Timp de cinci ani, între 2011 și 2015, numărul anual al imigranților primiți în Canada a fost de 260,00. Odată cu instalarea guvernului liberal, cifra a crescut la 300,000 anual, atât în 2016 cât și în 2017 – „noul normal” al politicii canadiene de imigrație, așa cum afirma ministrul Hussen. Cifra se va mări în următorii trei ani, Canada urmând să primească aproape un milion de persoane până în 2020.

Pe 1 noiembrie, guvernul federal a făcut public planul de imigrație al Canadei pentru 2018. Pe parcursul acestui an, ministrul Imigrației, Ahmed Hussen, a afirmat în repetate rânduri faptul că un număr de 300,000 de persoane anual reprezintă „noul normal” al politicii canadiene de imigrație. Într-adevăr, cifrele anunțate cu câteva zile în urmă confirmă acest lucru, Canada urmând să primească 310,000 de noi imigranți în 2018, 330,000 în 2019 și 340,000 în 2020.

Dacă până acum ministerul Imigrației opera cu obiective anuale, de data aceasta planul anunțat se întinde pe trei ani. Este răspunsul federal la cererile din ce în ce mai numeroase ale provinciilor și ale diverșilor actori economici de a avea un plan în materie de imigrație etalat pe mai mulți ani și prin urmare un sistem mult mai predictibil.

Pe lângă aceste două noi elemente – cifră peste 300,000 de imigranți anual și plan pe termen mai lung – un altul sare imediat în ochi: Canada își reafirmă poziția de țară deschisă imigrației, primitoare față de noii veniți, într-un context global din ce în ce mai izolaționist.

Aceasta deoarece imigrația este esențială Canadei din cel puțin două motive: identitate și economie.

IMIGRAȚIA, SURSĂ A DIVERSITĂȚII
Imigrația este esențială identității canadiene, mai ales de când imigrație și diversitate au început să se conjuge împreună. Canada a fost mereu o țară de imigrație, însă ceea ce înseamnă să fii canadian în ziua de azi diferă foarte mult față de reprezentările de acum un secol sau chiar 50 de ani: la începutul anilor ‘60, de exemplu, o majoritate a populației era încă în favoarea păstrării restricțiilor privind imigranții care nu erau albi!

Între timp, Canada a devenit țara care a consacrat multiculturalismul ca politică de stat, refuzând construirea unui mit național singular și conceptul de „melting pot”, în favoarea celui de „mozaic cultural”.  Nu e nicio exagerare să spunem că dintre toate țările occidentale, Canada se remarcă cel mai mult prin cât de confortabilă este cu pluralismul cultural. Aici diversitatea nu este doar acceptată, ea este celebrată. Guvernul Trudeau pare să fi înțeles foarte bine acest aspect al identității canadiene moderne, făcând din „diversity is our strenght” o adevărată mantra.

Putem merge și mai în profunzime pe firul identității canadiene, anume pe faptul că proximitatea cu SUA și frica de asimilare de către puternicul vecin au făcut ca identitatea canadiană să caute și să întărească diferențele față de modelul american (rezistența la avântul revoluționar republican al americanilor, sistem parlamentar britanic, rolul guvernului în economie și societate, sistem de sănătate universal, multiculturalism).

Canadianul din ziua de azi nu mai are frica asimilării, însă ideea diferențierii de Statele Unite persistă. În acest context, contrastul dintre politica de imigrație a Canadei și poziția insulară impusă de administrația Trump este evident. Și un pic ironic aș adăuga, căci la ora actuală, cuvintele inscripționate pe soclul Statuii Libertății din New York rezonează foarte puțin cu valorile promovate de actualul președinte american și foarte mult cu cele ale prim-ministrului canadian: „Give me your tired, your poor,/ Your huddled masses yearning to breathe free,/  The wretched refuse of your teeming shore.” (versurile aparțin poetei Emma Lazarus, iar poemul se intitulează „The New Colossus”).

IMIGRAȚIA, SURSĂ DE PROSPERITATE ECONOMICĂ
Optica acestui guvern federal este că imigrația reprezintă un instrument esențial pentru dezvoltarea economică a țării și adresarea marilor probleme demografice cu care Canada, ca și restul țărilor occidentale, se confruntă – declin în natalitate și populație care îmbătrânește.

Nu este un discurs nou, însă aceasta nu însemnă că el este unanim acceptat. Organizații precum Fraser Institute (un think tank canadian de orientare conservatoare) a publicat un studiu în care efectele economice negative ale declinului populației sunt contestate;  C.D. Howe Institute (un alt think tank canadian de politici publice, dar de orientare centristă și adesea lăudat ca non-partizan) a venit cu un studiu care a demontat idea că imigrația poate menține populația Canadei tânără.

Totuși, guvernul Trudeau se bazează pe numeroase voci, atât politice cât și economice și ale societății civile care argumentează în favoarea unei imigrații sporite, făcând o legătură directă între aceasta și creștere economică – și implicit cu menținerea nivelului de trai ridicat cu care suntem obișnuiți în Canada. Iată câteva exemple: Canadian Immigrant Settlement Sector Alliance (organism pan-canadian compus din diverse asociații a căror scop este integrarea noilor veniți) a recomandat guvernului un număr de 350,000 de persoane în 2018, 400,000 în 2019 și 450,000 în 2020; tot 450,000 de persoane în 2020-2021 a recomandat și organismul guvernamental federal Advisory Council on Economic Growth; iar Royal Bank of Canada prezenta, acum mai bine de un deceniu, necesitatea aducerii a 400,000 de imigranți anual pentru a asigura o continuă creștere a economiei țării.

Cei mai mulți dintre acești noi veniți vor fi cei economici, reflectând așadar preocuparea guvernului în stimularea economiei via imigrație. Potrivit ministrului Hussen, dacă în 1971 raportul între persoanele în vârstă de muncă și pensionari era de 6,6 la 1, în 2012 acesta se situa la 4.2 la 1, iar previziunile în domeniu indică o scădere la 2 la 1 în 2036, moment în care creșterea populației va rezulta aproape în totalitate din imigrație – la ora actuală aceasta contribuie în proporție de aproximativ 75%.

Politica de imigrație nu se rezumă însă doar la fixarea unui obiectiv numeric. Faptul că guvernul a optat pentru o cifră ce în comparație cu sugestiile enumerate mai sus poate părea conservatoare indică o preocupare și pentru integrarea în societate și pe piața muncii a acestor noi veniți. În fond, de succesul lor depinde prosperitatea promisă în acest „nou normal” al Canadei, iar succesul lor depinde și de alocarea resurselor guvernamentale necesare integrării. Dacă acest aspect nu face parte din ecuație, roadele politicii de imigrație riscă să fie amare: costuri economice nu beneficii și un suport scăzut din partea populației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

twenty seven − twenty one =