de Sandrino Gavriloaia
Pe 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franței, lansa crezul care a stat la baza construcției Uniunii Europene, idee rămasă în istorie sub numele de „declarația Schuman”. Interesele economice unite puteau duce la creșterea nivelului de trai, cu speranța unei Europe pașnice și înlăturarea consecințelor războiului, traume care bântuiau atunci continentul. Tratatul de la Paris semnat pe 18 aprilie 1951 de Franța, Germania de Vest, Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg, fonda Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului. Iar C.E.C.O. a fost prima dintr-o serie de instituții europene care au stat la baza acestei arhitecturi supra-naționale, Uniunea Europenă. Una dintre convingerile de bază ale „declarației Schuman” este că: „L’Europe ne se fera pas d’un coup, ni dans une construction d’ensemble: elle se fera par des réalisations concrètes créant d’abord une solidarité de fait” (Europa nu se va face nici dintr-o dată și nici după un plan unic, ci prin realizări concrete care vor genera o solidaritate de fapt).
Pandemia virusului din Wuhan ne lovește pe toți, oriunde ne-am afla, afectându-ne normalitatea. Acest adversar numit SARS-CoV-2, tinde să restarteze omenirea. Cine s-ar fi gândit că am putea fi alungați din paradisul civilizației, din bunăstarea noastră? Impulsionat de molimă, euroscepticismul își arată colții. Mai ales în țările lovite dur, precum Italia sau Franța. Rumoarea începe însă să fie auzită și în alte neașteptate locuri, precum Germania. Uitând de solidaritate, la declararea stării de urgență toate statele continentului și-au afundat capul în nisip, într-un gest oarecum firesc de autoapărare, ca în caz de război.
Globalizarea a făcut ca răspândirea COVID-19 să fie agresiv de rapidă, datorită turismului, a autostrăzilor și legăturilor aeriene, feroviare și navale și, mai cu seamă, a deprinderilor noastre sociale, obișnuiți fiind să ne manifestăm și să consumăm împreună. Altfel spus, suntem victimele propriului succes. Cu cât am devenit mai dinamici în și prin conexiunile noastre, cu atât suntem mai vulnerabili în fața inamicului nevăzut, un virus care face parte (până la proba contrarie) din inventarul biologic al planetei noastre.
Epidemiile din trecut, consemnate de istorie, aveau nevoie de ani pentru a se manifesta, răspândi și, eventual, reveni. Molima care a lovit Roma în timpul celei de a treia dinastii, cea antonină, a „călătorit” din anul 165 până în 190, cam peste tot în Imperiul Roman. A pornit din Asia Mică, de la Efes și a fost apoi consemnată în Seleucia, Pergam, Antiohia, Egipt și peninsula italică, de unde a trecut Rinul la triburile germanice, apoi la celți și în insulele britanice. Legionarii și vestitele drumuri romane care conectau provinciile imperiului, au fost principalii vectori de răspândire. Commodus, ultimul împărat al dinastiei Antoninilor, moare în 192, fapt ce marchează, pentru istorici, începutul decăderii Imperiului Roman. Dar nu e mai probabil că tocmai „ciuma antonină” a declanșat criza romană?! Cam la fel s-a întâmplat și în Imperiul Bizantin, pe vremea lui Iustinian. Asta chiar dacă specialiștii zilelor noastre nu pot stabili natura exactă a vechilor epidemii – varicelă, gripă, holeră, ciumă, veneau toate din Asia. Ca și moartea neagră, adusă de mongoli în Europa, după 1330, pandemie care a devastat continentul european, ajungând apoi la Mecca, Yemen și Bagdad, pe calea contactelor comerciale și confesionale. Răspândită de caravane și corăbieri, de purici și șobolani, ciuma bubonică revenea periodic în Europa. Marea Ciumă londoneză din 1665, urmată, la un an, de Marele Incendiu, au pustiit și distrus rânduiala medievală a capitalei, silindu-i pe englezi să-și reașeze orașul și societatea.
