Cetățenii români care au intrat în Canada pe baza unei autorizații electronice de călătorie (eTA) valabile (turiști) și se regăsesc în situația în care perioada de ședere se apropie de termenul de 6 luni sau a depășit deja acest termen, în cazul în care doresc să-și prelungească șederea, o pot face fără demersuri speciale în raport cu autoritățile federale, informează Ambasada României în Canada.

Discuțiile care se poartă în formatul oficiilor diplomatice ale statelor membre ale Uniunii Europene la Ottawa cu autoritățile federale (în mod special, de la Departamentul pentru Imigrație, Refugiați și Cetățenie) evidențiază, până la alte dispoziții, că nu este necesară o solicitare expresă de prelungire a șederii peste 6 luni în intervalul de valabilitate (5 ani) a eTA, potrivit aceleiași surse citate.

Cetățenii români care se află în Canada în baza unei vize temporare (vizitator cu ședere de lungă durată, student, lucrător cu permis de muncă) și doresc să-și prelungească șederea sunt rugați să se adreseze Departamentului pentru Imigrație, Refugiați și Cetățenie (IRCC) pentru a-și semnala situația și a solicita prelungirea șederii peste limita de valabilitate a vizei. Autoritățile federale recomandă ca solicitarea respectivă să fie făcută de urgență dacă termenul rămas până la expirare este mai mic de 30 de zile. În baza solicitării, aceștia pot rămâne în Canada până la soluționare.      

Pentru procedurile de urmat în situația solicitării prelungirii dreptului de ședere temporară consultați pagina ministerului Imigrației (crearea unui cont de utilizator pentru serviciile online oferite de Ministerul Imigrării, Refugiaților și Cetățeniei).

Alte informații utile: Informații generale în contextul COVID-19; prelungirea șederii; prelungirea permisului de studii; prelungirea permisului de muncă.

Cetățenii români cu statut temporar în Canada pot beneficia de servicii medicale chiar dacă nu sunt înscriși la un medic de familie. Aceștia se pot prezenta la clinicile de tip walk-in, unde pot fi examinați și primi tratament/rețete. Este recomandat ca pacienții să posede asigurare medicală (din țară sau contractată pe plan local); altfel, serviciile medicale sunt suportate de beneficiar. Cetățenii români aflați temporar în Canada pot opta pentru o asigurare medicală contractată pe plan local. Cu titlu de exemplu, cei interesați pot consulta paginile de la Manulife pentru vizitatori și pentru studenți.

Pot fi trimise în continuare medicamente prin serviciile poștale, dar numai acelea care nu apar în lista de substanțe controlate; medicamentele pot fi trimise prin Canada Post sau serviciile de curierat, în cantitatea care acoperă maxim 90 de zile de tratament.

Ambasada României la Ottawa reînnoiește apelul ca cetățenii români cu statut temporar în Canada să se adreseze Ambasadei pentru semnalarea situației proprii în cazul în care întâmpină dificultăți la reîntoarcerea în țară sau la prelungirea șederii în Canada. De asemenea, sunt rugați să se adreseze Ambasadei cei care sunt testați pozitiv pentru SARS-CoV-2 sau sunt spitalizați. Numerele de telefon la care se poate suna sunt: 1-613-789-9711 sau 1-613-858-0577. 

Informații utile pentru cetățenii canadieni de origine română care doresc să călătorească cu pașaportul canadian

Ambasada României la Ottawa dorește să-i informeze pe cetățenii canadieni de origine română care doresc să călătorească în România cu pașaportul canadian asupra următoarelor:

Prin Ordonanța Militară nr. 2/2020, au fost stabilite condițiile de intrare în țară pentru cetățenii străini și apatrizii. Art. 6, al. 2, stabilește excepțiile de la regula generală privind interzicerea intrării pe teritoriul României a cetățenilor străini și a apatrizilor.

Articolul 6
(1) Se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetăţenilor străini şi apatrizilor, astfel cum sunt definiţi la art. 2 lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia situaţiei în care aceştia tranzitează teritoriul României pe culoare de tranzit organizate prin înţelegeri cu statele vecine.

(2) Prin excepţie, este permisă intrarea pe teritoriul României a cetăţenilor străini şi apatrizilor care fac parte din următoarele categorii:

a) sunt membri de familie ai cetăţenilor români;

b) sunt membri de familie ai cetăţenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene, cu rezidenţă în România;

c) sunt persoane care posedă o viză de lungă şedere, un permis de şedere sau un document echivalent permisului de şedere eliberat de autorităţile române potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori un document echivalent acestora emis de autorităţile altor state, potrivit dreptului Uniunii Europene;

d) sunt persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de şedere sau un alt document echivalent;e) este personal diplomatic sau consular, personal al organizaţiilor internaţionale, personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar;

f) sunt pasageri în tranzit, inclusiv cei repatriaţi ca urmare a acordării protecţiei consulare;

g) sunt pasageri care călătoresc din motive imperative (medicale sau familiale);

h) sunt persoane care au nevoie de protecţie internaţională sau din alte motive umanitare.

(3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22,00, ora României.

CITIȚI ȘI:

Informații utile pentru cetățenii români din Canada care călătoresc în România – Actualizare

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

+ eighty five = 91