O nouă scurgere de informații arată cât de conectat e sistemul financiar offshore în politică,  și în lumea corporațiilor care încearcă să evite plata taxelor prin tot felul de artificii mai mult sau mai puțin legale.

După Panama Papers avem acum Paradise Papers, o nouă uriașă scurgere de informații, de milioane de documente, ce provin din arhiva casei de avocatură Appleby. Paradise Papers au dezvăluit legături dintre Rusia și miliardari din anturajul președintelui Trump, ca de exemplu Wilbur Ross, care este și secretarul pentru Comerț al SUA, sau mogulului IT Yuri Milner. Ele au scos la iveală interesele offshore ale reginei Angliei și ale altor peste 120 politicieni din întreaga lume, averile și investițiile unor oameni extrem de bogați ca fondatorul eBay, Pierre Omidyar, și co-fondatorul Microsoft, Paul Allen, acțiunile unor celebrități ca Bono sau Madonna, precum și faptul că giganți ca Apple, Nike, Uber și alte companii de asemenea talie se folosesc de tot felul de artificii pentru a evita plata taxelor.

Printre cei numiți în investigația jurnalistică Paradise Papers se numără și circa 3.300 de entități canadiene – companii, trusturi, fundații și persoane particulare. În fapt, aceasta este cea mai mare scurgere de documente privind canadienii care își dosesc banii în paradisuri fiscale (spre comparație, 625 de companii și indivizi au fost menționați în Panama Papers anul trecut), Canada fiind una dintre cele mai importante piețe pentru firma Appleby, după SUA, Marea Britanie și China.

Nume grele precum gigantul alimentar Loblaw și clubul de hochei Canadiens de Montréal au fost menționate, alături de cele ale unor persoane conectate la cercuri înalte de putere, ca Stephen Bronfman, descendent al uneia dintre cele mai bogate familii din istoria Quebecului și un apropiat al premierului Justin Trudeau.

Bonfman este considerat chief fundraiser al Partidului liberal canadian, o funcție neremunerată și care nu are nicio influență supra politicilor guvernamentale, însă el este un prieten vechi al primului ministru și s-ar putea lesne specula că are urechea lui Trudeau în anumite momente. Afacerile sale până nu de mult secrete – legăturile cu un trust offshore american stabilit în insulele Cayman care, potențial, a privat statul canadian de milioane de dolari în taxe neplătite sau lobby-ul făcut de firma sa de avocatură la Ottawa timp de ani de zile pentru a împiedica orice legislație menită să vâneze trusturile stabilite în offshore – sunt cel puțin o pată pe obrazul liberalilor, o rușine pentru acest guvern care și-a făcut un titlu de glorie din apărarea intereselor clasei de mijloc și taxarea mai justă a celor foarte bogați.

Paradisurile fiscale sunt adesea, geografic vorbind, locuri însorite, în spatele cărora se ascunde însă multă mizerie umană și morală. Ele sunt locuri unde se îngroapă secrete. Unele secrete nu au prea multe ramificații morale și legale, altele sunt însă foarte grave, căci aceste jurisdicții offshore sunt adesea folosite pentru a nu plăti taxe acasă sau a ascunde venituri generate din traficul de droguri, de persoane, de arme.

Frapant în cazul acestor Paradise Papers este că toți cei al căror nume a fost menționat au declarat că nu au făcut nimic ilegal, că toate artificiile folosite nu contravin legii. Este o opinie foarte vehiculată în presă, pe toate meridianele, că aceste dezvăluiri arată mai degrabă o problemă morală decât una legală.

O problemă de moralitate nu-i un lucru mic, ea dă în acest caz măsura ipocriziei și imposturii unor elite, însă lumea are tendința să o uite repede. Scandalurile abundă, problemele abundă, e greu să le cuprindem pe toate iar peste o lună o nouă criză ne va capta atenția, o nouă chestiune ne va polariza opiniile și ne va inflama spiritele pe Facebook și Twitter. Infracțiunile financiare de genul celor ascunse în paradisuri fiscale nu sunt ușor de dovedit, necesită efort național și cooperare internațională și mai ales timp. Investigația nu se termină cu o scurgere de informații în presă, ci abia atunci începe. E adevărat, deocamdată niciun nume greu nu a fost pus sub acuzare – și cu atât mai puțin condamnat! – în urma Paradise Papers, dar asta nu înseamnă că fapte ilegale nu s-au comis și ca ele nu vor fi dovedite ca atare.

Să presupunem totuși, prin absurd, că nicio infracțiune nu a fost comisă. Problema rămâne în continuare una legală. Se invocă adesea faptul că există o diferență majoră între evitarea taxelor (tax avoidance) și evaziune fiscală (tax evasion), anume că prima nu este în afara legii, pe când a doua da. Că prima înseamnă să te asiguri că nu plătești mai multe taxe decât este necesar prin lege, iar a doua este să nu plătești taxe deloc, încălcând legea.

În realitate, este doar o chestiune de nuanță pentru că cineva care recurge la paradisuri fiscale că să evite fiscul ia legea și o folosește într-un fel în care legiuitorul nu l-a dorit. Se poate susține că operațiunile și artificiile făcute fără alt scop decât reducerea poverii fiscale nu încalcă litera legii, însă nu și spiritul ei.

Avem deci tot o problemă legală, în sensul că aceste posibilități de a plia legea și a extrage avantaje ce văduvesc state – și prin urmare populații întregi – de venituri considerabile din taxe există și ar trebui eliminate. Câteva cifre, ca să ne dăm seama de amploarea problemei: Canadians for Tax Fairness estimează că, în urma revelațiilor cuprinse în Paradise Papers, Canada pierde anual între 10 și 15 miliarde de dolari doar datorită corporațiilor care eludează taxele. Aproape cât deficitul cu care s-a încheiat exercițiul fiscal 2016-2017! (17,8 miliarde de dolari).

Putem spera ca oameni și corporații cu resurse uriașe vor ajunge pe mâna justiției? Că va exista voința politică ca portițele legale ce permit evitarea taxelor să fie închise? Putem, dacă conștientizăm că una dintre cele mai mari și mai grave probleme a timpurilor noastre este adâncirea inegalităților și îmbogățirea unor indivizi și corporații grație paradisurilor fiscale. Tendința spre o oligarhie internațională în care o mână de oameni și companii dețin și controlează o parte semnificativă din economia globală este clară.

Dacă considerați că acest lucru nu vă afectează, reflectați un pic la cine plătește, în final, „factura” eludării taxelor și a evaziunii fiscale.

 

DESPRE PARADISE PAPERS
Paradise Papers pun în lumină paradisuri fiscale foarte puțin explorate, precum Insulele Cayman, Bermude, Antigua și Barbuda, Cook Island dar și Isle of Man și altele. Documentele au fost obținute de ziarul german Suddeutsche Zeitung. S-au alăturat demersului jurnalistic International Consortium of Investigative Journalists și alți 380 de jurnaliști din 67 de tari. În Canada este vorba de CBC/Radio Canada și Toronto Star.
Documentele au relevat circa 3.300 de entități canadiene care au făcut apel la firma de avocatură Appleby: 2.700 de persoane, 560 de companii, 14 trusturi și 2 fundații.
În afară de Stephen Bronfman, trei alte nume foarte importante în politica Canadei au fost menționate: Brian Mulroney, Jean Chretien și Paul Martin, toți trei foști prim-miniștri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

+ fifty nine = sixty nine