În noul sǎu studiu, intitulat „Un moment-clé dans l’évolution de la communauté roumaine de Montréal: la reconnaissance juridique de son existence par le Parlement du Québec (février 1914)”, istoricul Daniel Florin Predoiu descrie cadrul instalării primilor imigranți români pe insula montrealeză și cum 12 dintre aceștia au devenit „Părinții fondatori” ai comunității.

Acum doi ani, am publicat în ziarul Accent Montreal (numărul 169 din 11 martie 2016), un articol intitulat „Daniel Predoiu, un far care luminează istoria comunității române din Montreal” în care prezentam studiul acestuia, „Les premières présences roumaines à Montréal”, apărut atunci în Revista Arhivelor de la Bucureşti. În respectivul studiu, Daniel Florin Predoiu oferea cititorului interesat numeroase date despre imigrarea primilor români, la sfârşitul secolului XIX și începutul secolului XX, în regiunea Montrealului. Principalele sale concluzii erau acelea cǎ stabilirea românilor în zonă a fost mai curând un proces lent, cǎ în jurul anului 1914 nu se găseau încă la Montreal mai mult de 1.000 de imigranţi români şi cǎ majoritatea absolută a acestora provenea din Bucovina, pe atunci provincie a Imperiului Austro-Ungar.

În noul sǎu studiu, intitulat „Un moment-clé dans l’évolution de la communauté roumaine de Montréal: la reconnaissance juridique de son existence par le Parlement du Québec (février 1914)”, şi publicat la Iași în numărul X (2018) al periodicului Archiva Moldaviae, domnul Predoiu merge mai departe cu analiza sa și ne descrie întâi cadrul instalării primilor imigranți români pe insula montrealeză, incluzând aici cartierele în care au locuit, meseriile pe care le-au practicat în epocă şi amplasarea geografică a primelor lăcașuri comunitare de rugăciune. Într-un cuvânt, ne oferă o adevărată geografie spațială a comunității la începuturile sale! Apoi aratǎ cum 12 dintre aceşti imigranţi români (cifră al cărui simbolism îl discută în detaliu!) au cerut în 1913 Parlamentului provinciei Quebec sǎ fie constituiți legal într-o corporație (formă juridică de organizare a unei comunități în dreptul anglo-saxon, permițându-i de a obține și a de deține bunuri mobile și imobile, printre altele) sub numele de Église Roumaine Orthodoxe de Montréal şi cum aceastǎ recunoaştere de cǎtre legislativul Quebecului, în februarie 1914, a reprezentat actul oficial de naştere a comunitǎţii române montrealeze.

Urmeazǎ, în detaliu, biografiile reconstituite a șase dintre acești 12 români: cine erau, ce se ştie despre ei şi ce au fǎcut în și pentru comunitatea română. Acestor șase biografii li se adaugă biografia amplă a celui mai important lider al comunității române din perioada interbelică, aproape necunoscut astăzi: Vasile Rotari. Dupǎ care, domnul Predoiu trece în revistă una câte una, etapele legislative – reconstituite pe baza Analelor Parlamentului Quebecului din anii 1913-1914 – ce au condus la promulgarea legii din februarie 1914 și publică pentru prima oară, după 104 ani de la emitere, textul integral al respectivei legi (în ambele sale versiuni oficiale, engleză și franceză).

  CITIȚI ȘI: Personalitatea și rolul Reginei Maria în istoria fondatoare a României

Trebuie subliniat aici cǎ autorul, doctorand în istorie la Universitatea Laval din Quebec, a fost preocupat, încă de la sosirea sa în Canada, de începuturile imigrației române la Montreal, fiind surprins de lipsa aparentǎ de interes a membrilor comunitǎţii legată de acest subiect și implicit de greutatea de a obţine informaţii despre acea epocǎ.

Revenind la studiul menționat, acesta are 75 de pagini, două anexe, peste 210 note de pagină şi opt fotografii atașate, dintre care unele inedite. E scris într-o francezǎ impecabilǎ şi se citeşte ca un basm! Prezentul articol este un rezumat personal al respectivului studiu.

