CADRUL LEGAL
În iunie a.c., premierul canadian a anunțat că începând cu 17 octombrie 2018 canadienii vor putea consuma legal canabis (marijuana) în scopuri recreaționale. Responsabilitatea legalizării, prin Legea C-45, cunoscută și ca The Cannabis Act, a aparținut guvernului federal, însă detaliile practice privind implementarea legalizării au fost atribuite provinciilor.
Astfel, tot în iunie, Quebecul a adoptat Legea 157 care reglementează vânzarea și distribuția canabisului. Legea a trecut de Parlament în timpul mandatului liberal. CAQ și PQ au votat împotrivă, PLQ și QS au votat pentru. Legea quebecheză este una dintre cele mai conservatoare și mai restrictive din Canada.

CITIȚI ȘI: Provocările legalizării canabisului în Quebec

CARE AU FOST OBIECȚIILE CAQ ȘI PQ?
Opoziția CAQ la Legea 157 nu a venit ca o surpriză căci acest partid, care a câștigat alegerile provinciale de la 1 octombrie, a susținut mereu că limita de vârstă pentru consumul de canabis trebuie să fie 21 de ani.
În ceea ce privește PQ, inițial acesta s-a pronunțat pentru, însă în cele din urmă liderul de atunci al partidului, Jean-François Lisée, a considerat că legea nu este suficient de restrictivă privind consumul de marijuana în spațiul public și că nu asigură îndeajuns implicarea companiilor quebecheze în procesul de producție. De asemenea, el a exprimat îngrijorări cu privire la potențialele legături dintre producători și paradisuri fiscale.

UNDE VA FI VÂNDUT CANABISUL?
Société des alcools du Québec (SAQ) va superviza vânzarea și distribuția, însă vânzarea ca atare se va face prin intermediul unei noi societăți: Société Québécoise du Cannabis (SQDC). Canabisul va fi deci disponibil în magazinele SQDC și online.
Înființarea a trei astfel de magazine la Montreal a fost deja anunțată de SQDC. Ele vor fi operaționale chiar din ziua legalizării – 17 octombrie. Două dintre ele se vor afla în centru, în zone intens frecventate de turiști, pe Ste-Catherine: la 970 Ste-Catherine Street O, între Metcalfe și Mansfield, și respectiv 830 Ste-Catherine E, între St-Hubert și St-André. Un al treilea magazin va fi în zona Ahuntsic-Cartierville, la 9250 boul. Acadie, în apropierea unei clinici și a unor clădiri de birouri.
De asemenea, SQDC a anunțat că alte două magazine se vor înființa în curând: la Mascouche, o suburbie a Montrealului, și în orașul Joliette, aflat la 50 de km de Montreal.
În principiu, până la sfârșitul anului este prevăzută deschiderea a circa 20 de magazine, pentru ca în următorii doi, trei ani numărul lor să fie undeva între 150 și 160. Niciunul dintre acestea nu va fi, conform legii, la mai puțin de 250 de metri de o școală elementară sau secundară.
În ceea ce privește magazinul online, acesta va operațional începând din 17 octombrie.

CUM VOR FI ORGANIZATE ACESTE MAGAZINE?
Magazinele unde canabisul va fi vândut vor arăta ca niște buticuri. La intrare, fiecare potențial cumpărător va trebui să prezinte un act de identitate, căci nu doar vânzarea produsului, ci chiar și accesul în acest spațiu este interzis minorilor.
Numărul angajaților în fiecare magazin va fi în jur de 15, parte din acest personal fiind afectat comunicării unor aspecte importante privind consumul de canabis. Pentru a putea lucra aici o persoană trebuie să nu aibă cazier. Verificările vor fi făcute cu ajutorul Sûreté du Québec.

