Am primit recent un studiu, scris de Daniel Florin Predoiu, intitulat „Les premières présences roumaines à Montréal” şi publicat în Revista Arhivelor din Bucureşti (nr. 2, 2012, p. 114-149). Lectura acestui text m-a entuziasmat, din mai multe motive. Întâi deoarece îl cunosc personal pe autor şi observ cum progresează din punct de vedere profesional; apoi pentru că subiectul pe care l-a ales, şi care tratează istoria comunităţii române din Montreal, m-a interesat de când am ajuns în Canada, în anii ’50; în al treilea rând pentru conţinutul şi calitatea ştiinţifică şi literară a studiului; şi, în sfârşit, pentru surprizele întâlnite în acest studiu. Doresc deci să împărtășesc acest entuziasm şi cu alţi membri ai comunităţii.

CINE ESTE DANIEL FLORIN PREDOIU?
Născut la Făgăraş în anul 1979, Daniel Florin Predoiu a emigrat în Canada, la Montreal, în anul 1999, împreună cu părinții săi. Pasionat de istorie, s-a înscris la Universitatea din Montreal unde a obţinut o licenţă în istorie în anul 2004. S-a mutat după aceea la Quebec pentru a se putea specializa în istoria românilor. Acolo, la Universitatea Laval, a obţinut un masterat, în anul 2007, cu un memoriu despre viaţa exilaţilor români după 1945, publicând apoi, în 2011, o carte asupra acestui subiect, intitulată „S’initier à l’errance en la racontant. L’exil, l’identité et la mémoire dans les journaux intimes de trois intellectuels roumains”. A urmat înscrierea, tot la Laval, la doctorat, luând ca subiect al tezei istoria comunităţii româneşti din Montreal. Studiul „Les premières présences roumaines à Montréal” constituie, de fapt, un prim capitol al tezei sale de doctorat. Astăzi, dl Predoiu locuieşte în Bucureşti.

CUM L-AM CUNOSCUT
Prima noastră întâlnire a avut loc în ianuarie 2009. Această întâlnire cădea bine pentru mine. Eram bucuros că cineva se decisese să se înhame la o astfel de sarcină. Știam că au existat trei valuri de imigranţi: primul, înainte de Primul Război mondial, compus din ţărani romani (în majoritate bucovineni); al doilea, după 1945, compus din exilaţi politici (anticomuniști); şi al treilea, după 1990 (imigranţii economici).

M-am mulţumit cu acest portret sumar până când am ieşit la pensie, când m-am integrat mai profund în comunitatea românească. Am constatat atunci că principalele surse de informaţie din comunitate despre istoria ei se găseau pe lângă instituţii şi asociaţii ca Biserica Buna Vestire, înființată în 1914, Asociaţia Română din Canada, creată de Jean Ţăranu în 1952, precum şi în memoria vie sau a documentelor deținute de persoanele mai în vârstă din comunitate. Cum cartea dlui Ţăranu, „Présence roumaine au Canada”, publicată în 1986, sau colecţia de fotografii a dlui Dan Fornade, directorul publicaţiei Luceafărul, nu m-au satisfăcut decât parţial, am avut ideea, atunci când am devenit preşedintele asociaţiei Mouvement de Solidarité Québec-Roumanie, în 2003, să propun celor din jurul meu crearea unei burse pentru un student român dispus să facă un doctorat pe tema istoriei comunităţii române din Montreal.

CITIȚI ȘI: Wladimir Paskievici, un om, o viață, o istorie

Din diverse motive, ideea mea n-a prins. De unde și marea satisfacţie de a vedea un tânăr doctorand cerându-mi colaborarea pentru realizarea tezei sale. Citindu-i cartea indicată mai sus, am constatat că aveam în faţă un istoric debutant de mare valoare. M-am decis atunci să-l ajut şi l-am recomandat conducătorilor Bisericii Buna Vestire şi câtorva personalităţi din comunitate, oameni ajunşi înainte de mine în Canada. Din diverse motive, succesul n-a fost însă cel aşteptat.

CITIȚI ȘI: Wladimir Paskievici: „Mi-am făcut datoria în viață. Posteritatea nu mă interesează”

CONȚINUTUL ȘI CALITATEA STUDIULUI
Un studiu ştiinţific trebuie să fie bazat pe surse sigure. Principalele surse luate în considerare de Daniel Predoiu pentru perioada ducând până în anul 1914 sunt datele statistice din arhivele Canadei şi Quebecului, extrase din recensămintele canadiene din anii 1901 şi 1911 (precum şi 1921, pentru confirmare). Alte numeroase surse sunt indicate în bibliografia studiului.

