Intoxicare și denigrare
Recenta campanie de denigrare la care sunt supuşi revoluţionarii din decembrie 1989 şi Legea 410/2011 prin care li se sistează indemnizaţiile sunt doar ultimele piese într-un lung proces de intoxicare şi manipulare care vizează revoluţia şi pe revoluţionari. Sistematic, de 22 de ani, s-a lucrat intens la crearea unei imagini de revoluţionar-hoţ şi de revoluţie inexistentă.
De ce? Răspunsurile sunt mai clare acum, după ce au trecut mai bine de două decenii, mai simple şi parcă mai sinistre: organismele puterii lui Ceauşescu sunt tot acolo, intacte, iar cei mai nenorociţi comunişti şi securişti sunt astăzi marii capitalişti ai României, oamenii ei influenţi şi de succes. Or, pentru asemenea structuri şi oameni ideea de revoluţie este supărătoare, deranjantă, o ameninţare. De aceea tot cea fost spontan în decembrie 1989 a trebuit să fie strivit; curajul şi eroismul câtorva mii prin care toţi, ca popor, ne-am recâştigat demnitatea, a trebuit denigrat; revoluţionarii, cei care ne-au oferit un moment de graţie după mizerabila epocă a comunismului, au trebuit să fie umiliţi.
Aşa conotaţii negative au căpătat cuvintele revoluţie şi revoluţionar, încât însăşi noţiunea de protest a fost compromisă în România – greve, manifestaţii, demonstraţii de stradă cad rapid în ridicol printr-o slabă participare. Mulţi din cei care au făcut revoluţia au renunţat să se mai numească revoluţionari, căci cuvântul s-a transformat într-o insultă, devenind sinonim cu hoţ şi profitor.
Două elemente majore au contribuit la acest lucru: fabricarea pe bandă a revoluţionarilor în perioada 1994-2002 şi introducerea unor „pioni otrăviţi” în rândul revoluţionarilor, exact cu scopul de a asigura existenţa celor falşi. Unul dintre aceşti pioni otrăviţi este George Costin, numit anul trecut de premierul Emil Boc ca secretar de stat pentru Problemele Revoluţionarilor. Asupra lui Costin planează grave acuzaţii că a făcut revoluţionari pe bandă rulantă, fără acte şi fără nicio dovadă, în calitate de preşedinte al Asociaţiei „23 Decembrie Metrou Bucureşti”. În final, cifrele sunt grăitoare: de la cei aproximativ 8,200 de revoluţionari cât existau în 91-92, s-a ajuns în ziua de azi la peste 15,000, în condiţiile în care din cei 8,000 iniţiali mai sunt în viaţa circa 2,600.
La nivel de naţiune, efectele psihologice ale acestei intoxicări sunt dezastruoase: când în sfârşit după 45 de ani de ani de îngenunchiere ne-am ridicat, încercând să ne asumăm verticalitatea, picioarele ne-au fost din nou secerate. Nu prin gloanţe, ci prin cuvinte, nu prin violenţă fizică, ci printr-una psihologică. Manipulaţi, am recăzut în poziţia victimei şi ne-am asumat-o docili atunci când am renunţat să mai credem că sentimente autentice anticeauşiste şi anticomuniste au mânat oamenii în stradă în 1989, că indiferent ce s-a întâmplat în culise şi prin alte capitale ale lumii, pe străzile Timişoarei şi ale Bucureştiului a fost revoluţie.
Culmea tupeului: Campania ziarului Adevărul împotriva revoluționarilor
Din 2006, Adevărul este deţinut de omul de afaceri Dinu Patriciu. Este vorba de acelaşi Dinu Patriciu care în 1998 achiziționa compania Rompetrol, ce avea să-l propulseze ca unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața energetică a României. Şi desigur este vorba de acelaşi Rompetrol care a beneficiat de cel mai mare împrumut dat de statul român unei companii private, în contul căreia s-au emis obligaţiuni cu scadenţa în 2010. Pentru împrospătarea memoriei: prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 118 din 2003 (guvernul Năstase), creanţele bugetare ale Rompetrol Rafinare, la data de 30 septembrie 2003, s-au transformat în obligaţiuni, datoria putând fi returnată prin plata în bani sau în acţiuni. La scadenţa din 2010, Grupul Rompetrol avea de plătit statului român datoria de 600 de milioane de dolari.
Dinu Patriciu, ca acţionar majoritar al grupului Rompetrol, a beneficiat de acest uriaş împrumut iar în septembrie 2007 şi-a vândut pachetul de acţiuni către grupul KazMunayGaz din Kazahstan. Rompetrol a plătit doar 70 de milioane de dolari în contul datoriilor către statul român iar restul, 530 de milioane, a decis să-l convertească în acţiuni.
