MARC-Marinescu Constantin: designer, desenator, sculptor, umorist. Un artist care dă sens non-sensului, transformă fundăturile în căi de acces liber, se joacă cu legea gravitaţiei şi funcționalitatea obiectelor, face posibil imposibilul. Numele său se înscrie în istoria celui mai mare festival internațional de comedie din lume, Juste pour rire, întâi prin faptul că este autorul cunoscutului trofeu oficial al festivalului, care se acordă în fiecare an, și apoi prin faptul că se numără printre laureații săi, fiind recompensat cu un trofeu omagial pentru „contribuţia sa, timp de jumătate de secol, la umorul vizual”.

Vă prezentăm un interviu cu acest artist care epatează, amuză, ridică semne de întrebare, realizat de pictorița și poeta Eva Halus. Interviul este menit să sublinieze apropiata aniversare de 70 de ani a artistului. El a fost inclus în volumul „Convorbiri cu personalități românești din Montreal II” (aprilie 2018) și adaptat pentru ziarul Accent Montreal.

EVA HALUS: Cum v-a venit ideea să emigraţi în Canada? Povestiţi ne despre aceste începuturi.
MARC-Marinescu Constantin: Am imigrat datorită Anei, fiica mea. Când eram mic, bunicul, tatăl mamei, care a făcut Primul Război Mondial, mă ţinea pe genunchi şi îmi povestea cum a fost el generaţia de sacrificiu. Tatăl meu mă ţinea pe genunchi şi îmi povestea cum a făcut el al Doilea Război Mondial şi cum, de fapt, el a făcut parte din generaţia de sacrificiu. Am fugit din România pentru că am fugit de această scenă pe care am vrut să o evit, de a o avea pe Ana pe genunchi şi de a-i explica că şi eu am fost generaţia de sacrificiu. Şi, mai ales, că și ea va fi parte dintr-o generaţie de sacrificiu dacă eu nu încerc să rup o verigă a unui lanţ imaginar (şi un lanţ atârnă greu!). Am preferat să rup lanţul, să las ostatec o fetiţă de opt ani jumătate în România şi să plec cu mama ei într-o excursie care s-a prelungit până în ziua de astăzi. Așa a început un nou capitol din viaţa mea, la patruzeci de ani, în momentul în care am aterizat la Mirabel.

EH: Care au fost primele dvs. impresii, în schiţe sau cuvinte, ale contactului cu cultura nord-americană şi în particular cu cea quebecheză?
MMC: La început nu făceam altceva decât să mă plimb în Montreal şi să intru în locuri interesante: standuri de ziare, staţii de metrou, tribunalul, restaurante, posturi de poliţie, magazine de tot felul. Din puţinii bani pe care îi aveam mi-am cumpărat un abonament şi circulam cu metroul şi autobuzul. Cumpăram zilnic toate ziarele care apăreau şi nu mă interesa altceva decât să văd în ce lume am intrat. Am învăţat imens într-o lună şi continui să învăţ.

De publicat, am început să public foarte repede. Desenam practic în fiecare zi. Și desenam diferit, pentru că am trăit într-o lume diferită și am participat la tot felul de festivaluri şi concursuri internaţionale de umor cât am trăit în România. În Europa se practica şi se practică încă, un umor de calitate, epurat de text. Ori aici, în Nord-America, este exact invers: un desen este însoţit de un text pentru a facilita transmiterea mesajului către public, pentru a-l face accesibil. Atuul meu a fost tocmai această diferenţă radicală. Am pregătit vreo 16 desene, evident fără cuvinte. Pentru a le semna, am luat literele „MAR” de la Marinescu, l-am luat pe „C” de la Constantin şi am creat cuvântul MARC. Şi cum se practică noţiunea de pseudonim, MARC a devenit numele meu de artist. Am pus într-un plic cele 16 desene, am scris câteva rânduri directoarei artistice de la L’Actualité (care există şi azi şi care este un fel de Time Magazine al Quebecului) și după vreo zece zile am primit un răspuns că vor publica 12 dintre ele. Desenele astea au fost o platformă foarte bună pentru mine, o foarte bună recomandare pentru alte lucruri. Am fost fericit că au fost reținute și că am fost plătit pentru ele, dar şi foarte fericit că au fost înţelese de către public, fapt ce îl ştiu de la redactorul şef al revistei.

