Lucrătorii la timp parțial și cei sezonieri, precum și cei cărora li s-au terminat prestațiile de șomaj pot beneficia de asistența financiară de urgență de 2,000$ acordată de guvernul federal.

CERB/PCU oferă o asistență financiară de urgență celor care sunt direct afectați de COVID-19. Aceștia pot primi o plată de 2,000$ impozabili pentru o perioadă de 4 săptămâni (echivalentul a 500 dolari pe săptămână), până la maxim 16 săptămâni. Programul este disponibil pentru o perioadă de 4 luni cuprinsă între 15 martie și 3 octombrie 2020 și a fost lansat în data de 6 aprilie 2020. De atunci, milioane de cereri au fost înregistrate pe lângă Canada Revenue Agency sau Service Canada.

Așa cum premierul Trudeau a anunțat la începutul acestei luni, guvernul federal a extins accesul la această prestație de urgență. Iată categoriile adiționale de lucrători care pot aplica acum:
● Cei care câștigă 1,000$/lună sau mai puțin.
● Muncitorii sezonieri afectați de COVID-19, care și-au epuizat prestațiile de șomaj și care nu pot efectua munca lor sezonieră obișnuită datorită crizei actuale.
● Cei cărora li s-au terminat prestațiile de șomaj începând de la 1 ianuarie 2020 și care nu își găsesc de lucru datorită pandemiei COVID-19.

Aceste schimbări se aplică retroactiv, începând cu 15 martie 2020.

Reamintim criteriile de eligibilitate, prezentate pe site-ul canada.ca. Prestația canadiană de urgență este disponibilă pentru toți lucrătorii care:
● Locuiesc în Canada și au peste 15 ani.
● Nu mai lucrează din cauza COVID-19 sau sunt eligibili pentru prestațiile de șomaj sau cele pe caz de boală.
● Nu și-au părăsit locul de muncă în mod voluntar.
● Care au câștigat cel puțin 5,000$ în 2019 sau în ultimele 12 luni care preced cererea.

Nu se mai aplică criteriul pierderii de venituri din cauza COVID-19 pentru de cel puțin 14 zile consecutive în perioada de 4 săptămâni pentru care se acordă prestația. 

Sunt deci eligibile persoanele care și-au pierdut locul de muncă, lucrătorii bolnavi sau în carantină sau care au grijă de cineva bolnav de COVID-19, părinții nevoiți să stea acasă fără a fi plătiți pentru a avea grijă de copiii bolnavi sau care au nevoie de îngrijiri suplimentare din cauza închiderii școlilor și a grădinițelor, precum și lucrătorii care au încă un loc de muncă dar nu sunt plătiți datorită întreruperilor cauzate de pandemie.

Venitul de minim 5,000$ poate proveni din una sau mai multe surse ca: muncă remunerată cu salariu, muncă independentă, prestații de maternitate și parentale din programului de asigurare de șomaj și/sau prestații similare oferite în Quebec în cadrul Regimului quebechez de asigurare parentală (Régime québécois d’assurance parentale).

Pentru a fi primi această prestație de urgență, o persoană trebuie să domicilieze în Canada și să aibă un număr de asigurare socială valabil. Lucrătorii care nu sunt cetățeni canadieni sau rezidenți permanenți – inclusiv lucrătorii străini temporari și studenții internaționali – pot beneficia de acest ajutor financiar dacă îndeplinesc celelalte cerințe de eligibilitate.

Aceasta este o prestație individuală, ceea ce înseamnă că în cadrul unui gospodării orice persoană care îndeplinește condițiile de admisibilitate poate primi această sumă de 2,000$ pe lună.

Cererea se poate face online via My Account/ Mon dossier la Canada Revenue Agency/ Agence du revenu du Canada sau prin telefon, gratuit, prin intermediul unui serviciu automatizat. Numerele de telefon unde se pot face cererile sunt: 1-800-959-2019 sau 1-800-959-2041. Informații suplimentare (linie automată): 1-833-966-2099. Pentru a vorbi cu un agent: 1-800-959-8281.

Pentru informații suplimentare sau pentru a face o cerere consultați Demander la Prestation canadienne d’urgence (PCU) auprès de l’ARC pentru limba franceză sau Apply for Canada Emergency Response Benefit (CERB) with CRA pentru limba engleză.

În același timp, premierul Trudeau a anunțat că guvernul federal colaborează cu cele provinciale pentru a asuma o parte din costurile asociate primelor salariale temporare acordate unor lucrători cu venituri mici din domenii considerate esențiale, ca de exemplu rezidențele pentru persoane în vârstă. Quebecul și British Columbia au instaurat deja un ajutor salarial direct pentru lucrătorii cu venituri mici din sectorul serviciilor esențiale.

CITIȚI ȘI:

COVID-19: Esențialul informației
Precizări suplimentare despre Canada Emergency Response Benefit/ Prestation canadienne d’urgence
Ce este Canada Emergency Response Benefit și cui i se adresează?

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

twenty four + = twenty seven