Asociația La Muse Héritage Musical debutează seria de concerte din acest an cu spectacolul Viva Verdi, ce va fi prezentat la Ottawa (5 mai, St. Andrew’s Presbyterian Church) și la Montreal (6 mai, biserica St-Édouard). Viva Verdi reia o formulă încununată de succes în primăvara trecută, atunci când La Muse Héritage Musical a pus în scenă concertul Viva Vivaldi.

Unul din foarte puținii compozitori care s-a bucurat de faimă încă din timpul vieții (1813-1901), Verdi este considerat și-n zilele noastre cel mai popular compozitor al teatrului liric de factură romantică. Lucrările sale domină repertoriul standard al marilor opere din întreaga lume la un secol jumătate după ce au fost compuse. În același timp, depășind limitele specifice genului, unele teme din creațiile lui Verdi au intrat în cultura populară. Așa se face că „Marșul triumfal” din Aida încântă de la cele mai fine urechi melomane prezente la Scala di Milano de exemplu, la zecile de mii de suporteri aflați pe un stadion de fotbal.

Prin urmare, la începutul lunii mai, corul La Muse, alături de soliștii Marina Negruță, Anca Maria Grigoriu și Chantal Dionne – soprane, Antonela Barnat – mezzo soprană (colaboratoare la Opera Națională București), Jaime Sandoval – tenor și basul Dan Popescu de la Opera Brașov vor interpreta piese foarte cunoscute și îndrăgite din repertoriul verdian.

Fidelă misiunii sale de a prezenta pu blicului quebechez și piese din muzica cultă românească, Ioana German, dirijoarea corului și directoarea asociației La Muse Héritage Musical, a inserat în program și câteva extrase din opereta Crai nou de Ciprian Porumbescu (cor și solo Marina Negruță) și un duet, „Te iubesc”, din opereta Lăsați-mă să cânt de Gherase Dendrino.

În partea a doua a concertului vor fi prezentate extrase din Requiemul lui Verdi, o compoziție superbă, imperioasă, un tumult de emoții pe note muzicale – pe scurt, una dintre cele mai grandioase piese din întreaga muzică de inspiraţie religioasă.

Viva Verdi va avea loc la biserica St-Édouard din Montreal (intersecția St-Denis cu Beaubien, metrou Beaubien), recunoscută pentru acustica sa excelentă, duminică, 6 mai, începând cu orele 17.30. Preț bilete: 25$ în pre-vânzare, 35$ la ușă. Biletele se pot achiziționa pe www.eventbrite.ca. Info & rezervări: 450-448-0797.