Contrastul dintre slaba participare la vot la recentele alegeri parlamentare și mulțimile de oameni – câtă frunză, câtă iarbă – strânse în orașele mari și mici ale României în acest început de februarie este grăitor. Partidele politice, așa cum se prezintă ele acum, nu răspund așteptărilor populației. Ele nu reușesc să canalizeze nevoile și aspirațiile românilor. Cei mai mulți dintre ei nu le privesc ca pe o soluție, ci ca pe o parte a problemei. Drept urmare, românii au ales să se reprezinte pe ei înșiși, în stradă, într-un mod ce a impresionat o lume întreagă.
Lecția pe care au transmis-o clasei politice este foarte prețioasă: și la o zi după instalarea la putere, dacă deraiezi justiția și statul de drept, societatea civilă te va sancționa. Un vot nu este un cec în alb. Legitimitatea conferită de alegeri nu este ilimitată în timpul unui mandat. Cetățenii ți-au dat-o, tot ei ți-o pot și retrage. Căci într-o democrație legitimitatea nu poate fi compatibilă cu abuzul și hoția.
Semnalul pe care România l-a transmis comunității internaționale este nu mai puțin prețios: un strălucitor – la propriu și la figurat – festival de democrație și de implicare civică, în aceste timpuri în care democrația pare să se erodeze în multe țări europene și nu numai. Protestele au fost pe cât de masive, pe atât de pașnice (este foarte clar că incidentele violente din 1 februarie au fost opera agitatorilor, special aflați în Piața Victoriei pentru a discredita protestele), și toate vârstele și categoriile sociale au fost reprezentate.
Ce i-a unit pe toți acești oameni nu au fost revendicări precum salarii sau pensii mai mari. Sutele de mii de români care și-au aprins celularele și lanternele în ziua de 5 februarie au vrut să pună în lumină idealuri și principii – de justiție, de egalitate în fața legii, de responsabilitate vizavi de fondurile publice și de respect a ceea ce înseamnă serviciu în interesul public.
Ce s-a anunțat în 2013 cu protestele referitoare la Roșia Montană (în numele protejării patrimoniului istoric și natural și al dezvoltării durabile), ce a continuat în 2015 cu protestele de după tragedia din Colectiv („corupția ucide”), s-a cristalizat acum cu o forță ce a făcut din România – exemplu până mai ieri de țară coruptă – un simbol al luptei împotriva corupției.
Cel mai important lucru pe care „Revoluția luminii” l-a scos la iveală este faptul că România și-a arătat sieși că are acea masă critică de cetățeni cărora le pasă, se implică și pot determina parcursul țării. Mai mult decât orice rezultat electoral și orice indicator economic, acesta este semnul progresului în România. Orice s-ar întâmpla, 5 februarie 2017 va rămâne un punct de refe-rință. Oricât ne-am rătăci, vom avea lumina acestei zile.
