Fără nicio dezbatere, Guvernul Dăncilă a hotărât stoparea dosarului de includere a Roșiei Montane în patromoniul UNESCO, anunță G4Media.ro.
Decizia privind includerea acestei localități în patrimoniul UNESCO ar fi urmat să fie luată de Comitetul Patrimoniului Mondial la sfârșitul acestei luni. Dacă decizia ar fi fost una pozitivă, orice exploatare minieră ar fi fost interzisă în acea zonă.
Motivul invocat de Guvern: procesul intentat statului român, în 2015, de către Gabriel Resources pentru compensații de 4,4 miliarde USD. Procesul este în plină desfășurare la Washington, la un tribunal de arbitraj al Băncii Mondiale. Gabriel Resourcea susține că Bucureștiul ar fi „blocat şi împiedicat implementarea proiectului, fără un proces echitabil şi fără a oferi despăgubiri.”
Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) nu a demarat însă exploatarea auriferă de la Roșia Montană deoarece nu a obținut avizele necesare de mediu. Banii pe care compania i-a cheltuit s-au dus pe campanii de publicitate, de influențare a opiniei publice și de convingere a decidenților politici. Iar clasa politică românească, alături de o parte cumpărată a presei, au fost singurele entități care a susținut exploatarea auriferă cu cianuri de la Roșia Montană.
Guvernul Tudose și acum Guvernul Dăncilă au blocat transparența procesului cu Gabriel Resources, nefăcând publice documentele și limitând accesul celor interesați să urmărească evoluția cazului. În această situație s-a aflat asociația Alburnus Maior și Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu (CIDRM), care au încercat încă de la începutul procesului să contribuie cu argumente care ar putea ajuta România să câștige.
Intenția de a retrage dosarul depus pentru introducerea Roșiei Montane în Patrimoniul UNESCO nu este nouă. Ea a fost exprimată și de Guvernul Tudose, în august 2017, alături de dorința de a modifica Legea Minelor pentru a da undă verde exploatării aurifere de la Roșia Montană.
Faptul că partea română preferă ca arbitrajul cu Gabriel Resources să aibă loc în spatele ușilor închise și că acum procedura ce ar fi salvat patrimoniul de la Roșia Montană a fost stopată, ridică mari semne de întrebare.
SCURT ISTORIC
În 2006, mina de aur de la Roşia Montană, care aparținea statului, s-a închis, în vederea intrării României în UE. Compania canadiană Gabriel Resources dorește însă să o redeschidă. Această companie a fost fondată în 1995 de românul Frank Timiş, un personaj controversat, cu două condamnări în Australia pentru posesie de heroină şi intenție de comercializare. De mulţi ani însă acesta nu mai are nimic de-a face cu Gabriel Res. Împreună cu statul român, firma canadiană a format Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), un joint venture în care aceasta din urmă deţine 80% din acţiuni.
Încă de la început, proiectul RMGC a fost marcat de corupție și de o opoziție vehementă din partea societății civile, a specialiștilor din arheologie, mediu, geologie, chimie, economie și a instituțiilor de prestigiu din aceste domenii, naționale și internaționale.
Începând cu 2007 propunerea de proiect a fost blocată de sentințe judecătorești datorită acțiunilor inițiate de ONG-uri din România, printre care și Alburnus Maior, o asociație a proprietarilor din Roșia Montană. Ca urmare, în 2013 guvernul Ponta a încercat să adopte o lege pentru avansarea accelerată a proiectului minier, invocând interesul naţional. Masivele proteste care au urmat („Toamna Românească”) au dus la retragerea acestei legi în iunie 2014 și, în cele din urmă, prin guvernarea Cioloș, la includerea Roșiei Montane pe Lista Indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO, în februarie 2016.
ROȘIA MONTANĂ, UN PATRIMONIU ISTORIC
Roşia Montană găzduieşte o serie de vestigii arheologice şi bunuri de patrimoniu, precum galeriile miniere romane şi pre-romane în masivele Cârnic şi Orlea. Au fost descoperite aici vestigii unice în Europa, necropole, temple romane, altare votive, terme, instalaţii romane de pompare a apei, un mausoleu datat din secolul II e.n.
Roșia Montană este cea mai veche localitate minieră din România, fiind atestată documentar acum nu mai puţin de 1886 de ani. Numele Alburnus Maior, numele latin al Roşiei Montane, apare pentru prima dată menţionat într-o tăbliţă cerată datată 6 februarie 131.
Tăbliţele cerate găsite în minele de la Roşia Montană reprezintă unul dintre izvoarele Dreptului Roman. Ele au fost descoperite între 1786 şi 1855. În total au fost găsite 40 de tăbliţe, dar s-au păstrat numai 25 dintre ele. Particularitatea lor rezidă în faptul că deşi pe cuprinsul fostului Imperiu roman s-au descoperit şi alte tăbliţe cerate asemănătoare, cele de la Roşia Montană s-au păstrat într-o stare atât de bună încât pot fi citite cu ușurință chiar și acum, puţine altele fiind conservate la fel de bine.
Patrimoniul de la Roşia Montană este compus dintr‐o concentrare extraordinară de vestigii ce atestă evoluția exploatărilor miniere într‐un interval de timp excepțional – 2000 de ani – din perioada pre‐romană până în epoca contemporană. Monumentele sale au fost desemnate ca monumente istorice de valoare naţională excepţională, șapte dintre ele fiind considerate ca având și o valoare universală.
Singura modalitate de a proteja acest patrimoniu inestimabil, aceste dovezi ale etnogenezei şi continuităţii poporului român, este prin includerea Roșiei Montane în Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO.
REPUTAȚIA COMPANIILOR MINIERE CANADIENE ESTE UNA FOARTE PROASTĂ
Peste 75% din societățile de explorare și exploatare minieră din întreaga lume își au sediul în Canada și aproape 60% dintre cele cotate sunt cotate la bursa din Toronto. Aceasta deoarece Canada oferă companiilor din domeniul extractiv o legislație fiscală și juridică extrem de favorabilă. În realitate, Canada nu este decât o țară de tranziție, căci capitalul acestor firme este străin iar concesiunile lor se află în țări din America Latină, Africa sau Europa. Canada este pentru companiile miniere ceea ce Elveția este pentru cele financiare: un paradis fiscal și juridic.
În materie de drepturile omului, Canada nu recunoaște niciun fel de obligație pentru numeroasele sale societății miniere: „obligațiile conferite de convențiile internaționale în materie de drepturi ale omului se aplică statelor, nu direct companiilor”, se menționează într-un raport guvernamental intitulat „Renforcer l’avantage canadien” (2009).
Astfel, autoritățile canadiene s-au făcut că nu aud acuzele venite din Ecuador, Mexic, El Salvador, Cile, Guatemala, etc., menținând un vid juridic asupra abuzurilor pe care companiile canadiene le comit în afara granițelor. Este vorba de distrugeri provocate mediului, de evaziuni fiscale și abuzuri împotriva celor care se opun proiectelor miniere.
Din păcate, atitudinea de la Ottawa vizavi de aceste companii canadiene care distrug oameni, natură, economii în alte părți ale lumii a fost mereu una de laisser-faire. Industria minieră este printre cele mai mari în Canada iar cele câteva sute de lobbiști ai săi constituie o voce puternică.
Din toate aceste motive, reputația companiilor miniere canadiene este una foarte proastă, o pată pe imaginea Canadei, altfel foarte pozitivă.
