Guvernul federal și principalele companii aeriene canadiene au căzut de acord ca să suspende zborurile către destinațiile de vacanță din Sud până în luna mai 2021.

Air Canada, WestJet, Sunwing și Air Transat, de comun acord cu Ottawa, își anulează zborurile către destinațiile de vacanță din Caraibe și Mexic. Măsura are ca scop de a descuraja canadienii să efectueze călătorii neesențiale în străinătate în perioada 31 ianuarie – 30 aprilie 2021, așa cum a anunțat premierul Trudeau într-o conferință de presă.

„Mai puțin de 2% din cazurile de COVID-19 sunt legate de călătoriile în străinătate ale canadienilor. Totuși, chiar și un singur caz este un caz prea mult, mai cu seamă că acum trebuie să ținem cont și de noile variante ale virusului”, a precizat prim-ministrul.

Măsura afectează 15 destinații deservite de Air Canada și 14 de către WestJet, potrivit acestor două companii aeriene.

De asemenea, din 3 februarie, zborurile internaționale vor ateriza doar în patru aeroporturi canadiene: Montreal, Toronto, Vancouver și Calgary.

Se preconizează (data precisă nu a fost încă specificată) ca toți călătorii care intră în Canada să fie supuși la un test de depistare pentru COVID-19 la aeroport, atunci când sosesc. Aceștia vor sta în carantină obligatorie timp de trei zile într-un hotel desemnat de guvern, până când primesc rezultatul testului. Ei vor fi nevoiți să asume în totalitate cheltuielile asociate carantinei, atât cele pentru testul de depistare – efectuat de o companie privată – cât și pentru hotel, transport și protejarea personalului din aceste hoteluri, cheltuieli ce pot depăși 2,000$.

Dacă rezultatul la testul de COVID-19 este negativ, persoanele respective pot merge acasă pentru a-și continua carantina de 14 zile. Cei care obțin un rezultat pozitiv vor merge într-un centru gestionat de Sănătatea publică, pentru a se asigura că nu sunt purtători a unei noi variante a virusului SARS-CoV-2.

În prezent, până la intrarea în vigoare a acestor noi măsuri, călătorii care intră în Canada trebuie să stea în carantină 14 zile la domiciliul propriu. Din 7 ianuarie, toate persoanele (peste 5 ani) care au ca destinație Canada trebuie să prezinte la îmbarcarea în avion rezultatul unui test PCR negativ. Potrivit ministerului Transporturilor, citat de La Presse, această măsură a dus la anularea a aproximativ 50,000 de călătorii.

De mai multe zile, premierul Quebecului François Legault, căruia i s-a alăturat și Doug Ford din Ontario, presează guvernul Trudeau pentru adoptarea unor măsuri mult mai restrictive privind deplasările în străinătate și intrările în Canada.

Din martie anul trecut frontierele aeriene Canadei sunt închise pentru călătorii străini, cu câteva excepții. Tot din martie 2020, frontiera terestră cu Statele Unite este și ea închisă pentru toate călătoriile neesențiale, cum ar fi vacanțele sau deplasările pentru cumpărături.

Mai multe detalii despre restricțiile de călătorie impuse de Canada și excepțiile care se aplică aici.

CITIȚI ȘI:

Restricțiile de voiaj și propagarea COVID-19
Proveniența cazurilor de COVID-19 în Canada