Primul deceniu al acestui mileniu a produs o revoluție profundă în ceea ce privește mass-media. Motoarele de căutare și rețelele de socializare au devenit importanți distribuitori de știri, permițând totodată simplului cetățean, consumatorului, să devină producător de știri și creator de conținut. O împuternicire fără precedent a individului, care și-a apropriat informația, domeniu rezervat până nu demult jurnaliștilor profesioniști și trusturilor de presă. O democratizare a mass-mediei cu extraordinare efecte pozitive, dar și cu unele teribil de sumbre, căci această democratizare este în același timp și o amenințare la adresa democrației însăși.

Odată cu Facebook, Twitter, YouTube sau Instagram, conceptele de socializare, prietenie, comunitate s-au transformat și încă sunt în curs de redefinire. Noțiunea de global village este o realitate de zi cu zi – avem posibilitatea să interacționăm și să comunicăm cu oameni cunoscuți sau deloc cunoscuți de-a lungul și de-a latul planetei.

Mai mult, toate aceste platforme au transformat felul în care informația se formează și se difuzează. Ca niciodată până acum, ea aparține cetățeanului. Nimeni nu mai e în măsură să decidă pentru noi ce trebuie să auzim, să privim, să ascultăm sau să urmărim. Putem spune, fără teamă de exagerare, că una din cele mai puternice tendințe conturate până acum în acest mileniu este democratizarea mass-mediei.

Implicațiile sunt uriașe, căci din totdeauna informația a însemnat putere. Or, democratizarea mass-mediei înseamnă un transfer major de putere de la corporații către individ. Oameni aflați în zone de conflict pot filma și relata practic unei audiențe globale evenimentele la care asistă via Facebook, Twitter, YouTube sau Instagram. La fel în cazul unui dezastru natural, a unui accident, a unei crize politice – orice situație, de la alegeri, la manifestații de protest, la fenomene meteo, poate fi acum acoperită nu doar de media tradițională ci și prin intermediul acestor noi mijloace de informare. Putem astfel obține o perspectivă nouă, unică și nefiltrată a unui fenomen sau eveniment.

„With great power comes great responsability”, spune o vorbă englezească. Democratizarea mas-mediei înseamnă nu doar un transfer de putere în favoarea individului, ci și unul în defavoarea jurnalismului profesionist, de la jurnaliști de meserie și organizații de presă la indivizi sau grupări care ignoră, deliberat sau nu, cele mai elementare reguli de a formula și transmite o știre. Responsabilitatea nu mai face parte din acest proces, iar prima și cea mai importantă victimă a acestei absențe este acuratețea informației. Dacă dificultatea cenzurării conținutului produs de utilizatorii noilor mijloace mass-media poate constitui un motiv de bucurie, faptul că standardele care conferă credibilitate jurnalismului și mass-mediei tradiționale nu se mai aplică informațiilor pe care le consumăm zilnic, ar trebui să constituie un motiv de mare îngrijorare (standarde privind corectarea eventualelor erori și explicarea surselor, de exemplu).

Facebook și Twitter și toate celelalte platforme sunt un aliat puternic pentru oricine ştie să le folosească. Obama a câștigat „războiul” difuzării de informație devenind președintele SUA, însă același lucru se poate spune și despre Trump. Obama a beneficiat de dezvoltarea acestor site-uri speculând rolul lor de a transmite știri precum canalele media consacrate; Trump a beneficiat de transformarea lor în spații propice nașterii și răspândirii de știri false.

Fake news este probabil una dintre cele mai celebre sintagme ale ultimilor doi ani. O auzim în dreapta și-n stânga, rostită cu temei dar și fără, pentru a discredita un articol sau o organizație media care spune ceea ce nu vrem să auzim.

Cum definim o știre falsă? O definiție simplă și adesea întrebuințată este cea potrivit căreia fake news înseamnă dezinformare deliberată, creată pentru câștiguri politice sau financiare. O eroare însă nu este o știre falsă. Nicio publicație, niciun post de televiziune sau radio, oricât de reputate ar fi, nu sunt infailibile. Dar diferența dintre ele și site-urile obscure de propagandă și știri false constă însă tocmai în transparența cu care sunt corectate eventualele greșeli.

