Pe lângă extinderea și lărgirea programului de subvenție salarială de urgență, Ottawa a anunțat și un sprijin de 450 de milioane de dolari pentru cercetarea universitară.

Programul federal de subvenționare în proporție de până la 75% a salariilor va fi prelungit cu trei luni, până la sfârșitul lunii august, a confirmat vineri prim-ministrul Trudeau.

În același timp, el a menționat că guvernul studiază posibilitatea de a face unele ajustări la acest program, menit să mențină legătura dintre un angajator și lucrătorii săi. Va fi analizat în special pragul de admisibilitate, care presupune înregistrarea unei pierderi de 30%. „Când companiile sunt gata să-și reînceapă activitățile și chiar să le lărgească, acest prag nu trebuie să fie o barieră pentru creștere”, a precizat premierul.

În prezent, orice firmă sau organizație care dorește să beneficieze de acest program trebuie să demonstreze că a suferit pierderi de venituri de 30%, conform uneia dintre cele două metode de calcul autorizate de guvern.

Potrivit premierului, programul de subvenționare a salariilor instituit de guvern reprezintă cheia redresării economice a Canadei care începe încet să se amorseze. Accesul la program a fost deja extins față de forma sa inițială, retroactiv la 15 martie, pentru a include companii și organizații precum colegii și școli care nu sunt publice, școli specializate, asociații înregistrate de sport amator, organizații jurnalistice înregistrate etc. Ministrul Finanțelor intenționează să propună modificări legislative pentru ca subvenția salarială să poată fi acordată și angajaților sezonieri.

Ottawa estimează că circa două milioane de canadieni beneficiază la ora actuală de acest program.  

450 de milioane pentru cercetarea universitară

Pe lângă extinderea subvenției salariale, Justin Trudeau a anunțat că guvernul său va investi 450 de milioane de dolari pentru a ajuta cercetătorii din mediul universitar să traverseze această criză.

Fondurile vor servi pentru a finanța salariul personalului de cercetare în proporție de până la 75%, după modelul programului de subvenționare a salariilor, până la 857 de dolari pe săptămână.

De asemenea, aceste fonduri vor ajuta universitățile și institutele de cercetare să își continue activitățile în timpul crizei, finanțând 75% din anumite costuri, precum cele legate de depozitarea materialelor periculoase.

Alocația canadiană pentru copii și creditul pentru TPS

Persoanele admisibile la Alocația canadiană pentru copii și creditul pentru TPS vor continua să primească aceste prestații până la sfârșitul lui septembrie.

Guvernul dorește astfel să nu penalizeze persoanele care încă nu și-au făcut declarațiile de impozit pe venit, așa cum guvernul permite în mod excepțional în acest an. În mod normal, data limită pentru producerea declarației de impozit pe venit este 30 aprilie, însă anul acesta Ottawa a amânat această dată până la 1 iunie.

Agence du revenu du Canada avertizează totuși că aceste prestații vor înceta să mai fie plătite în luna octombrie dacă persoana nu și-a depus la termen declarația de impozit pe venit. Contribuabilul va trebui apoi să ramburseze sumele estimate pe care le-a primit din iulie 2020, a precizat ARC într-un comunicat de presă.

CITIȚI ȘI:

Ottawa: Fonduri substanțiale pentru cercetarea medicală și dezvoltarea unui vaccin împotriva COVID-19
Rata șomajului a crescut la 13% în Canada. Ottawa extinde subvenția salarială pentru firme

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

forty eight − = 46