EH: Tot la început au fost și participările la câteva expoziţii de grup, printre care menţionez expoziţia „Ha, Ha, Ha, Jazz” de la Complexul Desjardins din Montreal şi expoziţia „Quatres dessinateurs d’humour et l’ environnement” de la Ottawa. „Ha, Ha, Ha, Jazz” a fost primul dvs. contact cu organizatorii Festivalului internaţional Juste pour Rire. Ce ne puteţi spune despre această colaborare?
MMC: Da, expoziția Ha, Ha, Ha, Jazz a fost primul meu contact cu Juste pour Rire. În 2018 a fost cel de al 26-lea festival Juste pour Rire al meu. E o colaborare de lungă durată, o fac cu o plăcere nebună şi de-a lungul acestor ani am învăţat imens de mult, am devenit din designer, conceptor şi realizator de bunuri culturale. Unul dintre ele este trofeul Juste pour Rire. Este un trofeul pe care l-am conceput şi realizat în 1999.

Cu vreo 5-6 ani înainte îi propusesem directorului festivalului să fac o machetă pentru trofeul oficial al evenimentului. Aceşti cinci ani au fost ca o perioadă de gestaţie.
După trei luni de muncă am reuşit să ajung la varianta finală a trofeului, care poate fi văzută astăzi. Un obiect în trei dimensiuni, legat de filozofia companiei Juste pour Rire, de relaţia echilibru – dezechilibru, de nişte lucruri fizice de performanţă a materialelor: oţel de o anumită duritate, acaju – un lemn african colorat în masă negru, marmură, un aliaj de bronz, după care un strat de cupru, un strat de nichel şi două straturi de aur de 18 carate. Și o întreagă anatomie interioară a obiectului, despre care exteriorul nu vorbeşte: centrul de greutate, calcule extrem de precise etc. Consider, după atâţia ani, că este o reuşită, căci au fost peste 220 de artişti consacraţi care l-au primit din ’99 până astăzi.

Vittorio Fiorucci est cel care a creat acest personaj, care l-a desenat cu ani în urmă pentru prima oară – un extrem de talentat grafician, de origine italiană, care a decedat acum 3-4 ani. Eu am primit mandatul să pun personajul în trei dimensiuni, aşa cum este el acum. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să adun tot ce se putea aduna în materie de bidimensional (personajul a fost desenat de mai mulţi graficieni de-a lungul timpului). Am reuşit ca într-un imens spaţiu să afişez tot ce am reuşit să strâng și, timp de o lună, m-am plimbat ca nebunul în acest spațiu fără să desenez nimic. Era o vizită vizuală cotidiană pentru a reuşi în mentalul meu să fac o medie de elemente care să mă conducă la curajul de a lua o bucată de lut şi de a încerca să-i dau forma la care aş fi vrut să ajung. Am reuşit ce vedeţi în plan frontal şi lateral – în cele trei planuri bonhomme-ul era recognoscibil, dar nu reuşisem să îl fac să fie recunoscut și din spate. Mi-au mai trebuit vreo două săptămâni, după care am ajuns la forma de azi, care nu mai seamănă cu un cartof, ci cu un personaj de la Juste pour Rire. Pot să spun că am plecat de la un cartof moale şi am ajuns la o statuetă în trei dimensiuni.

EH: Aţi câştigat concursul creării unei medalii pentru Prix du Québec – Culture et Science, care se decernează ca cea mai înaltă distincţie în domeniul culturii şi ştiinţei în Quebec. Povestiţi-ne.
MMC: Înainte, această medalie culturală şi ştiinţifică a Quebecului se decerna anual; în momentul de faţă, se decernează o dată la doi ani. În urma deciziei unui juriu profesionist, se alege artistul care să realizeze proiectul de medalie. A fost cazul meu acum câţiva ani. Au existat 28 de artişti participanţi. Medalia propusă de mine a fost aleasă de juriu ca să intre în producţie de serie. Dacă îmi amintesc bine, juriul a desemnat 14 sau 15 câştigători în anul respectiv, care au primit medalia creată de mine.

Ce este interesant cu această medalie este că de fiecare dată ea este făcută de un alt artist. Toate medaliile realizate și decernate până acum sunt expuse la Muzeul de Artă din Quebec.

Sigur că este o muncă minuţioasă, sigur că conceptul trebuie să întrunească anumite condiţii, sigur că e un standard obligatoriu. Diametrul trebuie să fie de 76 mm, înălţimea maximă trebuie să fie 13 mm, greutatea ei trebuie să fie mai mică de 260 g de sterling, 925 argint pur. Spatele medaliei trebuie să fie şlefuit oglindă, fără niciun desen, fără niciun text. Asta înseamnă că recipiendarul se poate vedea în propria lui medalie. Peste această oglindă, pentru a se păstra vie o meserie ancestrală, un gravor manual profesionist este invitat să graveze numele artistului şi anul. Deci este o poveste frumoasă şi o tradiţie naţională demnă de admirat, iar artiştii sunt foarte mulţumiţi: cei care au fabricat-o şi cei care primesc premiul au, de asemenea, o frumoasă recompensă.

