O scurtă vizită în România, cu treburi care nu-i îngăduie să întâlnească decât pe foarte puţini dintre cei pe care ar fi vrut să-i vadă, îl plasează pe românul stabilit în străinătate într-o lume aparte, funcționând la o viteză diferită de viaţa lui cotidiană de pe alt meridian. Şi nu doar la o viteză diferită, de multe ori chiar şi într-o logică diferită, pe care n-aş putea-o numi decât cum am numit-o deja de atâtea ori: suprarealistă.
De ce scriu despre aceste labirinturi în care se mai aventurează din când în când sufletul dar şi corpul nostru, cât se poate de material şi de vulnerabil? Căci nu poate fi vorba decât de fraze constatative, fără valoare acţionabilă, oarecum fără trecut şi fără viitor. Probabil că persistă pe undeva o nostalgie a acelei „uniri în cuget şi-n simţiri” ce ne-a fost insuflată în anii copilăriei, un deziderat către care am tânjit şi probabil vom tânji mereu, ca după o dragoste ideală, neîmplinită, ca după o viaţă bună netrăită, cum netrăită este viaţa bunului cioban mioritic, sau după iubirea trădată a Luceafărului eminescian.
A plonja în România înseamnă a te arunca într-o lume care trăieşte obsesiv în jurul a patru mari subiecte: maladii, moarte, bani şi politică. 95 de cuvinte din 100 schimbate cu interlocutori din cele mai diverse categorii sociale, cu cele mai diverse situaţii materiale şi preocupări gravitează în jurul acestor subiecte.
O boală cronică îl macină încet şi sigur pe interlocutor sau pe un foarte apropiat membru al familiei. Cineva i-a murit recent sau îi va muri în viitorul apropiat datorită unei maladii incurabile. Nimeni nu are bani. Toata lumea este pasionată de microbism politic.
Sincer, nu-mi dau seama cât din această senzaţie este pur subiectivism sau coincidenţă şi cât statistică seacă a unei populaţii deznădăjduite de atâta corupţie şi inegalitate în faţa şanselor, a unei populaţii îmbătrânite şi acrite în aşteptarea unui Mesia care nu mai vine. Cert este că subiectele respective revin obsesiv şi nu ca o modă vestimentară sau vreun şlagăr, ci pur şi simplu pentru că bat la uşile tuturor, la toate ferestrele, transpiră prin ecranele tuturor televizoarelor.
Cel care se aventurează în această lume trebuie să fie pregătit să vorbească limba ei. Să aibă un cuvânt de alinare şi un medicament, o vitamină măcar, pentru cei bolnavi. Să fie pregătit pentru a-şi exprima compasiunea pentru cei dispăruţi recent sau cărora le vine rândul despărţirii de această lume în curând. Să folosească drept unitate de măsură a banilor leii vechi când este de plătit ceva („m-a costat trei milioane”) şi leii noi când e vorba de sume primite („mi-a dat trei sute de lei”). În fine, în materie de politică trebuie să urmărească măcar un buletin de ştiri televizat pe zi deoarece în fiecare zi se lansează câte o „bombă” care acoperă cu praf, fum şi uitare bomba din ziua precedentă.
Uluitoare rămâne însă pentru cel stabilit în străinătate dimensiunea neştiută a caracterelor care preferă să facă bine pe cont propriu în România. O multitudine de oameni reali care nu comunică unul cu altul (neputând, din această cauză, să facă o diferenţă la nivel de societate) şi pe care i-am întălnit: o notăriţă care a adoptat zece copii pe lângă propriul ei copil, lăsându-i alături de familiile lor pentru a se bucura de dragostea părinţilor naturali dar plătindu-le cheltuielile de întreţinere şi de studii. Un scriitor care redă prin memoriile lui zeci de pagini pierdute din istoria recentă a României. Un inginer care realizează, prin activităţi filatelice de cel mai înalt nivel, mai multă recunoaştere culturală şi antidoturi ale uitării decât un întreg minister al culturii şi departamente de imagine plătite cu milioane de euro. Un profesor care îşi cheltuie jumătate de salariu în fiecare lună pentru a dota laboratoare pentru studenţii săi. Prieteni, cunoştinţe, oameni care îşi văd de treabă vindecând, reparând, promovând produse, muncind pentru corporaţii din străinătate ori pentru firme româneşti.
În fine, ştiu de ce îţi scriu toate astea, călătorule prin România. Tocmai pentru a nu te lăsa înşelat de aparenţe. În pofida a ceea ce vei trăi şi auzi fiind acolo, România nu este reprezentată doar de maladii, moarte, bani şi politică. Caută atent şi vei vedea că seminţele viitorului acelei ţări există, sunt reale, germinează.
