Sâmbătă, 25 aprilie 2020, este a șaptea zi consecutivă de când niciun nou caz de COVID-19 nu a mai fost înregistrat în New Brunswick.

Dintre cele 118 persoane care au fost testate pozitiv pentru COVID-19 în această provincie, doar 11 cazuri rămân încă active. Este aceeași cifră pe care autoritățile au dat-o publicității pe 23 aprilie, relatează Global News.

În data de 25 aprilie, nicio persoană din New Brunswick nu se află la terapie intensivă. Doar patru persoane sunt la ora actuală internate în spital.

Guvernul provincial a anunțat o ridicare graduală a restricțiilor, printre care și crearea unor „bule familiale”, în care două familii pot socializa una cu alta. Populația este încurajată să poarte măști non-medicinale atunci când distanțarea fizică de doi metri nu este posibilă, ca de exemplu la cumpărături sau în transportul în comun.

CITIȚI ȘI:

De la izolare la imunitate colectivă. Câteva explicații
Ottawa: Fonduri substanțiale pentru cercetarea medicală și dezvoltarea unui vaccin împotriva COVID-19