EH: Aţi primit la rândul dvs. numeroase premii şi medalii. În Canada v-a fost decernată Medalia Jubileului de Diamant a Reginei Elisabeta a-II-a (2012), aţi primit titlul de Grand Citoyen din partea Société des Grands Citoyens CDN-NDG (2010 şi 2011) și ați fost onorat la categoria Ambassadeur et rayonnement (2012) din partea aceluiași organism, aţi primit un premiu omagial pentru activitatea dvs. de jumătate de secol din partea Festivalului Juste pour Rire – pentru a aminti doar câteva dintre ele. Un alt mare succes este prezenţa a 24 de desene semnate MARC în colecţia unui fost președinte SUA.
MMC: Într adevăr, 24 de desene semnate MARC se află în colecţia personală a fostului preşedinte al Statelor Unite, Bill Clinton. În 1993, la Montreal, la sfârşitul lui noiembrie, 24 de desene despre jazz erau aşezate cu grijă într-o funcţional-securitară cutie neagră. Tocmai părăsiseră expoziţia Jazz pour rire, pe care o avusesem în iulie în cadrul Festivalului Internaţional de Jazz de la Complexe Desjardins. „Cutia” a fost depusă în mâinile ambasadorului american la Ottawa, cu promisiunea că o va depune în mâinile preşedintelui Clinton, înaintea Crăciunului.
1994, mai, Montreal: într-o scrisoare de mulţumire, cu timbru sec The White House, Washington, plăcut şocat, citesc: „Dear MARC, I apologize for the lateness of this note”. Este semnată: „Sincerely, Bill Clinton”.

Repere biografice
Născut la Bucureşti în 1949, MARC-Marinescu Constantin a terminat designul în 1974 la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, devenind ulterior, în 1979, unul dintre fondatorii secției de Design a Uniunii Artiștilor Plastici, secţie pe care a condus-o până în 1988, anul în care a plecat din ţară. În România a lucrat timp de 17 ani în design pentru industria ușoară (mase plastice, cauciuc, pielărie, încălțăminte, textile) și a avut în responsabilitate peste 50 de ateliere de creație și prototipuri de pe teritoriul țării.
După un scurt periplu în Israel, în 1989 se stabilește împreună cu familia la Montreal, iar din 1992 începe colaborarea cu Festivalul Juste pour rire. Un an mai târziu, în 1993, semnează pentru Muzeul Juste pour rire 12 obiecte în trei dimensiuni (instalații) care ilustrau munca unei echipe pluridisciplinare – filozofi, psihologi, specialiști în semantică etc. – ce a împărțit umorul universal în 12 capitole, generând 12 definiții ale celor 12 universuri ale umorului. Creațiile sale au materializat în 3D definițiile umorului – gluma, farsa, sarcasmul, umorul negru, grotescul etc. 
În 1999, MARC a conceput şi realizat trofeul Juste pour Rire cu care au fost recompensați sute de artiști, cele mai mari nume ale comediei.
În 2000, American Romanian Academy of Arts and Sciences (ARA), i-a decernat premiul cultural „Ionel Jianu”.
În 2004, el a fost onorat de către primăria Montrealului cu un Cértificat d’honneur pentru contribuţia sa la viaţa socio-culturală a metropolei.
În 2009 trofeul Juste pour rire s-a întors la creator, organizatorii festivalului acordându-i un trofeu omagial pentru „contribuţia sa, timp de jumătate de secol, la umorul vizual”.
În 2010 și 2011 Marc-Marinescu Constantin a fost recompensat cu titlul de Grand Citoyen din partea Société des Grands Citoyens CDN-NDG, iar un an mai târziu, în 2012, a fost onorat la categoria Ambassadeur et rayonnement din partea aceluiași organism.
În 2011 realizează pentru ministerul Culturii din Quebec medalia pentru laureații Prix du Québec, un premiu de excelenţă în domeniul culturii şi ştiinţei.
În 2012 crează trofeul pentru Rallye Montréal, o competiție de ciclism pe biciclete BIXI care a avut ca scop strângerea de fonduri pentru Fondation du maire de Montréal.
Tot în 2012, în luna august, i-a fost înmânată Medalia Jubileului de Diamant al Reginei Elisabeta a II-a pentru implicarea sa comunitară semnificativă și aportul important adus societăți canadiene la nivel cultural și artistic.

CITIȚI ȘI:
Studio Juste pour rire: Maestrului MARC-Marinescu Constantin, La mulţi ani!
MARC-Marinescu Constantin, premiat la cel mai mare festival de umor din lume
MARC-Marinescu Constantin, onorat cu Medalia Jubileului de Diamant al Reginei Elisabeta a II-a

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

+ 65 = seventy one