Găsim astfel, în anul 1901, pentru cetăţenii români (având un paşaport al Regatului român) 1.066 persoane în Canada, dintre care 790 în Quebec. În 1911, numărul creşte simţitor: 7.911, respectiv 3.697. Aceste cifre trebuie corectate eliminând numărul de persoane de origină etnică diferită de cea românească şi adăugând numărul de persoane de origine etnică română din Transilvania, Bucovina şi Basarabia, ajunse în Canada cu paşaport austriac sau rus.

Şi acum începe o treabă de detectiv. În recensămintele din 1901 şi 1911 se găsesc originile etnice ale respondenților dar, în cazul românilor, ei apar împreună cu bulgarii (sic). Astfel, la nivelul Canadei, găsim 354 români şi bulgari în 1901, 5.875 în 1911; în provincia Quebec, 151 şi, respectiv, 618. Diferența faţă de cifrele menționate mai sus este frapantă. Ea provine în special din imigraţia românilor din Regat, de origine evreiască.

În ceea ce priveşte minoritățile româneşti din afara Regatului român, majoritatea provine din Bucovina. Ce spun recensămintele? Cel din 1901 nu este explicit. Cel din 1911 indică următoarele:

  • imigranţi născuţi în Bucovina: 10.280 în Canada, 92 în provincia Quebec.
  • imigranţi de origine bucovineană (sic), posibil românească: 9.960 în Canada, 120 în provincia Quebec.

Aceste date sunt greu de exploatat, însă dl Predoiu a găsit un mijloc pentru a clarifica situaţia: analiza datelor din recensământul canadian din 1921. Acesta, care are loc după întregirea României (1918), precizează atât cetăţenia cât şi etnia fiecărui imigrant. Pe de altă parte, numărul acestora n-a putut să varieze prea mult în perioada 1914-1920, perioadă când imigraţia dinspre Europa în Canada a scăzut în mod simţitor.

Astfel, avem în 1921: 13.470 români în Canada, 1.371 în provincia Quebec şi 1.026 la Montreal.

În acelaşi timp, există cifre care indică numărul de români şi de bucovineni sosiţi în porturile canadiene, în perioada 1915-1920. Cum numărul lor e modest, statisticile din 1921, puţin ajustate, pot reda destul de fidel numărul românilor din Canada în 1914 şi, în particular, valoarea numerică a comunităţii române din Montreal în același an 1914, probabil în jur de 850-900 de persoane.

În încheierea primei părţi a studiului (9 pagini din 35), autorul trage concluziile următoare:
1) e imposibil de determinat cu precizie numărul persoanelor de origine română stabilite la Montreal între 1900 şi 1914;
2) numărul aproximativ pentru cei de origine română şi bulgară este, în Quebec, de 151 persoane în 1901 şi de 618 în 1911;
3) numărul acestora creşte deci simţitor între 1901 şi 1911;
4) dacă la aceste cifre se adaugă imigranţii de origină română din ţările din jurul Regatului României, comunitatea română din Montreal era mai numeroasă decât cea indicată în statisticile oficiale;
5) cunoaştem cu precizie numărul românilor montrealezi în 1921: 1.026
6) rezultă din cele de mai sus că în 1914 se găseau, la Montreal, în jur de 850-900 persoane de origine etnică română.

Restul lucrării analizează în detaliu fenomenul de imigraţie din Bucovina (cetăţenii de origine română) şi din Regat (cetăţenii de etnie evreiască). Aceştia din urmă sunt trataţi, pentru prima dată cred, la un nivel atât de detaliat, incluzând câteva portrete de oameni care au marcat viaţa Montrealului, ca Pascal, Schwartz, Moishe şi mulţi alţii.

De notat că au fost puţini imigranţi provenind din Transilvania, aceştia preferând să emigreze în Statele Unite.

Calitatea lucrării e impecabilă: analiză riguroasă, exhaustivă, imaginativă, nuanţată, cu concluzii indiscutabile. Stilul este clar, fluid şi sobru iar franceza de mare calitate. Notele explicative şi referinţele bibliografice sunt în număr de 242. Opt tablouri rezumă datele esenţiale.

SURPRIZELE DIN LUCRARE
În ceea ce mă priveşte, am fost surprins de trei concluzii: numărul relativ redus al membrilor comunităţii române din Montreal (mai puţin de o mie de persoane), în 1914, la momentul fondării Bisericii Buna Vestire; caracterul lor cvasi-exclusiv bucovinean; numărul impresionant de imigranţi români de etnie evreiască venind din Regat (care s-au integrat în propria lor comunitate); şi absenţa de imigranţi transilvăneni.

URMAREA?
Viitorul studiu al dlui Predoiu ne va conduce probabil de la 1914 la 1945. Este o perioadă în care comunitatea se întăreşte şi se regrupează în jurul bisericii. Înţeleg că documentele istorice din acea epocă privind aceste subiecte sunt limitate şi greu de obţinut. Sunt totuşi convins că dl Predoiu a putut culege suficiente mărturii pentru a ne prezenta un tablou viu şi realist – dacă nu complet – din acea epocă.

ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR