. Medicamentul a fost inițial dezvoltat pentru Ebola. Testat pentru COVID-19, Remdesivirul a devenit prima terapie care a demonstrat o oarecare eficacitate la pacienţii internaţi cu COVID-19, chiar dacă efectul este modest.

CITIȚI ȘI: Remdesivir: Un studiu detaliat confirmă eficacitatea modestă a acestui medicament antiviral contra COVID-19

SUA: A fost descoperită o enzimă care ajută coronavirusul să pătrundă în celulele corpului uman – Studiu

Cercetătorii americani au reușit să identifice o enzimă ce ajută coronavirusul să evite răspunsul sistemului imunitar. Numită proteină non-structurală 16, sau nsp16, această enzimă este produsă de noul coronavirus şi acţionează precum un „camuflaj”, păcălind celulele umane să creadă că nu este ceva străin. Mai precis, cu ajutorul acestei enzime, SARS-CoV-2 își camuflează ARN-ul, astfel încât celulele umane nu pot deosebi ARN-ul virusului de cel propriu, permiţând replicarea coronavirusului şi răspândirea sa în corp. Cercetătorii speră că această enzimă va deveni ţinta medicamentelor antivirale concepute pentru vindecarea COVID-19. Studiul a fost publicat în jurnalul Nature Communications și vine în completarea constatărilor ştiinţifice publicate în jurnalul Science la jumătatea lunii iulie, potrivit cărora o altă proteină non-structurală creată de noul coronavirus, nsp1, ar putea de asemenea să aibă capacitatea de a bloca răspunsul sistemului imunitar.

SUA: Copiii până la 5 ani ar putea fi extrem de contagioși – Studiu

După ce o cercetare sud-coreeană a determinat recent că adolescenții și copiii cu vârste cuprinse între 10 şi 19 ani pot transmite COVID-19 altor membri din familie la fel ca persoanele adulte, un studiu american publicat în revista medicală JAMA Pediatrics a ajuns la concluzia că și copiii cu vârste fragede ar putea fi vectori importanţi de răspândire a virusului în rândul populaţiei generale. Concentraţia de material genetic provenit de la noul coronavirus şi detectată în nasurile copiilor mai mici de cinci ani este de 10 până la 100 de ori mai mare decât aceea detectată în rândul copiilor cu vârste mai mari şi în rândul adulţilor, potrivit acestui nou studiu ce contrazice teoriile actuale. Or, un alt studiu (de laborator) a dovedit teoria conform căreia cu cât există mai mult material genetic al virusului, cu atât acesta poate să devină mai contagios.
Rezultatele acestei cercetări realizate la Chicago sunt foarte importante în contextul în care Administraţia Trump îndeamnă de mai multe săptămâni şcolile şi grădiniţele din diverse state americane să se redeschidă pentru a contribui la relansarea economiei ţării.

OMS: Stadiul cercetărilor pentru un vaccin împotriva COVID-19

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat existența a 25 de vaccinuri potențiale împotriva COVID-19 aflate în diverse faze de testări umane în lume. La jumătatea lunii iunie, numărul lor era de 11. Majoritatea se află în fazele unu sau doi. Doar 5 din cele 25 de vaccinuri potențiale au ajuns într-un stadiu avansat, în faza 3, în care eficacitatea tratamentului este măsurată la scară largă. Trei dintre acestea sunt dezvoltate în state occidentale: unul de către compania americană Moderna, altul de către universitatea Oxford în parteneriat cu laboratorul AstraZeneca şi un al treilea de către alianţa germano-americană BioNTech/Pfizer. Două alte potențiale vaccinuri, ambele chinezești, au intrat în faza a treia la jumătatea lui iulie: cel al laboratorului Sinopharm și cel al laboratorului Sinovac, testat în parteneriat cu institutul de cercetare brazilian Butantan.
Pe lângă aceste vaccinuri intrate în fazele de testare umană, OMS a anunțat existența a altor 139 de astfel de proiecte, aflate în fază pre-clinică de elaborare.

Rusia: Două vaccinuri COVID-19, produse pe scară industrială din această toamnă?