Caz clasic de „băiat deştept” care face afaceri cu statul şi lasă în urma lui o mare gaură în buget. Şi, culmea ironiei şi a tristeţii, acelaşi „băiat deştept”, câţiva ani mai târziu, îşi plăteşte oamenii de la Adevărul ca să ducă o campanie extrem de virulentă împotriva revoluţionarilor, pe motiv că aceştia… produc o gaură în bugetul ţării.
Să mai spunem şi că în septembrie a.c., la şcoala de vară a PDL de la Eforie Nord, preşedintele Băsescu a cerut Guvernului să „închidă odată subiectul Rompetrol, cu datoriile pe care le are”.
Mitul celor 20 de ani de beneficii
Cei 20 de ani de beneficii băneşti pentru revoluţionari sunt un mit. Minciuna este întreţinută şi răspândită atât de actuala putere – Guvernul Boc – cât şi de anumiţi jurnalişti precum Grigore Cartianu, redactor şef la Adevărul.
Exceptând invalizii (care oricum nu sunt afectaţi de legea 410/2011), indemnizaţia pentru revoluţionari n-a fost introdusă în lege decât în 2004. Ea a fost plătită efectiv abia după eliberarea noilor certificate, ceea ce s-a întâmplat pentru cei mai mulţi revoluţionari abia din 2009-2010.
Indemnizații nesimțite vs. datorii nesimțite
Într-un recent editorial (28 noiembrie), Grigore Cartianu, pentru a demonstra „profitoria” revoluţionarilor, contrastează indemnizaţiile acestora cu cele ale veteranilor de război: 2.412 lei, în medie, pentru un revoluţionar, contra a 145 de lei pe lună pentru un veteran de război. Pe an, 15,966 de revoluţionari (cifră din luna mai 2011) costă mai mult statul român decât 206,382 de veterani de război (incluzând şi urmaşi şi văduve). Situaţia este într-adevăr ruşinoasă, dar ruşinea şi vina nu le aparţin revoluţionarilor, ci guvernului, sau mai bine zis guvernelor succesive care au perpetuat această pensie de mizerie acordată veteranilor. Revoluţionarii au decis ca un luptător pe front în cel de-al Doilea Război Mondial să primească doar 145 de lei pe lună? Datorită indemnizaţiei revoluţionarilor nu are statul bani ca să le mărească pe cele ale veteranilor?
Întrebările nu sunt retorice – răspunsul e nu. Mai degrabă, statul român nu are bani pentru că e dispus să închidă ochii la ţepe de sute de milioane de dolari şi pentru că atunci când vine vorba de datornici – cei cu adevărat nesimţiţi – guvernul e mai puţin viteaz şi mai puţin aspru decât e cu pensionarii, revoluţionarii, programele de asistenţă socială în general.
Iată topul marilor datornici la stat: Compania Naţională a Huilei se află pe primul loc, cu restanţe de aproape două miliarde de lei, potrivit Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Al doilea mare datornic la buget este o altă companie de stat, CFR SA. CFR are restanţe de peste un miliard de lei, în timp ce compania Galaxy Tobacco, de pe locul trei, are o datorie de peste 890 de milioane de lei. Locurile patru şi cinci sunt ocupate de CFR Marfă (de stat) şi de Electrificare CFR (tot de stat), urmate de societatea European Food (companie deţinută de fraţii Micula, prezenţi în Top 300 Capital), cu o restanţă de 152 de milioane de lei, de Societatea Naţională a Lignitului Oltenia şi de Termoelectrica. Şi Poşta Română se află printre companiile înglodate în datorii la stat. Compania a înregistrat, la finele celui de-al treilea trimestru al acestui an, restanţe în valoare de aproape 109 milioane de lei.
Interesant e şi faptul că în ceea ce priveşte Galaxy Tobacco (fosta Societate Națională Tutunul Românesc – SNTR), în perioada 2009-2011, au fost produse în antrepozitul fiscal din oraşul Sfântu Gheorghe un număr de 10.000 de baxuri (100.000.000 de ţigarete) fără acordul titularului de marcă, marfă care a fost expediată în ţări membre ale Uniunii Europene şi ţări terţe, în regim suspensiv de la plata accizei. Potrivit ANAF, dacă marfa ar fi fost comercializată în România, valoarea medie de piaţă s-ar fi ridicat la 40.000.000 lei, aproximativ 10 milioane euro.
De ce nu există o campanie în Adevărul pentru ca Galaxy Tobacco să-şi achite datoriile faţă de statul român în criză? Poate pentru că Ioan Niculae – fost ofiţer de Securitate, fapt pe care îl recunoaşte deschis – deține în prezent 53,8% din acțiuni? Nici această întrebare nu este retorică.
Cum ştergi o revoluţie din istorie? O aduci în derizoriu. Pentru a curma orice elan de adevărată schimbare şi pentru a-i face pe cei care încă se mai zbat să scoată adevărul la iveală să pară nişte zănatici.
Articol scris cu colaborarea lui Dorel Haraga, luptător cu rol determinat în Revoluția din Decembrie 1989 la București (Comitetul Central).
