În zilele de 9 și 10 iunie 2018, Rezidența internațională a scriitorilor și artiștilor de la Val-David este gazda celei de-a XVII-a ediții a Festivalului de literatură și artă Les mots du monde/Palabra en el mundo.

Scriitori și artiști plastici originari din Argentina, Franța, Chile, Cuba, Statele Unite, România și, desigur, Canada își vor prezenta creațiile și vor împărtăși celor prezenți pasiunea lor pentru scris și artă.

Lecturile și întâlnirile cu poeții, scriitorii și artiștii participanți vor avea loc între orele 14.30 și 20.00. În plus, duminică, 10 iunie, între 11.30 și 13.30, sunt programate trei conferințe (Honey Novick, Toronto – „Poetry/Music – a Brilliant Achievement?”, Romina Funes, Argentina – „Poetry of the young in Buenos Aires”, Louise Carson – „How the poet acquiers craft”), precum și prezentarea noii edituri montrealeze Hashtag, înființată de trei scriitoare de origine română – Felicia Mihali, Mirella Tarmure Vădean și Miruna Tarcău, cărora li s-a alăturat și ilustratorul Daniel Ursache. Prezentarea va fi făcută de Felicia Mihali.

Au fost invitate să expună patru artiste, dintre care două de origine română: Carmen Doreal și Eva Halus. Alături de ele, Flavia Cosma va prezenta o serie de fotografii intitulată „Hiver à Val-David”.

Închiderea festivalului se va desfășura la Centre d’exposition de Val-David (2495 de l’Eglise, Val-David, J0T 2N0), între orele 16.00-18.30.

Organizat ca de fiecare dată de scriitoarea de origine română Flavia Cosma, în colaborare cu Asociația autorilor din Laurentides, evenimentul se bucură de sprijinul Consiliul de arte al Canadei, Ligii poeților canadieni, municipalității și Centrului de expoziții din Val-David.

Flavia Cosma

Flavia Cosma este o scriitoare cu o mare creativitate, având peste 30 de cărți publicate. Creația sa literară a fost răsplătită de-a lungul timpului cu numeroase premii, dintre care amintim Premiul de Excelență la Festivalul Internațional Lucian Blaga (2009) și Medalia de Aur a Casei Poeților Peruvieni (Lima, 2010), unde Flavia Cosma este și membră de onoare. Ea este de asemenea membră a Uniunii Scriitorilor din România, The Writer’s Union of Canada, The Ontario Poetry Society, British Comparative Literature Association și Union Hispanoamericana de Escritores. Menționăm, de asemenea, că volumele sale de poezii „Leaves of a Diary/ Frunzele unui jurnal” și „Thus Spoke the Sea/ Astfel grait-a marea” au fost acceptate ca material de studiu în programul de literatură al Universității din Toronto, în 2007-2008.

Rezidența internațională a scriitorilor și artiștilor se află la 1045 rue du Renard et du Corbeau, Val-David. Intrarea este liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

seventy three − = seventy