Voi încerca să vă propun o temă de reflecţie în mai puţine cuvinte decât de obicei. Asta din cauză că aş prefera să nu răspund decât cel mult pentru mine întrebării din titlu, să ofer doar o perspectivă, câteva repere. Aş prefera ca fiecare cititor să-şi răspundă lui însuşi. 

Constat cu stupoare şi mare dezamăgire că atunci când nu avem efectiv un pistol la tâmplă sau un cuţit în dreptul inimii, când nu planează deasupra capului nostru o ameninţare iminentă şi directă, avem o mare dificultate în a înţelege cine ne sunt cu adevărat duşmanii. Nu că n-am avea. Avem mereu atât duşmani generici, cum ar fi bolile, accidentele, ghinionul, cât şi duşmani cu chip de om, care dacă ar putea ne-ar călca în picioare, ne-ar umili, ne-ar elimina fizic.

Aţi asistat vreodată la revărsarea de ură între doi şoferi sau între un şofer şi un pieton, atunci când ambii sunt convinşi că au dreptate? Ziarele americane au mereu câte o relatare despre câte un caz de împuşcare mortală din cauza unei dispute rutiere între necunoscuţi care din întâmplare pot fi şi înarmaţi. Deci nu e nevoie să ai duşmani de-o viaţă ca să te trezeşti dintr-o dată că trebuie să-ţi salvezi viaţa din raza de acţiune a unui duşman cu un chip absolut necunoscut.

Dar ceea ce mă dezamăgeşte totuşi cel mai mult este modul în care transformăm în duşmani posibili aliaţi. Omul nu este o fiinţă unidimensională şi nici nu putem fi exact la fel decât foarte rar, în aşa fel încât să existe o perfectă suprapunere de puncte de vedere, opinii şi sentimente. Mă dezamăgeşte modul în care le reproşăm altora că nu sunt exact ca noi. Şi nu cred în efectul educativ, motivaţional, al reproşului, în alegerea căii duşmăniei în tentativa de a schimba opinii, credinţe greşite în jurul nostru.

Pledez, în faţa tuturor celor care vor sincer să schimbe ceva în bine pe lumea asta, pentru mai multă răbdare cu cei care, în opinia noastră, greşesc. Pierzându-ne răbdarea, devenim aroganţi. Aroganţa este un antidot, nu un stimulent al comunicării.

Iar lipsa de comunicare întăreşte doar sistemele discreţionare. Consider sistemele discreţionare, ori de câte ori mă nimeresc în vreunul, un duşman personal.

CITIȚI ȘI:

Inscripţie pe un fir de nisip
Vindecare şi mângâiere
Problemele mele

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

+ forty = 46