Rusia a anunţat că speră să înceapă în septembrie sau octombrie producţia industrială a două vaccinuri COVID-19 concepute de cercetătorii din centrele de cercetare de stat. Moscova nu a făcut cunoscute date ştiinţifice care să susţină siguranţa şi eficacitatea vaccinurilor sale.
Imunologul Anthony Fauci, vocea raţiunii ştiinţifice din Statele Unite cu privire la pandemia de COVID-19, a exprimat îndoieli vizavi de siguranţa vaccinurilor dezvoltate în prezent de Rusia şi China. „Sper cu adevărat că ruşii şi chinezii îşi testează vaccinurile înainte de a le administra”, a declarat dr. Fauci în timpul unei audieri în Congresul american. „Să afirmi că dispui de un vaccin gata de a fi distribuit înainte chiar de a-l testa este, după părerea mea, problematic, ca să nu spun mai mult”, a adăugat respectatul director al Institutului american de boli infecţioase.

India: Un medicament pentru cazurile ușoare și moderate de COVID-19

Compania farmaceutică indiană Hetero Drugs a anunţat lansarea antiviralului Favipiravir pentru tratarea simptomelor uşoare şi moderate de COVID-19, după ce medicamentul a fost aprobat de autorităţile sanitare indiene. Medicamentul este un antiviral oral ce se va comercializa sub numele Favivir și se va vinde doar pe reţetă. Costul său: 59 de rupii, echivalentul a 1,06 dolari canadieni. Favivir este al doilea medicament pentru tratatea simptomelor de COVID-19 al grupului Hetero, care produce şi comercializează și Remdesivir, un antiviral ce se administrează intravenos pacienţilor cu simptome grave. Lansarea Favivirului a survenit la o zi după ce India a depăşit pragul de 1,5 milioane de contagieri cu noul coronavirus, devenind astfel cea mai afectată ţară din Asia şi ocupând locul trei în lume după Brazilia şi SUA.

România: Pragul de 50,000 de îmbolnăviri a fost depășit

Până pe 31 iulie, pe teritoriul României au fost confirmate 50.886 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Grupul de Comunicare Strategică (GCS) arată că 27.007 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 4.433 de pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare. La nivel național au fost prelucrate peste 1.200.000 de teste. Numărul total al deceselor a ajuns în data de 31 iulie la 2.343 de persoane.
Evoluția pandemiei în România a determinat Italia să anunțe extinderea măsurii de carantină de 14 zile pentru persoanele care sosesc din România. Autoritățile sanitare italiene au precizat că regula este prelungită cu până la zece zile de la data de 31 iulie.
În același timp, autoritățile de la Viena au decis reluarea zborurilor directe între România și Austria începând de la 1 august. Cursele aeriene regulate între cele două țări au fost suspendate între 16 și 31 iulie.
Pentru cele mai precise informații privind restricțiile aplicate cetățenilor români care călătoresc în străinătate consultați site-ul MAE, la Atenționări de călătorie – Europa – COVID-19 și Atenționări de călătorie COVID-19 – alte regiuni.

Mexic: A treia țară cea mai îndoliată, în fața Marii Britanii

Din 30 iulie, Mexicul a devenit a treia ţară din lume în ceea ce priveşte decesele cauzate de coronavirus, depășind pragul de 46.000 de morţi și totalul înregistrat în Marea Britanie. Mortalitatea cauzată de coronavirus raportată la populaţia totală rămâne însă mai ridicată în Regatul Unit decât în Mexic, cu aproape dublu numărul de decese la un milion de locuitori în Regatul Unit comparativ cu cel din Mexic. Primele două ţări cel mai puternic lovite de COVID-19 rămân Statele Unite, cu peste 156.000 de morţi, şi Brazilia, cu peste 92.000 de morţi.

Italia: Flux excepțional de migranți generat de criza sanitară și economică

Criza sanitară şi economică legată de noul coronavirus „generează un flux excepţional de migranţi economici”, potrivit ministerului italian de Interne. „Debarcările autonome pe coastele italiene au crescut într-un timp foarte scurt”, notează ministerul, referindu-se la ambarcaţiunile mici care traversează Mediterana de pe coastele Africii de Nord fără a fi interceptate. În penultima săptămână a lunii iulie, aproximativ 11.000 de migranţi au ajuns în Italia, cei mai mulți îmbarcându-se din Tunisia și Libia. Situația este critică în insula Lampedusa, unde capacitatea centrului de primire a migranților este de 95 de persoane, însă numărul real de persoane aflate acolo depășește 1,000. Ministrul italian de Interne este de părere că „UE trebuie să se sesizeze imediat în legătură cu această problemă” şi să repartizeze noile sosiri, „în special în această fază cu risc sanitar crescut”.

CITIȚI ȘI:

COVID-19: Tur de orizont al săptămânii încheiate pe 24 iulie
COVID-19: Tur de orizont al săptămânii încheiate pe 17 iulie
COVID-19: Tur de orizont al săptămânii încheiate pe 10 iulie

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

fifty one − forty three =