Știrile false au fost atât de mult în actualitate în acest an datorită alegerilor din Franța și Germania, referendumului din Catalonia, dar și alegerilor prezidențiale americane din 2016. Toate aceste scrutine au fost marcate de dezinformare și fake news.

Când vine vorba de știri false și avantaje financiare, drumurile duc de cele mai multe ori la tineri dornici de câștiguri rapide și substanțiale din țări sărace. Ca Macedonia, de exemplu, un focar de site-uri pro Trump umplute cu știri false care au adus creatorilor lor mii, dacă nu zeci de mii de dolari în timpul campaniei prezidențiale americane.

Când vine însă vorba de știri false și scopuri politice, majoritatea drumurilor duc la Moscova. Rusia din ziua de azi, ajunsă dintr-o putere globală una regională, cu o situație economică nu tocmai înfloritoare și un regim autoritar, încearcă să-și mascheze multiplele probleme interne provocând deliberat haos în Occident, prin campanii de dezinformare declanșate în momente cheie. Cum se disting aceste campanii? Printr-o puternică retorică anti-Uniunea Europeană, prin „demascarea invaziei musulmane” premeditată de „stânga” occidentală, prin încurajarea unui naționalism exacerbat și a grupărilor extremiste. Scopul lor: crearea de tensiuni și dezbinare în rândul populațiilor, destabilizarea unor regiuni care se confruntă deja cu probleme, semănarea neîncrederii în instituțiile și sistemele politice din SUA și Europa și subminarea democrației însăși prin atacarea uneia dintre valorile sale fundamentale: toleranța față de tot ceea ce înseamnă diversitate.

În Statele Unite au fost deschise mai multe anchete după alegerile de anul trecut. Ceea ce a fost revelat până în prezent privind influența Rusiei indică un nivel sofisticat de dezinformare, de propagandă mediatică specifică unui război hibrid.

Ce putem face, cum se pot combate aceste fake news? Giganți precum Google și Facebook se străduie să găsească o modalitate eficace pentru a stopa diseminarea informațiilor false – ambii au fost criticați pentru răspunsul inadecvat pe care l-au avut vizavi de știrile false și părtinitoare pe care le-au distribuit în timpul campaniei prezidențiale americane. Atât Google cât și Facebook au implementat ulterior politici menite să descurajeze astfel de site-uri privându-le de venituri.

Alte inițiative, venite în special din direcția jurnalismului profesionist, au prins contur în 2017, ca de exemplu The Trust Project – News With Integrity, un consorțiu internațional de organizații media care colaborează pentru ca prin transparență să restituie încrederea publicului în presa mainstream. Motoare de căutare și rețele de socializare precum Google, Facebook și Twitter, participă la acest proiect ca parteneri externi. Din presa canadiană, The Globe & Mail a aderat la acest consorțiu.

O altă inițiativă, lansată la sfârșitul lunii octombrie, aparține fondatorului Wikipedia,  Jimmy Wales. Se numește  Wikitribune – Evidence-based journalism și își propune să combată fenomenul fake news combinând eforturile jurnaliștilor profesioniști și voluntarilor.

Chiar dacă utile, aceste proiecte nu pot fi suficiente, nu se pot măsura cu strategia coerentă a Kremlinului de propagandă și destabilizare mediatică și nici cu faptul că Rusia sprijină financiar numeroase partide extremiste și mișcări separatiste din Occident. Răspunsurile statelor europene, Statelor Unite sau Canadei la asemenea atacuri menite în final să compromită sistemele lor democratice sunt deocamdată cvasiinexistente.

Mai există însă un factor, o dezbatere pe care trebuie să o considerăm: responsabilitatea individuală a fiecăruia dintre noi vizavi de știrile și sursele pe care le internalizăm ca fiind veridice și de încredere. Consumul de informație n-ar trebui să fie o activitate pasivă, ci să implice verificarea datelor prezentate și legitimitatea noilor surse cu care suntem bombardați. Trebuie să conștientizăm că aceste fake news, devenite la ora actuală la fel de populare în termeni de vizualizări ca cele reale și integre, reprezintă un atac serios la adresa democrației prin confuzia și neîncrederea pe care le instalează vizavi de informația reală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

fifty seven − = fifty four