ÎNCEPUTURILE DIFICILE ALE COMUNITĂȚII
La începuturile fenomenului imigraționist românesc în Canada, Montrealul s-a remarcat mai curând ca veritabil lieu de passage pentru imigranții români care se îndreptau cu precădere către vestul Canadei, decât ca o destinație finală a călătoriei lor, de unde dificultatea celor ce se instalau în metropolă – nu foarte numeroși – de a se constitui într-o comunitate stabilǎ, cu o viaţǎ religioasă şi culturală adecvată.

În ceea ce privește primele concentrări de viață românească pe teritoriul Montrealului, acestea apar în epocă în patru puncte geografice distincte, situate pe teritoriul unor mici comunități rurale, la periferia orașului și nefăcând parte administrativ încă din municipalitatea montrealeză. E vorba de sătucul Longue-Pointe, amplasat în estul insulei montrealeze (în zona podului-tunel Hippolyte-Lafontaine de azi), de municipalitățile Lorimier (azi Le Plateau), Rosemont (în cartierul cu același nume de azi), situate în partea central-estică a insulei, şi de municipalitatea Ville Saint-Pierre, în partea de vest, de-a lungul Canalului Lachine.

Alegerea acestor locații a fost determinată de considerente socio-economice, permițând identificarea rapidă a unui loc de muncă pentru fiecare imigrant instalat la Montreal: e vorba de fermele agricole din zona Longue-Pointe pentru cei ce doreau să continue să muncească în agricultură, așa cum o făcuseră în Bucovina, de uzinele Angus (aparținând celebrei companii feroviare Canadian Pacific Railway), amplasate la joncțiunea municipalităților Lorimier și Rosemont, respectiv de uzinele Canadian Car & Foundry, situate pe teritoriul municipalității Ville Saint-Piere. Studiul remarcă judicios că memoria comunității n-a reținut decât două din aceste nuclee de viață incipientă românească montrealeză, reprezentate geografic de alăturarea muncipalităților Lorimier și Rosemont și delimitate spațial de axele bulevardului Saint-Laurent (Vest), Avenue Mont-Royal (Nord), strada d’Iberville (Est) și strada Sherbrooke (Sud), excluzându-le pe celelalte două.

CEI 12 PETIȚIONARI ROMÂNI
Numele celor 12 români care au cerut Parlamentului provinciei Quebec în 1913 să fie constituiți în corporație s-au păstrat din fericire în legea emisă de legislativul quebechez și ne sunt astfel cunoscute, cu mențiunea că ortografia patronimelor câtorva dintre ei apare ușor transliterată. În ordine alfabetică, numele celor 12 „Părinți fondatori” ai comunității sunt următoarele: Constantin Babi, Ion Boghean, Dumitru Bratcu, Ştefan Cabba, Ilie Chibac, Gheorghe Cuciurean, Petru Furnicǎ, Petrea Lobodici, Ioan Mǎlin, Ilarie Moloci, Costantin Poede şi Dumitru Sfeclǎ.

Despre o parte dintre acești ziditori de comunitate nu se mai știe astăzi nimic. Pentru jumătate dintre ei însă (Constantin Babi, Dumitru Bratcu, Ștefan Cabba, Ilie Chibac, Gheorghe Cuciurean și Petrea Lobodici, cărora li se adaugă Vasile Rotari), autorul a reușit performanța unei reconstituiri bio-grafice, în cazul unora dintre ei destul de minuțioasă, bazându-se pe documente și fotografii identificate fie în arhivele canadiene (disponibile pe site-ul oficial al Bibliothèque et Archives Canada), fie în diverse periodice din epocă, fie furnizate direct de descendenți ai acestor înaintași ai românilor montrealezi care trăiesc astăzi în regiunea metropolitană a Montrealului sau în Statele Unite. Respectivii descendenți au fost identificați chiar de autor, via Internet.

