Pentru a răspunde la această întrebare mai mulţi oameni de ştiinţă din lumea întreagă s-au lansat în cercetarea pistei medicale ce vizează predispozițiile genetice, informează AFP, citată de Agerpres.

Marea majoritate a bolnavilor în stare gravă diagnosticaţi cu COVID-19 sunt pacienţi vârstnici care suferă de diverse boli preexistente.

Geneticianul Jean-Laurent Casanova, codirector al laboratorului de genetică umană pentru boli infecţioase din cadrul Institutului Imagine din Paris şi profesor la Universitatea Rockefeller din New York, a devenit însă interesat de pacienții cu vârste mai mici de 50 de ani, cu o sănătate bună, care după infectare au devenit victimele unor forme grave şi inexplicabile ale bolii. Aceștia reprezintă aproximativ 4%-5% din totalul pacienților cu COVID-19.

Potrivit cercetătorului, ipoteza este că aceşti bolnavi prezintă variaţii genetice rămase tăcute până în momentul întâlnirii cu virusul.

Cu ajutorul consorţiul Covid Human Genetic Effort au fost recrutați pacienţi din China, Iran, Japonia, Europa şi Statele Unite. Sângele lor a fost prelevat, ADN-ul lor a fost secvenţiat şi respectivele secvenţe, analizate, selecţionând „variaţiile genetice vizate, pentru a le acuza sau a le disculpa”, a explicat profesorul Casanova.

Ştiinţa modernă a permis deja identificarea în ultimii ani a unor variaţii genetice responsabile pentru existenţa unor predispoziţii la mai multe maladii infecţioase, de la tuberculoză la encefalite virale. Însă „cheia” pentru răspunsul imunitar diferit nu este neapărat legată de o mutaţie unică, notează experţii.

„Apărarea noastră imunitară funcţionează aproape ca mecanismul unui ceas mecanic, în care toate elementele trebuie să funcţioneze împreună”, a subliniat profesorul Jacques Fellay, cercetător la CHU Vaudois şi la Ecole Polytechnique Federale din Lausanne. „Poate să existe un grăunte de nisip în diverse locuri în acele angrenaje şi fiecare dintre acele particule de nisip poate fi diferită într-un grup de pacienţi, dar să producă acelaşi rezultat”, adică o formă gravă a bolii, a continuat acelaşi medic elveţian.

Din acest motiv „trebuie să avem un eşantion foarte mare şi să ne bazăm pe o colaborare” între cercetătorii din lumea întreagă, a pledat Mark Daly, directorul Institutului de Medicină Moleculară din Helsinki.

Graţie COVID-19 Host Genetic Initiative, obiectivul este acela de a recruta cel puţin 10.000 de pacienţi şi de a împărtăşi rezultatele cu cele 150 de centre de cercetare implicate în acest proiect. Cercetătorii speră să poată obţine informaţii utile în timpul acestei veri.

Timpul necesar pentru identificarea variaţiilor genetice implicate depinde însă de ceea ce Mama Natură ne rezervă. „Se întâmplă să găsim ţinte uşor de identificat, dar se întâmplă şi să treacă luni, în care aşteptăm răbdători, ca nişte călugări copişti, pentru a trece în revistă imensele noastre fişiere informatice şi pentru a face analize laborioase”, a subliniat Jacques Fellay.

Dacă această muncă de identificare va da rezultate, atunci ea ar putea să conducă şi spre anumite piste terapeutice. Nimic nu este însă garantat dinainte.

„Dacă nu obţinem nimic (împotriva deficienţei genetice identificate), ar putea să treacă cinci ani pentru a dezvolta molecule noi”, a insistat profesorul Fellay. Sau, mai rău, aceste cercetări ar putea să nu aducă nimic relevant: mutaţia descoperită s-ar putea dovedi „non-manevrabilă” sau ar putea să apară prea multe efecte secundare dacă experţii intervin asupra ei.

Cercetările genetice lansate pentru studierea noului coronavirus vizează totodată diversitatea simptomelor şi rezistenţa anumitor persoane.

„Există infirmiere, medici, parteneri de viaţă ai pacienţilor care nu dezvoltă boala şi nu sunt infectaţi de către virus. O ipoteză este că aceşti indivizi au variaţii genetice care îi fac să devină rezistenţi la virus”, a explicat profesorul Casanova.

Aşa se întâmplă şi în cazul altor virusuri. De exemplu, o mutaţie a genei CCR5 oferă o imunitate naturală împotriva HIV. Această descoperire a permis cercetătorilor să dezvolte strategii terapeutice.

Astfel, doi pacienţi seropozitivi au putut fi declaraţi vindecaţi în 2011 şi în 2020 după grefe de celule stem prelevate de la donatori cu acea mutaţie a genei CCR5. Un medicament nou, Maraviroc, a putut fi dezvoltat pe această bază.

„Genetica este un instrument care ne permite să explorăm biologia, dar tratamentul în sine, dezvoltat după aceea, nu mai ţine deloc de genetică”, a adăugat profesorul Fellay.

CITIȚI ȘI:

Clorochina și hidroxiclorochina: Mai mult rău decât bine
O companie canadiană ar putea începe în luna iulie studiile clinice pentru un tratament privind COVID-19
Are grupa sanguină influență asupra rezistenței la virusul SARS-CoV-2?

1 COMENTARIU

  1. „Potrivit cercetătorului, ipoteza este că aceşti bolnavi prezintă variaţii genetice rămase tăcute până în momentul întâlnirii cu virusul.” – Variatii genetice ale cui? A existat ceva in corpul lor, in stare latenta, care s-a activat in momentul infectarii?

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

48 − = forty six