Nu vom putea epuiza în câteva rânduri un portret de o complexitate remarcabilă cum este cel al Reginei Maria. De la definiții precum „Mama răniților”, „Regina soldaților”, „Regina Marii Uniri”, toate i se potrivesc. S-a afirmat ca personalitate diplomatică, a activat ca persoană caritabilă, a avut înclinații literar artistice, s-a opus în condiții extrem de dificile semnării păcii înjositoare cu Puterile Centrale, a luptat pentru întoarcerea Transilvaniei, Basarabiei și Bucovinei la România.

Regina Maria a României s-a născut în 29 octombrie, la Eastwell, în comitatul Kent din Marea Britanie. Părinții săi au fost ducele Alfred de Edimbourg, fiu al reginei Victoria a Marii Britanii, și marea ducesă Maria Alexandrova, fiica țarului Alexandru al doilea al Rusiei. Și-a petrecut copilăria în mare parte în Marea Britanie, într-un climat de armonie în mijlocul naturii, dar și în Rusia din partea mamei, perioade de viață din care a păstrat amintiri fericite.

După căsătoria cu prințul moștenitor Ferdinand, Maria vine în România, țara sa de adopție pe care o va îndrăgi și a căror idealuri le va înțelege foarte repede și se va strădui să le pună în practică, începând cu mărețul obiectiv de îndeplinire a idealului național al unirii tuturor românilor.

Regina Maria a fost o personalitate cu totul deosebită în istoria României prin darurile sale naturale, ca frumusețea fizică și sufletească, pe care le-a valorizat prin dragostea pe care a pus-o în slujba intereselor naționale ale poporului din care a ales să facă parte. Regina Maria a înțeles pe deplin că rolul său important și privilegiat poate fi înfăptuit cu succes doar în măsura în care se împletește cu interesul fiecărui cetățean al României, cu vicisitudinile dar și cu idealurile pe care le poartă în suflet orice român.

Activitatea sa creatoare pe tărâm social, politic sau artistic nu a fost una de fericire continuă și de detașare contemplativă care s-o plaseze într-o euforie regească, deoarece contradicțiile și convulsiile acelei epoci au pus-o în situația de a-și manifesta calitățile sale lăuntrice, nu de puține ori, prin suferințe proprii. Nu a avut o soartă desprinsă și izolată de traiul zbuciumat al acelor vremuri de război, în care se lupta pentru idealul întregirii țării.

Mărturisirile reginei din însemnările sale zilnice ne dau însă prilejul să aflăm în ce situație materială și morală se aflau românii în acea perioadă istorică și să constatăm, cu tristețe, că starea de confort material și spiritual a populației erau destul de precare.

Sunt numeroase pagini din cartea reginei, „Povestea vieții mele”, în care sunt mărturisite, cu dramatism, transcenderea simpatiilor sale personale și punerea interesului național al României deasupra a toate. Această concepție a sa l-a ajutat și pe Regele Ferdinand să pună pe prim plan dragostea și patriotismul pentru țara pe care o conduceau și slujeau deopotrivă. A fost un îndemn și un exemplu pentru rege spre a se dedica cauzei României, ceea ce l-a pus într-o situație de cinste și de loialitate. Iată cuvintele Reginei Maria în legătură cu acest proiect : „Încercai cu toată dragostea mea să-l ajut să privească în față cea mai mare durere a vieții lui”, povestește regina în privința regelui Ferdinand: „lupta împotriva țării sale natale, împotriva fraților lui, a prietenilor lui, a tot ce iubise și crezuse, a tot ce fusese tinerețea lui, amintirile lui, dragostea lui. În adevăr a fost o jertfă covârșitoare; dar a făcut-o fiindcă înainte de orice el era regele țării, un bun român, si ajunsese să creadă și el ca așa e mai bine.” („Povestea vieții mele”, p. 65).

Regina Maria a României (1875-1939). A domnit, alături de Ferdinand, între anii 1914-1927.

Dacă citim în continuare cu atenție destinul acestei femei care a contribuit la guvernarea unei țări aflate la intersecția marilor puteri statale ale acelor vremuri, vom fi cuprinși de bucuria de a constata că ea avut înțelegerea intimă a ceea ce era necesar și actual pentru țara sa. „Trebuie să ne smulgem din vechile reguli și datini”, nota regina în cartea sa. „De ce să ne pese de împotrivirile altora? Sunt împrejurări în care fiecare om trebuie să judece pentru sine însuși și să-și înfrunte vitejește soarta, să se smulgă din vechile lanțuri, să-și capete o nouă libertate pentru a îndeplini fapte mari pe propria răspundere.”           

Cu asemenea convingeri, Regina Maria face proba unei persoane morale care este capabilă să-și depășească limitele inerente oricărei ființe muritoare. Îmbrățișarea acestei credințe în efortul personal i-a dat posibilitatea de a se dedica constant cauzei României, prin ajutorul remarcabil acordat soldaților români pe perioada Primului Război Mondial. Ea a reprezentat într-adevăr pentru soldații români frumoasa prezență a devotamentului pur, a dragostei față de cei care se jertfeau pentru țară.

