O stea foarte mică în comparație cu Soarele, situată la circa 2000 ani-lumină față de noi, are incredibila vârstă de 13.5 miliarde de ani. Asta înseamnă că ea s-a născut imediat după Big Bang. Studiul ei i-ar putea ajuta pe astronomi să cunoască mai bine istoria și evoluția Universului nostru.

În Univers există sute de miliarde de galaxii, care conțin, la rândul lor, miliarde și miliarde de stele. Stelele, adevărați „atomi” ai materiei din galaxii, iau naștere în continuu. Mari sau mici, ele se formează din praful și gazul interstelar, se „aprind”, rămân strălucitoare pe cer un număr de ani, după care, atunci când au epuizat combustibilul ce stă la baza proceselor nucleare ce au loc în inima lor, mor.

Durata de viață a unei stele depinde în mod direct de masa ei: stelele foarte mari trăiesc puțin și mor în mod spectaculos, dând naștere la supernove care împrăștie în Univers mare parte din materia stelei; ceea ce rămâne colapsează, în funcție de masa stelei, într-o gaură neagră sau o stea de neutroni. Stelele mici pot trăi însă zeci de miliarde de ani. Ele „ard” combustibilul nuclear cu viteze mult mai lente, fapt ce le permite să aibă o viață îndelungată.

Studiul stelelor este extrem de important, întrucât ele reprezintă laboratoarele în care iau naștere nucleele atomilor majorității elementelor chimice. De la carbon la fier, de la oxigen la siliciu, elementele chimice există datorită proceselor de fuziune nucleară care au loc în stele. Aceste reacții nucleare generează o presiune ce se opune atracției gravitaționale. Atâta vreme cât efectele proceselor nucleare și ale gravitației se compensează, steaua rămâne în viață. Când nu mai au loc procesele de fuziune nucleară, steaua moare și împrăștie în Univers elementele chimice pe care le-a generat. Noi stele se formează din gazul și praful interstelar care pe măsură ce trece timpul este îmbogățit cu elemente chimice generate în urma exploziei stelelor ce mor. Ceea ce înseamnă că studiul compoziției chimice a unei stele ne poate spune cât de veche este aceasta: dacă în interiorul ei se găsește o cantitate importantă de elemente precum carbon sau fier, steaua este recentă; dacă, dimpotrivă, în interiorul ei se află doar hidrogen, heliu și mici cantități de litiu, elemente care s-au format imediat după Big Bang în urma nucleosintezei, atunci steaua respectivă s-a format, la rândul ei, în primele momente de viață ale Universului.

O astfel de stea, numită 2MASS J18082002-5104378, a fost descoperită recent, la 1950 de ani lumină față de noi, în constelația Altarul. Aceasta este o constelație vizibilă pe cerul austral, situată între Scorpion și Triunghiul Austral, fiind una dintre cele 48 de constelații catalogate de astronomul Ptolemeu încă din al doilea secol.

Această stea are o vârstă de circa 13.5 miliarde de ani și o masă de doar 14% din cea a Soarelui, ceea ce explică viața sa îndelungată. Ea a fost studiată de un grup de cercetători de la John Hopkins University care a analizat spectrele stelei, obținute cu telescoapele Magellan și Very Large Telescope din Chile. Rezultatele acestui studiu au fost publicate în arXiv și în revista Astrophysical Journal.

Stele atât de vechi se găsesc cam una la zece milioane din cele catalogate. Ele permit studiul condițiilor existente în Univers imediat după Big Bang, când încă nu existau elementele chimice pe care le avem la ora actuală. 2MASS J18082002-5104378 are o cantitate de elemente chimice grele mai mică decât orice altă stea cunoscută în momentul de față. Descoperirea sa i-a surprins pe astronomi, întrucât se credea că la începutul Universului s-au format doar stele foarte masive, care ar fi murit până în prezent. Micuța stea demonstrează că ar putea exista un grup de stele care încă supraviețuiesc, martori ai istoriei evoluției Universului. Aceste stele vor continua să trăiască și după ce Soarele nostru va dispărea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

twelve − = ten