  CITIȚI ȘI: Cum au devenit femeile „persoane” în Canada

Principalele caracteristici comune remarcate de autor în cazul tuturor acestor fondatori ai comunității românești montrealeze ar fi urmǎtoarele: toţi sunt nǎscuţi în Bucovina, o parte fiind originari chiar din aceleași sate, toţi aparțin aceleiași generații (născuți în penultimul deceniu al secolului XIX), toți sunt de origine țărănească, provenind din mediul rural bucovinean, aproape toți au ajuns la Montreal (cu o excepție) în primul deceniu al secolului XX (având deci cu toții circa 20-25 de ani în momentul sosirii în Canada), ajungând să lucreze în industria feroviară canadiană, în plină expansiune pe atunci, și aproape toți au locuit în aceleași cartiere (unii chiar pe aceleași străzi), fiindu-și vecini și apropiați unii altora.

PRICIPALII DOI LIDERI AI COMUNITĂȚII ȘI LUPTA PENTRU LEADERSHIP
Un larg spațiu din studiul recenzat aici este consacrat reconstituirii biografiilor a doi dintre liderii din epocă ai comunității române de la Montreal, Ștefan Cabba și Vasile Rotari. Amândoi au jucat un rol esențial în structurarea comunității, fiecare într-o perioadă distinctă din evoluția acesteia: Cabba în epoca de dinainte de 1914, Rotari în cea de după 1918. Epoca Primului Război Mondial (1914-1918) coincide într-o bună măsură cu perioada când cei doi și-au disputat leadershipul comunității, cel care a ieșit „învingător” fiind în final Vasile Rotari.

Amândoi erau bucovineni: Cabba era originar din Boian, Rotari din Udești, de lângă Suceava. Sosiseră amândoi cam în aceeași perioadă la Montreal – Rotari în 1907, Cabba în 1908. Amândoi vor ajunge să lucreze pentru cel mai important angajator canadian din metropolă, celebrul Canadian Pacific Railway (cunoscut de românii din epocă drept CPR), și amândoi vor fi naturalizați canadieni în 1913.

Cabba se dovedește într-o primă fază un spirit mai întreprinzător decât Rotari. La scurt timp după ce ajunge în Canada se lansează în organizarea comunitǎţii române din Montreal, fiind inițiatorul construirii primei biserici româneşti din comunitate, „Sfânta Treime”, pe o structură de lemn, edificată în 1912, în Longue Pointe. Este numit primul preşedinte al Consiliului parohial al acestei biserici și se impune ca lider al comunității. El va fi și veritabilul lider al grupului semnatar al petiției trimise Parlamentului Quebecului în 1913, în această calitate reușind să-i constituie pe românii montrealezi într-o corporație recunoscută legal de autoritățile provinciale.

Ulterior, în contextul discuțiilor privind amplasarea noilor instituții ale comunității, în special a bisericii (biserica ridicată din inițiativa lui, în 1912, nefiind considerată de membrii comunității adecvată vieții comunitare din cauza amplasării geografice periferice), propune și reușește inițial să impună, în 1917, închirierea unei biserici ortodoxe („Sfântul Nicolae”) situată pe strada Rachel, mai aproape de zonele locuite de imigranții români, dar autoritatea lui este contestată rapid de o parte importantă a comunității, care-și dorește propria biserică și nu una închiriată. Se ajunge astfel la prima ruptură din cadrul comunității românești de la Montreal.

Aici intervine Rotari. Sub conducerea lui, restul comunității își construiește în 1918 propria biserică („Buna Vestire”, o adevărată bijuterie arhitectonică care va rezista 50 de ani pe aceeași stradă Rachel, recunoscută de toată lumea drept biserică a comunității românești), inaugurată cu fast în 1919, Cabba fiind nevoit să închidă în 1920 biserica închiriată anterior și să devină simplu membru al noii parohii condusă de Rotari.

Biserica Buna Vestire de pe rue Rachel, fotografie apărută la Cernăuți, în „Calendarul Glasul Bucovinei pe anul 1927”.

