Puţini oameni de pe faţa Pământului nu ştiu azi ce este Crăciunul şi cum îl sărbătorim. Însă la fel de puţini, probabil, ştiu că această sărbătoare nu apare consemnată în Biblie. Mai mult, primii creştini nici măcar nu aminteau de ziua lui Isus şi nu o celebrau, căci data naşterii sale nu se ştie cu siguranţă. Abia din 336-337 Crăciunul s-a sărbătorit pentru prima oară pe 25 decembrie, după ce împăratul Constantin cel Mare a dat în 313 „Edictul de la Milano” prin care a fost instituită toleranța față de cultul creștin în Imperiul Roman.
SUPRAPUNEREA CU O SĂRBĂTOARE SOLSTIŢIALĂ ŞI UN CULT SOLAR
Multe din tradiţiile de Crăciun pe care le observăm astăzi în lumea creștină – oferirea cadourilor, decorarea brazilor, aprinderea lumânărilor, cele 12 zile ale Crăciunului, arderea buşteanului (Yule log) mesele de sărbătoare şi procesiunile religioase – îşi au rădăcinile departe în timp, precedând creştinismul.
Acum mai bine de 4.000 de ani, mesopotamienii celebrau Anul Nou cu un festival de 12 zile numit Zagmuth. Mesopotamienii, care credeau înexistenţa mai multor zei, ţineau acest festival pentru a-şi venera zeul suprem, Marduk. În fiecare an, la sosirea iernii, se credea că Marduk poartă un război cu forţele răului şi ale haosului şi că are nevoie de susţinători, de unde şi acest festival serbat în ultimele 12 zile ale anului, în care regele mesopotamian trebuia să jure credinţă zeului Marduk şi să moară până la sfârşitul anului, alăturându-i-se şi oferindu-i ajutor ca să câştige războiul. În haine regeşti era însă îmbrăcat un criminal de rând şi sacrificat în locul regelui. Acest festival mesopotamian se crede că este la originea tradiţiei celor 12 zile, de la Crăciun la Bobotează (25 decembrie – 6 ianuarie), pe care, în anul 567, Conciliul de la Tours le hotărăşte drept sfinte.
Popoarele Scandinaviei antice (dar şi alte popoare germanice) celebrau solstiţiul de iarnă printr-un festival numit Jol, de unde a evoluat în vechea engleză cuvântul Yule. Festivalul era unul al focului şi de aici se pare că îşi are sorgintea obiceiul aprinderii buşteanului de sărbători (există însă şi alte interpretări, una dintre ele fiind că buşteanul nu a avut niciodată o încărcătură religioasă, fiind doar o decoraţie festivă foarte practică). În Anglia butucul care este ars în noaptea de Crăciun este cunoscutsub numele de Yule log iar în țările francofone cu populații creștine – Franța, Belgia, Elveția, Quebecul, Libanul – se numește Bûche de Noël. De aici este inspirat și faimosul tort de ciocolată cu același nume, care se savurează în Quebec și în toate celelalte țări care au tradiția arsului buturugii de Crăciun.
Se presupune că tradiţia pomului de Crăciun ar fi evoluat (şi) dintr-un ritual practicat de vechile popoare ale Scandinaviei, care, în anumite regiuni, agăţau mere de crengile copacilor pentru a-şi exprima optimismul că primăvara şi vara se vor reîntoarce curând. Unii cercetători apreciază că tradiţia colindelor provine tot de la aceste popoare nordice, de la faptul că aceştia întâmpinau solstiţiul de iarnă – care în emisfera boreală a Pământului marchează cea mai lungă noapte a anului, dar şi faptul că zilele încep să crească – cu cântece celebratorii.
Una din cele mai importante sărbători celebrate în Imperiul Roman în perioada iernii, de la mijlocul lunii decembrie până pe 1 ianuarie, erau Saturnaliile. După cum o spune şi numele, sărbătoarea era dedicată zeului Saturn, ce are echivalenţa în mitologia greacă pe zeul Kronos. La această sărbătoare participa întreaga societate. Ea se obseva prin eliberarea sclavilor, entuziasm, bucurie şi petreceri fastuoase. Saturnaliile includeau carnavaluri pe străzi, mese festive, vizite la prieteni şi schimburi de cadouri aducătoare de noroc. Romanii îşi împodobeau casele cu ghirlande din lauri şi brad în care aprindeau lumânări, iar stăpânii şi sclavii îşi inversau rolurile.
Saturnaliile erau o sărbătoare foarte populară în Roma antică însă treptat îşi face loc, începând aproximativ cu secolul I e.n., cultul lui Mithra. Importat de ofiţerii romani de la egipteni, care la rândul lor l-au importat de la iranieni, cultul lui Mithra era o iniţiere în anumite mistere şi tehnici magice şi era prin excelenţă adresat unei elite. El înlocuia fastul şi dezordinea socială a Saturnaliilor cu sobrietatea şi solemnitatea unei iniţieri. În scurt timp, datorită armatei, cultul se răspândeşte în tot Imperiul Roman, Mithra fiind celebrat şi sărbătorit la solstiţiul de iarnă ca „Deus sol invictus” (Invincibilul zeu soare).
Nu numai că acest cult concura cu creştinismul, dar în acea perioadă el era mult mai important la nivel social, fiind susţinut şi promovat de oficialii romani. Dovadă este şi faptul că în anul 274, când solstiţiul de iarnă a căzut pe 25 decembrie, împăratul roman Aurelian a proclamat această zi „Natalis Solis Invicti” (naşterea soarelui invincibil), ridicând acest cult la rang de religie oficială a imperiului. Notorietatea sărbătorii a făcut ca mulţi istorici ai religiilor, printre care şi Mircea Eliade, să afirme că dacă nu ar fi triumfat creştinismul am fi fost acum mithraici.
Decizia Împăratului Constantin de a face din creştinism o realitate mai întâi tolerată iar mai apoi una constituțională a Imperiului Roman a fost una politică şi prin ea s-a intenţionat suprapunerea creştinismului peste cultul lui Mithra, ceea ce s-a şi întâmplat de altfel. La conciliul de la Niceea (325) a fost stabilit ca Iisus să fie sărbătorit oficial pe 25 decembrie. După afirmaţiile papei Iuliu I, Crăciunul a fost sărbătorit pentru prima dată la Roma în jurul anului 337 şi abia după câteva decenii celebrarea s-a extins în întreaga lume creştină. Crăciunul s-a statornicit în anul 429, când împăratul Iustinian a declarat sărbătoarea imperiului ziua naşterii lui Cristos.
De remarcat că până ca naşterea lui Iisus să fie oficial stabilită pe 25 decembrie, mai multe date au fost considerate şi observate, dintre care cea mai importantă şi mai răspândită a fost cea de 6 ianuarie. Biserica răsăriteană sărbătorea naşterea fizică odată cu cea spirituală, care era considerată a fi Boboteaza, momentul în care Ioan l-a recunoscut pe Iisus drept Mesia. În cele din urmă, biserica romano-catolică a reuşit să impună aproape în toată lumea creştină data de 25 decembrie – dar nu în totalitate, căci biserica armenească celebrează şi acum naşterea lui Isus pe 6 ianuarie. În acelaşi timp, biserica occidentală sărbătoreşte Epifania pe 6 ianuarie, dar ca dată a sosirii magilor, nu ca cea a botezării lui Isus.
