Stând de vorbă cu un prieten zilele trecute, mi-a revenit din memorie dorinţa de a scrie despre meseriile din epoca ceauşistă, astăzi dispărute. Aceasta pentru că a venit vorba de o meserie cu totul necunoscută mie până deunăzi, ceea ce m-a dus, în egală măsură, şi cu gândul că s-ar putea să mai fie multe astfel de meserii despre care habar nu am şi, poate, a venit timpul inventarierii lor, cu sprijinul cititorilor.
Cunoaşteţi vreo astfel de meserie sau ocupaţie care era necesară în anii de atunci dar care astăzi ni se pare ridicolă? Haideți să alcătuim împreună o colecţie. Pentru că aceste „meserii” (folosesc o dată şi scrierea lor corectă, adică între ghilimele) se află în memoria noastră şi este păcat să se piardă. În ce mă priveşte, numai gândul la ele îmi readuce în memorie câteva versuri din „Balada” lui Nicolae Labiş:
Amintirile zac ciuruite de-atâtea erori
În spitalele mele şi nu vor să moară odată,
Le-năbuş în ritmuri, în crini, în idei şi vapori,
Şi ele-aiurează ciudat şi se zbat şi m-arată.
Aceia dintre noi care îşi mai amintesc, care am trăit acele vremuri, care am venit măcar tangenţial în contact cu aceste meserii, suntem un cimitir viu al lor şi avem datoria să le clădim câte un monument funerar, îngropându-le definitiv dar lăsând un semn spre aducere aminte… Dar iată câteva dintre ele:
Comutatoristul – era persoana de răspundere care lucra la o întreprindere de distribuire a energiei electrice, având ca sarcină să întrerupă alimentarea cu energie electrică, prin rotaţie, în diferite zone, cartiere.
Aplaudacul – având nobila misiune de a da tonul la aplauze şi ovaţii, nu doar când vorbea însuşi Tovarăşul, dar şi pe plan local, în şedinţe de partid, adunări ale oamenilor muncii, în care era citat Tovarăşul – sau Tovarăşa.
Coordonatorul de aplaudaci – era regizorul care punea în operă părţi din, sau întregi evenimente omagiale, care implicau alinierea participanţilor, manipularea de plăcuţe colorate, figuri şi texte alcătuite din corpuri umane.
Inspectorul de sarcină – medic în acte, verifica periodic, prin diferite metode faţă de care Inchiziţia Evului Mediu ar păli de ruşine, dacă tovarăşele de viaţă ale oamenilor muncii nu sunt cumva gravide, caz în care erau încondeiate şi înscrise în catastiful de naşteri planificate.
Codarul (Procurorul) – de regulă pensionar, era persoana care, având posibilitatea de a se trezi de dimineaţă şi nicio altă obligaţie, putea lua loc la cozi pentru produsele care se găseau pe sponci, putând face un profit din această activitate.
În fine, bomboana pe coliva acestui articol, Cântăritoarea de Pionieri – meseria pe care mi-a relevat-o prietenul meu ca fiind practicată în acei ani de către o persoană pe care o cunoştea personal. Rolul acesteia era acela de a cântări pionierii care ofereau flori Tovarăşului şi care, în afară de calitatea de a fi copii de securişti, cu note bune şi spălaţi pe dinţi, trebuiau să aibă o greutate maximă perfect controlată.