În trecere, Cabba şi cu mine avem ceva în comun: autoritățile de imigraţie ne-au dublat o consoană: lui Cabba, un „b” la nume, mie, un „v” la prenume…

LEGEA DIN 19 FEBRUARIE 1914
În anexele studiului din Archiva Moldaviae sunt publicate pentru prima dată din 1914, în integralitatea lor, cele două versiuni ale legii Parlamentului Quebecului privind recunoașterea comunității române din Montreal. Pentru fiecare versiune este indicat volumul-sursă original și paginile la care cele două versiuni se regăsesc în respectivele volume. Reproducem mai jos versiunea franceză a acestei legi.

LEGEA PARLAMENTULUI QUEBECULUI PRIVIND RECUNOAȘTEREA COMUNITĂȚII ROMÂNE DIN MONTREAL, TEXT ORIGINAL

Coperta volumului original în care apare legea și prima pagină a acesteia, din același volum, găsit de istoricul Daniel Florin Predoiu în Biblioteca Universității Laval.

Loi constituant en corporation l’Église roumaine orthodoxe de Montréal

(Sanctionnée le 19 février 1914)

Préambule.
ATTENDU que Constantin Poede, contremaître, Stefan Cabba, contremaître, Ion Boghean, ouvrier, Ilarie Moloci, ouvrier, Ilie Chibac, ouvrier, Gheorghe Cuciu-rean, contremaître, Dumitru Sfecla, commerçant, Dumitru Bratcu, contremaître, Ioan Malin, ouvrier, Petru Furnica, marchand, Constantin Babi, contremaître et Petrea Lobodici, ouvrier, tous de la cité et du district de Montréal, ont, par leur pétition, représenté qu’ils appartiennent à la religion roumaine orthodoxe et la professent, et que, pour les fins de culte religieux, conformément aux croyances de la religion roumaine orthodoxe, il est à propos et dans l’intérêt des pétitionnaires qu’ils soient constitués en corporation, de manière que la corporation à constituer puisse en son propre nom, acquérir et posséder des biens meubles et immeubles et faire tous actes qui peuvent être requis pour les fins de sa formation; et, attendu qu’il est à propos de faire droit à leur demande;

À ces causes, Sa Majesté, de l’avis et du consentement du Conseil législatif et de l’Assemblée législative de Québec, décrète ce qui suit:

Corporation constituée / Nom.
1.         Constantin Poede, Stefan Cabba, Ion Boghean, Ilarie Moloci, Ilie Chibac, Gheor-ghe Cuciurean, Dumitru Sfecla, Dumitru Bratcu, Ioan Malin, Petru Furnica, Constantin Babi et Petrea Lobodici et toutes autres personnes qui pourront en devenir membres, sont, par la présente loi, constitués en corporation sous le nom de « l’Église roumaine orthodoxe de Montréal ».

Pouvoir de créer une école.
2.         Ladite corporation aura le pouvoir de créer, ériger et maintenir une école destinée aux enfants roumains orthodoxes de Montréal, dans le but de leur donner une instruction élémentaire, y compris une connaissance du roumain, du français et de l’anglais, la dite école devant être connue sous le nom de « l’École roumaine orthodoxe de Montréal ».

Biens dévolus à la corporation.
3.         Tous les biens meubles et immeubles qui peuvent être possédés en fidéicommis pour ladite corporation, seront et sont, par la présente loi, transportés et dévolus à ladite corporation.

Pouvoirs corporatifs.
4.         Ladite corporation aura et exercera tous les droits appartenant aux corporations ecclésiastiques.

Acquisition de biens, etc.
5.         Ladite corporation peut, pour les fins de son entreprise, acquérir des biens meubles et immeubles, pourvu que les biens immobiliers possédés par elle n’excèdent, en aucun temps, la somme de vingt-cinq mille piastres, et elle peut, en tout temps, vendre, louer, échanger, hypothéquer ou aliéner ses biens ou partie d’iceux, et acquérir d’autres propriétés immobilières en leurs lieu et place, et ladite corporation aura le pouvoir de tirer, faire, accepter et endosser des lettres de change, des billets et autres effets négociables, sous la signature de ses officiers ou autre, tel que le déterminera son bureau des syndics.

