Tânăra Alexandra Negru este laureata premiului pentru creație la Cégeps en spectacle, cel mai important concurs la nivel provincial privind artele scenice, destinat studenților din rețeaua de colegii publice.

Anul acesta, la cea de-a 39-a ediție a concursului Cégeps en spectacle, premiul pentru creație a fost decernat tinerei Alexandra Negru (19 ani) pentru compoziția sa muzicală intitulată Carpe Diem. Piesa a combinat muzica și arta oratorie și a fost interpretată la pian chiar de către compozitoare, cu o partitură vocală interpretată în stilul slam de solista Sophie Chan Kong R. (17 ani), cu care Alexandra partajează această distincție.

Premiul a fost însoțit de o bursă în valoare de 1.500$ din partea lui Fabrique de Culture, (platformă numerică multimedia a postului Télé-Québec, care valorizează și difuzează arta și cultura quebecheză) și a fost decernat celor două studente de la Școala de muzică Vincent d’Indy pentru „prestația plină de emoție, magnifica peniță și originalitatea în simplicitate a compoziției”.

În ciuda vârstei fragede, Alexandra Negru a parcurs deja un drum lung, în care munca sa neobosită a fost răsplătită de succese. Primul său contact important cu publicul l-a avut în 2015, când a interpretat la pian o compoziție originală, în fața a 3.000 de spectatori la Sala Wilfrid-Pelletier de la Place des Arts. A participat, de asemenea, la turneul Orchestrei Arthémuse (a Colegiului Durocher din Saint-Lambert) în Franța (Marsilia și Nîmes) în 2013 și tot cu această orchestră a participat la Festivalul quebechez Classica, ediția 2015, interpretând la pian o compoziție proprie.

Anul acesta Alexandra Negru a terminat un dublu DEC (Diplôme d’études collégiales) la Colegiul Brébeuf în multimedia și la Școala de muzică Vincent d’Indy în compoziție muzicală. Ea a studiat pianul clasic, vioară, alto și flaut. Visul său este să compună muzică de film și drept urmare își va continua studiile la Université de Montréal în compoziție instrumentală. Alexandra a semnat deja coloana sonoră pentru câteva scurt metraje, cel mai recent fiind intitulat Plume, un proiect la care a colaborat cu partenera sa din concursul Cégeps en spectacle, Sophie Chan Kong R., care a scris scenariul.