Turneul final de fotbal Euro – U21, cunoscut și sub numele de competiția tinerelor speranțe, va avea loc în 2019 în Italia, între 22 și 30 iunie. Ambasadorul evenimentului este Andrea Pirlo, cel care a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri pentru Italia U21. Prin naționala mică a României, formată din jucători sub 21 de ani, fotbalul românesc a dat în sfârșit semne de resuscitare, căci această echipă a reușit calificarea la turneul final după o pauză de 20 de ani.

La startul calificărilor s-au prezentat 54 de echipe europene, repartizate în nouă grupe de câte șase echipe fiecare. În urma turneului de calificări încheiat în luna octombrie s-au stabilit primele 10 echipe din cele 12 care vor participa la turneul final. Ultimele două s-au alăturat în urma meciurilor de baraj din 12 și 20 noiembrie – conform regulamentului, cele mai bune patru echipe care au ocupat poziția a doua în calificări sunt trase la sorți pentru a juca barajul. Meciurile de baraj (tur și retur) au fost Grecia vs. Austria  și  Polonia vs. Portugalia. Iată așadar cele 12 echipe care vor lua startul la turneul final:

  • Italia (organizatoarea turneului)
  • Croația (câștigătoarea primei grupe din care a făcut parte și tineretul Moldovei)
  • Spania (câștigătoarea grupei II și câștigătoarea turneului în 2011 și 2013)
  • Danemarca (câștigătoarea grupei III)
  • Anglia (câștigătoarea grupei IV)
  • Germania (câștigătoarea grupei V și deținătoarea trofeului în 2009 și 2017)
  • Belgia (câștigătoarea grupei VI)
  • Serbia (câștigătoarea grupei VII)
  • România (câștigătoarea grupei VIII)
  • Franța (câștigătoarea grupei IX)
  • Polonia (câștigătoarea barajului cu Portugalia)
  • Austria (câștigătoarea barajului cu Grecia)

Menționăm că lotul actual al tricolorilor mici este compus, în marea lui majoritate, din fotbaliști formați la FC Viitorul. Putem afirma așadar că visul lui G. Hagi de a crește o generație de fotbaliști care să se poată bate la nivel înalt și să facă parte, dacă se poate, din lotul național al României, este pe cale să se realizeze.

CITIȚI ȘI: Loyal Transport, o echipă de fotbal 100% românească la Montreal

Componența celor trei grupe ale turneului final a fost stabilită, prin tragere la sorți, în data de 23 noiembrie, la Bologna (Italia) (foto). Astfel, tricolorii mici vor avea ca adversari echipele Franței, Angliei și Croației (Grupa C). Speranțele României vor întâlni deci jucători mari precum Kylian Mbappe (PSG), Abdou Diallo (Dortmund), Dele Alli (Tottenham) Nikola Vlasici (Everton) sau Moussa Dembele (Lyon).

În caz că plănuiți o vacanță în luna iunie în Italia, România va juca în zilele de 18, 21 și 24 iunie, după cum urmează:
18 iunie 2019: România – Croația (San Marino)
21 iunie 2019: Anglia-România (San Marino)
24 iunie 2019: Franța – România (Cesena)

CITIȚI ȘI: Echipa Moldova, toți pentru unul și unul pentru toți

În încheiere menționăm că la acest turneu final din Italia se vor califica în semifinale echipele care au câștigat grupele, plus a doua cea mai bună clasată din cele trei grupe. De asemenea, semifinalistele vor fi calificate direct la Jocurile Olimpice de vară din 2020, organizate de Japonia la Tokyo.