Pouvoir de nommer des officiers et de faire des règlements.
6.         Le bureau des syndics est autorisé à nommer un président, un secrétaire et autres officiers pour la dite corporation et à faire des règlements pour la régie et la gouverne de ladite corporation, pour des fins de charité; et il aura au besoin le pouvoir d’amender et d’abroger lesdits règlements, en tout ou en partie, pourvu, toutefois, qu’aucun de ces règlements ne soit incompatible avec la présente loi ou avec les lois de cette province, et pourvu, de plus, que lesdits règlements, à moins qu’ils ne soient ratifiés à la prochaine assemblée annuelle de la corporation ou à une assemblée spéciale tenue à cette fin, cessent d’avoir effet à compter de et après la date de ladite assemblée annuelle.

Première assemblée.
7.         Dans les trois mois qui suivront l’entrée en vigueur de la présente loi, il devra être tenu une assemblée des membres de ladite corporation, dans la cité de Montréal, dans le but d’élire un bureau de syndics, de douze au plus et de cinq au moins.

Convocation d’icelle.
8.         Ladite assemblée pourra être convoquée par trois membres au moyen d’un avis préalable d’au moins dix jours, indiquant l’endroit, le jour et l’heure auxquels elle sera tenue, envoyé par lettre recommandée à l’adresse des membres.

Date des assemblées, etc., déterminée par règlement.
9.         La date de l’assemblée annuelle de la corporation et le terme d’office des syndics, ainsi que la manière de les nommer de nouveau, peuvent être déterminés par règlement, à la première assemblée générale ou à toute assemblée générale subséquente convoquée en la manière ci-dessus prescrite, ou d’une autre manière qui peut être prescrite par les règlements de ladite corporation.

Registres des actes de l’état civil.
10.       Ladite corporation tiendra des registres pour les actes de l’état civil en anglais ou en français, et elle pourra, de temps à autre, nommer un ministre et le révoquer et en nommer un autre ou d’autres à sa place; et la présente loi confère au ministre officiant de ladite congrégation l’autorisation et le pouvoir de tenir des registres pour les actes de l’état civil, et d’exercer tous autres pouvoirs relevant des ministres des congrégations religieuses; le tout conformément aux dispositions du Code civil et aux lois générales de cette province.

Siège social.
11.       Le siège social de ladite corporation sera dans la cité de Montréal.

Rapport au lt.-gouv. en conseil.
12.       La corporation devra transmettre au lieutenant-gouverneur en conseil, chaque fois qu’elle en sera requise par le secrétaire de la province, un état détaillé de ses immeubles, les noms de ses officiers et une copie de ses règles et règlements.

Entrée en vigueur.
13.       La présente loi entrera en vigueur le jour de sa sanction.

Istoricul Daniel Florin Predoiu

Daniel Florin Predoiu, repere biografice
Născut la Făgăraş în anul 1979, Daniel Florin Predoiu s-a stabilit la Montreal la vârsta de 20 de ani, împreună cu familia. Pasionat de istorie, s-a înscris la Universitatea din Montreal unde a obţinut o licenţă în istorie în anul 2004. Și-a continuat studiile la Universitatea Laval obținând un masterat în 2007 cu un memoriu privind viaţa exilaților români după 1945. A publicat volumul „S’initier à l’errance en la racontant. L’exil, l’identité et la mémoire dans les journaux intimes de trois intellectuels roumains” în 2011, precum și câteva studii despre istoria comunității române din Montreal: Les premières présences roumaines à Montréal, „Revista Arhivelor”, Bucureşti, 2012, sau Un moment-clé dans l’évolution de la communauté roumaine de Montréal: la reconnaissance juridique de son existence par le Parlement du Québec (février 1914), „Archiva Moldaviae”, Iași, 2018.

În prezent este doctorand la Universitatea Laval, având ca subiect al tezei istoria comunităţii româneşti din Montreal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

− one = 4