Sub egida UNEQ, Eva Halus va lansa un nou volum de versuri, scris împreună cu poetul David Brême. Evenimentul va avea loc la Maison des écrivains din Montreal, în data de 23 mai.

„Mirages et réalité – Poèmes à deux voix”, noul volum de versuri semnat de Eva Halus, în colaborare cu David Brême,  își va face în curând apariția în rețeaua de librării independente din Quebec. Lansarea sa va avea loc miercuri, 23 mai, între orele 17:30 și 19:30, la Maison des écrivains (Casa Scriitorilor), 3492 Avenue Laval, Montreal, H2X 3C8. Cartea a apărut la Editura L’Essor du Livre din Lanorai, Lanaudière.

„Mirages et réalité – Poèmes à deux voix” este cel de-al doilea volum de poezii în limba franceză a Evei Halus, pictoriță, poetă și jurnalistă, care a publicat nouă cărți de poezii și două de interviuri cu personalități românești din Montreal, acestea din urmă alături de scriitoarea Veronica Balaj din Timișoara. De această dată, Eva Halus a colaborat cu poetul David Brême, întâlnit la Festivalul de poezie de la Val-David. Rezultatul este un volum de versuri centrat pe două tematici îndrăgite de ambii autori: natură și meditație.

David Brême este cercetător în științele religiilor, profesor de franceză și filozofie, și traducător. Începând din 2009 a primit numeroase premii de poezie, cel mai recent fiindu-i decernat în 2017 de către Université de Montréal pentru un poem în stil Tang, scris împreună cu Peter Liurui Xu. Poemul, intitulat „Avatar”, este inclus în volumul „Mirages et réalité”.

Cartea conține 12 ilustrații color realizate de Eva Halus. Ele sunt colaje din hârtie japoneză – o hârtie cu diferite imprimeuri făcută în Japonia, preluate din tematica picturală specifică acestei țări: cocostârci, flori de cireș, valuri în stilul pictorului Hokusai (1760-1849) și alte motive decorative orientale. Ilustrațiile originale vor fi expuse la lansare.

Prefața a fost semnată de regretatul profesor universitar de literaturi franceze Anton Soare (1946-2018). Iată un extras: „Le recueil de « poèmes à deux voix » Mirages et réalité introduit un havre de sérénité méditative et de contemplation. Il se lit comme un traité de paix avec le monde. Sans choc ni secousse, sans un mot plus haut que l’autre, les poèmes coulent d’une page à l’autre, parmi les desseins inspirés qui leur font pendant, comme une longue rivière limpide, aux paresses suaves et richement moirées.”

La lansare vor participa maeștrii Nicolae Mărgineanu (pian) și Mihail Popușoi (nai). Bufetul va fi oferit de autori și de Charcuterie Balkani Montreal. Lansarea de carte se desfășoară sub egida Union des écrivaines et des écrivains québécois (UNEQ), în parteneriat cu Asociația Culturală Română și Comunitatea Moldovenilor din Quebec, cu sprijinul Accent Montreal și Nașul TV.

O serie de sesiuni de prezentare a cărții „Mirages et réalité” sunt programate pe parcursul săptămânilor viitoare: la Centre Sri Aurobindo (4125 boul St-Denis, Montreal) pe 29 mai, între orele 16:00-17:45, la Festivalul Internațional de poezie de la Val-David pe 10 iunie și la Biblioteca Côte-des-Neiges pe 16 iunie.

„Rivière du Nord, Val-David”

Pe lângă aceste date, „Mirages et réalité” va fi prezentată și la Café Bistro Le Fournil în data de 2 iunie, cu ocazia vernisajului expoziției de picturi din Laurentides semnate de Eva Halus, pe care acest bistro o va găzdui până pe 22 iunie. În jur de 15 picturi, selectate din seria de uleiuri, acrilice și acuarele realizate de artistă în decursul ultimilor trei ani la Val-David, Ste-Agathe și Ste-Adèle, vor decora interiorul acestei cafenele. Café Bistro Le Fournil, al cărui proprietar încurajează artele și este adeptul unei bucătării santé, este situată la 2015 boul. Rosemont. Vernisajul expoziției și prezentarea volumului de versuri „Mirages et réalité” va avea loc între orele 17:00 și 19:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

eighty three − = seventy seven