Mai aproape de noi, celebra molimă rămasă în istorie sub numele de „Ciuma lui Caragea” era activă în capitala Imperiului Otoman la 1811, după cum relatau superiorii trupelor rusești de ocupație care administrau, pe atunci, țările române. Boala a avut nevoie de timp pentru a ajunge la București, în 1813, prin oamenii din suita lui Ion Vodă Caragea, înscăunat domnitor după retragerea rușilor. În fapt, această epidemie delimitează, la noi, perioada fanariotă de cea modernă. Secolul fanariot s-a sfârșit odată cu fuga lui Caragea în 1819, peste Carpați și a debutat cu domnia lui Nicolae Mavrocordat din 1709, în Moldova. După a doua sa numire în Moldova, fiul Exaporitului devine tot de două ori principele Țării Românești, unde și moare, răpus, în 1730, de ciumă (sic!).
Să gândim că ne așteaptă o societate mai așezată, bazată pe meritocrație sau, dimpotrivă, să ne temem de ceea ce nu cunoaștem? Poate ar fi mai înțelept să așteptăm reașezarea realității pentru că acest adversar nevăzut, numit SARS-CoV-2, tinde să reașeze nu numai Europa, ci întreaga planetă.
Suveranismul a primit apă la moară în aceste zile ale crizei și distanțării sociale. Coronavirusul îl poate ajuta, spre exemplu, pe premierul unei țări vecine să-și consolideze poziția. Ca și pe alți „trompetiști”, infectați cu morbul politicianismului și demagogiei. Suveraniștii au fost încurajați de exemplul Americii, dar cântăreții din trompeta populismului au inițiat concertul iliberal înainte de alegerea celui de-al 45-lea președinte… Propunerea a mocnit și la noi, în tonalități greu de digerat, iar acțiunile manelistice ale lui Liviu de la Rahova ne-au indus un regres democratic de câțiva ani. Rusia și China au salivat global, sesizând oferta de suveranism-național-conservator. Și au manevrat-o așa cum se pricep totalitarii mai bine. Dar COVID-19 a încurcat multe planuri.
Este normal ca țările din est, foste comuniste, să se raportează la trecutul apropiat. Deși totalitarismul pare să stea la pândă, ascuns precum coronavirusul coabitării noastre, Apusul are de învățat de la Răsărit. Vârstnicii au amintiri. Iar cele mai multe dintre nostalgiile lor se justifică. Criza pandemică a decopertat multe fragilități de funcționare și atitudine. Institutul Național Cantacuzino a intrat în custodie militară, pentru că altfel nu se putea reporni producția de seruri și vaccinuri. Ce bine ar fi fost ca acest institut să fie funcțional!!! În România, din 1954, vaccinul BCG (bacilul Calmette-Guérin) se făcea obligatoriu copiilor, după vârsta de 3 luni. Mulți români poartă pe umăr pecetea sub formă de floare a acestui vaccin împotriva tuberculozei, care se repeta și la vârsta de 7-8 ani. Se consideră că BCG-ul ne sporește de vreo 6 ori imunitatea la orice tip de viruși. Dar, la fel ca în SUA, vaccinul nu mai este obligatoriu la noi. În prezent, acest vaccin descoperit acum un secol a stârnit interesul specialiștilor din întreaga lume, care evaluează și deja studiază clinic pe oameni eficacitatea BCG-ului în tratarea COVID-19.
Importăm, în prezent, cam trei sferturi din cantitatea de medicamente necesare. Am stat de vorbă cu diverși farmaciști care au recunoscut că unele dintre produsele românești erau prea ieftine pentru competitorii care fac azi jocurile și prețurile. Nu știu dacă din această cauză au dispărut piramidonul, polidinul, drajeurile de vitamina A, inhalantul etc, dar știu exact de ce o mască de unică folosință cumpărată cu 75 de bani în februarie a ajuns de 10 ori mai scumpă peste câteva săptămâni. Câte fabrici românești de antibiotice și medicamente, ctitorii din anii socialismului, construite însă strategic, mai sunt funcționale? Acum, când țările producătoare și-au blocat exporturile, priorizând proprii cetățeni, în ciuda solidarității europene. Din rațiuni financiare, dar, e drept, și din cauze ecologice, fabricarea multor substanțe necesare industriei farmaceutice europene a fost mutată în China și India. Oare nu ar trebui relocate aceste combinate și dispuse înțelept pe harta Uniunii Europene? Încălzirea globală ne afectează oricum și oriunde am polua.