CE PRODUSE VOR FI COMERCIALIZATE ȘI CÂT VOR COSTA?
Cei interesați vor putea cumpăra atât canabis proaspăt, cât și uscat, precum și ulei de canabis. Costul va fi de puțin peste 6$ pe gram.
Produse comestibile (ca de exemplu brownies sau sucuri/soda) nu vor fi disponibile, căci acestea nu au fost incluse în legea federală a legalizării canabisului. Acestea pot fi însă preparate acasă, pentru uz personal, cu condiția ca niciun solvent organic periculos să nu fie utilizat.

CITIȚI ȘI: La cine vor merge milioanele de dolari proveniți din canabisul legalizat?

PARTICULARII POT CREȘTE CANABIS ÎN QUEBEC?
Răspunsul este clar nu. Deși legea federală permite acest lucru – până la patru plante pentru uz personal – în Quebec acest lucru este interzis.

CARE ESTE LIMITA DE VÂRSTĂ?
Potrivit Legii 157 adoptate de liberali, vârsta de la care o persoană poate consuma legal canabis în Quebec este de 18 ani. Coalition Avenir Québec, actualul partid de guvernământ, s-a opus adoptării acestei legi, vârsta fiind unul din principalele motive, promițând în timpul campaniei electorale că o va mări la 21. În conferința de presă ce a urmat victoriei, François Legault, liderul partidului și noul prim-ministru al Quebecului, a reiterat această promisiune, afirmând că noile măsuri CAQ în materie de canabis vor fi făcute publice „în săptămânile următoare”.

CE CANTITATE PUTEM CUMPĂRA/DEȚINE?
Acasă, quebechezi vor putea deține un maxim de 150 de grame de marijuana uscată. La o cumpărare, maximul admis este de 30 de grame – aceasta este deci limita pe care o persoană o poate deține în public. CAQ dorește însă să reducă aceste cantități la 15 grame, atât acasă, cât și în public.
Pentru conducătorii auto toleranța va fi zero. Polițiștii vor putea cere un eșantion de salivă dacă suspectează că cineva conduce sub influență. Dacă este pozitiv, permisul de conducere al respectivei persoane poate fi suspendat pentru 90 de zile.

UNDE SE POATE UTILIZA?
Potrivit actualei legi în vigoare, utilizarea sa va fi permisă în aceleași locuri unde se poate fuma. Universitățile și colegiile interzic acest lucru, așa că nici canabisul nu va fi permis în incinta lor.
CAQ dorește însă interzicerea utilizării canabisului în toate locurile publice. Circa 40 de municipalități din provincie prevăd deja adoptarea unor reglementări în acest sens, însă Union des municipalités du Québec (UMQ) a afirmat în nenumărate rânduri că guvernul trebuie să respecte autonomia orașelor, lăsându-le lor decizia de a interzice sau nu canabisul în public.
O astfel de decizie nu este lipsită de controverse, căci ea poate avea efecte dăunătoare sănătății, după cum a avertizat Horacio Arruda, directorul național al sănătății publice: dacă doar spațiile private devin locuri licite pentru utilizarea acestei substanțe, riscul de expunere al populației la fumatul secundar de canabis în locuințe crește considerabil.

LEGALIZAREA ÎN QUEBEC ȘI ÎN ALTE PROVINCII
Guvernul quebechez (liberal) a susținut în repetate rânduri că în ceea ce privește legalizarea canabisului, profitul este secundar sănătății publice. Prin urmare, vânzarea acestui drog va fi strâns controlată de SQDC, companie de stat, spre deosebire de unele provincii precum Alberta, British Columbia sau Saskatchewan care permit vânzarea (și) în magazine private.
Dacă CAQ va modifica legea pentru a stabili vârsta necesară consumului legal de canabis la 21 de ani, Quebecul va avea cea mai ridicată vârstă minimă. Celelalte provincii au reglementat fie la 18 ani (Alberta), fie la 19 ani (restul).
De asemenea, Quebecul este printre puținele provincii și teritorii care au interzis creșterea plantelor de marijuana acasă, alături de Manitoba și Nunavut, și este singura jurisdicție care fixează o limită a cantității pe care un individ o poate avea acasă.