Un nou studiu arată că în jurul găurilor negre masive ar putea orbita mii de planete bizare. Ele ar fi luat naștere din condensarea materiei din discul foarte dens aflat în jurul acestor găuri negre.

Câte planete există în Univers? Adevărul este că încă nu știm: până la ora actuală au fost descoperite mii de planete care orbitează în jurul unor stele mai mult sau mai puțin asemănătoare Soarelui nostru. Se presupune că majoritatea stelelor ar putea avea cel puțin o planetă sau un adevărat sistem de planete, ceea ce ar însemna că în galaxia noastră ar putea exista sute de miliarde de planete! Acestea iau naștere în milioane de ani în perioada în care sistemul solar se formează, din agregarea materiei – la început prin atracție electromagnetică, pe urmă prin atracția gravitațională, din praful și gazul din discul care orbitează în jurul stelei în formare.

Iată însă că un nou studiu, publicat în The Astrophysical Journal, efectuat de un grup de astronomi de la Kagoshima University în Japonia, a ajuns la concluzia că ar putea exista planete nu doar în jurul stelelor ci și al găurilor negre supermasive din Univers.

Aceste găuri negre au masa de milioane sau chiar miliarde de ori mai mare ca cea a Soarelui și se găsesc în centrul multor galaxii. În centrul Căii Lactee se află gaura neagră denumită Sagittarius A*, cu masa în jur de patru milioane de ori cea a Soarelui.

În jurul acestor tipuri de găuri negre se formează un disc foarte dens de materie, în urma capturării stelelor și materiei atrase gravitațional în gaura neagră. În momentul în care o stea „cade” în gaura neagră, acest proces duce la emiterea unei radiații foarte intense; o parte din materia stelei cade în gaura neagră, altă parte rămâne în discul care orbitează în jurul acesteia, evident la o distanță mai mare decât orizontul evenimentelor. Orizontul evenimentelor este limita la care nu se mai poate scăpa din gaura neagră. Chiar și un milimetru în plus face ca obiectul care a depăşit această limita să nu mai poate ieși din gaura neagră, nici chiar lumina, rămânând prizonier în câmpul gravitațional al acesteia.

În discul dens de materie din jurul găurii negre pot avea loc procese care dau naștere planetelor, în mod oarecum asemănător celor care duc la formarea planetelor în jurul stelelor. Totuşi, planetele din jurul găurilor negre, dacă există, ar trebui să fi relativ mari, cu o masă de cel puțin zece ori mai mare ca a Pământului. Aceste planete iau naștere din praful și gazul din discul care orbitează în jurul găurii negre și se situează la o distanță de circa zece ani-lumină față de aceasta. Distanțe mult mai mari deci ca cele cu care avem de-a face într-un sistem solar. Cercetătorii japonezi au arătat că la distanța de zece ani-lumină, radiaţia intensă care provine de la stelele ce cad în gaura neagră este redusă de către materia din disc; acest disc cu o densitate mare reușește să absoarbă radiaţia astfel încât unde s-ar forma planetele ar exista o regiune relativ rece, în care grăunțe de praf învelite în gheață se atrag prin forțe electromagnetice la început și pe măsură ce dimensiunea obiectului crește, intră în joc și forța gravitațională care în final dă naștere planetelor.

Într-un astfel de sistem planetar ar putea exista zeci de mii de planete în jurul unei găuri negre! Din păcate, cel puțin la ora actuală, nu există speranțe de a le observa, căci aceste planete sunt mult prea mici ca să producă efecte observabile cu tehnologia de care dispunem.

Totuşi, acest studiu arată că în Univers ar putea exista lumi extraterestre cu totul diferite față de cele pe care ni le imaginăm în jurul stelelor. Aceste noi lumi, care orbitează în jurul unor găuri negre supermasive, sunt cu adevărat exotice și, cine știe, ar putea chiar să fie pline de viață, sub forme complet diferite față de cea terestră.

CITIȚI MAI MULTE DESPRE: GĂURI NEGRE

Prima imagine a unei găuri negre: monstrul din inima galaxiei M87 prins mâncând
Găuri negre compuse din energie întunecată?
Teroare în Univers: găurile negre supermasive

CITIȚI MAI MULTE DESPRE: PLANETE

Planeta X: O gaură neagră la periferia Sistemului Solar?
Câte planete asemănătoare cu Pământul există în galaxia noastră?
Planete dintr-o altă galaxie descoperite cu ajutorul teoriei lui Einstein