Nu sunt nici nostalgic, nici comunistofil, dar Cuba a devenit autonomă sanitar din pricina embargoului american, care a silit această națiune să reziste, să inoveze și, în cele din urmă, să devină exportator de medicamente în peste 50 de țări. Cubanezii se numără printre puținii care au răspuns apelului disperat al italienilor, trimițând medicamente, echipamente și cadre sanitare să lupte în tranșeele războiului biologic din Lombardia, Emilia-Romagna și Piemonte. Germania n-a făcut-o. Și, din câte știu, nici cei care fac parte astăzi din clubul „avarilor” europeni. China a oferit ajutor Italiei, dar rațiunile sunt propagandistice. Și Rusia a ajutat, numai că „decontaminatorii” trimiși au avut și alte misiuni…
România a dat o mână de ajutor Italiei, trimițând un avion militar cu medici și asistenți care să asigure asistență colegilor de la Milano. Poate că supărarea ministrului italian de externe pe blocajul unui transport de măști sanitare în România a fost justificat, dar la vremuri de criză, se iau măsuri draconice în fața marelui necunoscutul, ca în timp de război. Dar inamicul nevăzut nu a iertat pe nimeni. Egoismul supraviețuirii a exacerbat latura noastră străbun animalică, în detrimentul unei umanități puse la îndoială.
Molima COVID-19 a indus destule bâlbe, greșeli și regrete. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și-a cerut scuze pentru reacția întârziată a UE la situația critică din Italia. La fel și guvernul suedez, care a recunoscut că: „Nu am reușit să avem grijă de bătrânii noștri”. România a interzis exportul de cereale și alte produse alimentare, apoi a revenit asupra deciziei. Nicio țară nu a fost pregătită, nu cunoaștem pacientul zero, originea coronavirusului este intens dezbătută, dar sperăm la un antidot minune. Sau măcar la un vaccin sezonier de tipul celui gripal.
Criza de după Primul Război Mondial și Gripa Spaniolă au pregătit ascensiunea lui Benito și Adolf, doi fasciști notorii, care au distrus sistemul democratic existent în țările lor. Știm ce a urmat… E adevărat, pe atunci nu exista o Uniune Europeană. Poate că uniunea ar trebui să-și asume rolul de garant și promotor al democrației. Să avem speranța că după acest moment critic, lumea nu se va restarta de pe pozițiile unui nou fascism.
Tardiv, primul depozit european de medicamente și echipament sanitar este găzduit de România. Potrivit cifrelor asumate, Uniunea Europeană a intrat în pandemie cu numai 10% din necesarul medical. De ce nu ar deveni Sănătatea un domeniu strategic de interes comunitar? De ce nu s-ar constitui, la nivel de uniune, un corp militar de elită care să poată interveni în cazurile extreme? Terorismul a afectat, prioritar, țintele occidentale. Rememorez atentatele din 11 septembrie 2001 când priveam neîncrezător la transmisiile directe, sperând că am de-a face cu un film hollywoodian. Se poate că fabulez, nefiind gamer, dar cine ne-ar putea proteja de o eventuală invazie, de o ploaie de meteoriți sau un super-vulcan? Din plăsmuirile cinematografice, radiofonice sau literare am aflat care ar fi scenariile posibilelor catastrofe. Dinozaurii n-au avut șansa civilizației, poate pentru că dispariția lor trebuia să ducă la apariția noastră. Peste tot în lume pot avea loc cutremure, pandemii, mega-furtuni, inundații, ori situații care impun rezolvări eficiente. Gândurile de viitor apar din strategii bine articulate.
Jean Monnet, unul dintre „părinții fondatori” ai Uniunii Europene, consemna în memoriile sale faptul că „Europa se va construi prin crize și va reprezenta suma acestor crize”. Iată că suntem într-o criză. Una foarte mare, cu multe necunoscute și posibile reașezări. Încă nu știm cum și când vom ieși din impas. Dar ne dorim o Europă eficientă, organizată, puternică, capabilă să se miște și să acționeze rapid. O Europă a untului, dar și a cuvântului. Oare pentru ce ar fi optat Constantin Noica?
Sandrino Gavriloaia este scenarist, realizator și producător TV, jurnalist senior, publicist la TVR România.
