Cu siguranță ați auzit că românii nu sunt uniți, că alte comunități fac și dreg iar noi nu putem să ne organizăm ca să… în fond, ce? La ce anume trebuie să ne raliem, în virtutea cărui principiu ar trebui să ne unim? De-a lungul și de-a latul Canadei, în orice localitate unde există suficienți români, au apărut asociații, biserici, ziare, emisiuni TV sau de radio, s-au înființat școli, se organizează evenimente, se fac spectacole, se dezvoltă businessuri. Nici generozitatea românilor nu e pe sponci, s-a văzut de atâtea ori cum numeroși membri ai comunității au sărit să ajute semeni de-ai lor aflați în situații grele, dramatice.

Se pot face și mai multe și mai bine, putem fi mai activi în cadrul comunității, încurajând printr-o participare mai numeroasă și donații mai dese lucrurile bune care se fac, însă e lesne de văzut că nu e penurie de inițiative, nici de organizatori și întreprinzători și nici de audiență.

Unde e deci problema? Cred că ea se află, de fapt, cu cei care nu vor să accepte, se supără și se lamentează că suntem dezbinați atunci când întâlnesc pe cineva care nu e prea înclinat să socializeze cu români, nu se dă în vânt după bucate tradiționale, nu regretă gustul roșiilor de acasă, sau pur și simplu nu vrea să audă de România. Nu toți ne exprimăm românitatea la fel și nu există o rețetă universală pe care s-o respectăm ca să fim cu „adevărat” români. Unii se emoționează la muzica populară, alții se simt excelent cu niște sărmăluțe în față, alții conversează în franceză sau engleză, cu prietenii lor care nu sunt români, despre arta românească. Una nu o exclude cealaltă.

Nimeni nu ne obligă să fim români în Canada, nu e musai, nu e o datorie. Strămoșii nu ne privesc mustrător, guvernul nu ne scade nota la purtare (sau poate că unii primesc note, și nu numai, dar nu despre ei e vorba acum). Cei care din motive personale nu mai vor să aibă de-a face cu alți compatrioți de-ai lor, care nu găsesc vreo mândrie sau vreo satisfacție în a se prezenta (și) ca români, au făcut o alegere, perfect valabilă într-o lume tolerantă, a pluralității și respectului pentru opțiunile fiecăruia. Această alegere a lor nu îi împiedică cu nimic pe cei care vor să fie români să fie și să se manifeste ca atare, așa cum înțeleg ei să o facă. Mai cu seamă că opiniile se mai schimbă cu timpul, frustrările se mai calmează, amărăciunile se mai estompează și chiar și cei mai înverșunați cinici pot deveni nostalgici și dornici de a-și redescoperi, la un moment dat, rădăcinile.

Marele nostru avantaj, al celor din diaspora, este că putem fi români doar din plăcere. Fără presiunea lui „trebuie” și fără povara unității, confundată de prea multe ori cu uniformitatea.