A recunoaște valoarea acestor acțiuni, implicarea curajoasă și răspunzătoare a Reginei Maria în ajutorul acordat soldaților noștri în timpul războiului, ne face și pe noi vrednici de înălțimea marilor spirite care au condus România. A ne recunoaște în marile spirite care au contribuit la consolidarea națiunii române ne pune în situația de a nu ne mai vedea istoria doar ca o desfășurare confuză, ci străbătută mai degrabă de cei aleși, capabili să pună în practică un grad sporit de conștiință și voință libere.

Din păcate, nu întotdeauna s-a recunoscut cu dreaptă socotință contribuția marilor personalități care ne-au condus țara, căci am avut și nefericita inspirație de a ne reduce conducătorii la nivelul comun al celor care critică de pe poziția micilor lor neîmpliniri. Nu are importanță aici dacă ești regalist sau republican. Ceea ce importă este aprecierea cu justă măsură a faptelor celor care s-au comportat cinstit și au asumat ceva măreț, ceva ce le-a conferit excelență istorică, în împrejurări în care nu oricine se poate depăși pe sine și înfăptui ceva util și benefic.

Iar regina Maria a dovedit cu prisosință situații în care cei în mijlocul cărora se afla au găsit în ea prezența binefăcătoare a celei care aduce mângâiere și nădejde în momente de grea cumpănă. O găsim peste tot în rândul celor răniți, muncind fără răgaz, încercând să sădească speranță și lumină în inimile tuturor. O găsim luptând în pofida unor dezastre de neînlăturat, traversând cu îndurare și suportând cu răbdare toate încercările. O găsim atât de umană când se întreba cum poate omul răbda atâtea suferințe, cum e posibil să-și piardă speranța și în același timp să-și prindă viața de noi nădejdi pe care să le împartă cu ceilalți. O găsim în ceasuri de singurătate la capătul puterilor dar niciodată dispusă să abandoneze atunci când se afla printre ai săi, printre soldații față de care se simțea mereu responsabilă. O găsim înălțând rugăciuni către divinitate să-i poată da puterea de a purta povara durerilor și bucuriilor poporului care a investit-o cu încrederea lui. Mereu observi în mersul ei prin spitale un fel de a se uita pe sine, o depășire a propriului eu, pentru a se regăsi într-o năzuință mai amplă: țara căreia i-a fost încredințată și pe care n-o vrea cu niciun preț căzută fatalității. O găsești traversând printre colibe dărăpănate, printre umbre de soldați palizi ca ceara, cum ea însăși îi descrie, pentru ca în mijlocul acestor suferințe să vină mereu cu mâinile pline, cu inima deschisă, cu prezența ei caldă și încurajatoare.

Regina Maria a fost supranumită  „mama răniților” și „regina soldat” pentru atitudinea ei curajoasă din timpul Primului Război Mondial.

Va trebui să evocăm măcar în câteva cuvinte contribuția reginei la Conferința de Pace de la Paris din 1919, în care România era considerată printre țările învingătoare. Într-o întâlnire cu primul ministru al Franței, Clemanceau, regina pledează pentru unirea la patria mamă România, a Transilvaniei, Banatului și Maramureșului. Tot atunci, la Paris, are întâlniri cu președintele Satelor Unite, cu primul ministru al Marii Britanii și cu o seamă de oameni politici și de stat în fața cărora aduce argumente pentru întregirea României.

Poporul a prețuit-o și a iubit-o. Prezența ei în mijlocul oamenilor le-a pricinuit acestora sentimente de spontană bucurie și aspirație, dar și de apreciere a unor fapte concrete pe care regina a știut să le ducă la bun sfârșit, punându-i în față un model real de contribuție la consolidarea unei națiuni. Este ceea ce trebuie să reținem din viața unei persoane, aleasă să contribuie la destinul unui popor.

Deoarece Regina Maria a fost și o artistă care a iubit frumosul și a încurajat cultivarea gustului estetic, împodobind interioarele în care locuia cu lucrări artistice și promovând chiar un curent artistic, Art Nouveau, închei cu cuvintele sale în care frumosul este legat de sentimentul său pentru România și despre împlinirea acestuia într-un principiu moral, într-o profesie de credință. Iată deci cuvintele Reginei, atât de emoționante: „Te binecuvântez, iubită Românie, patria bucuriei și durerii mele, frumoasă Țară care ai trăit în inima mea. Minunată Țară pe care am văzut-o îndoită, al cărui vis de veacuri l-am visat și eu, și care mi-a fost îngăduit să-l văd îndeplinit. Dacă toate cele frumoase vă vor aminti de mine, voi fi pe deplin răsplătită pentru dragostea ce v-am purtat-o, căci pentru mine frumosul a fost un crez.”

Acest text a fost prezentat de către autor sub forma unei comunicări în cadrul evenimentului „Regina Maria, ambasador irezistibil al istoriei și artei populare românești” care a avut loc la Montreal între 11 și 13 octombrie 2018.
Articolul precedentOpinie | Cât de diferiţi suntem?
Articolul următorAnaliză | Geneza comunității române din Montreal sub lupa unui istoric
Dorin Stoica s-a născut la 19 octombrie 1958, în România, comuna Denta, județul Timiș, acolo unde părinții săi au debutat ca profesori. A absolvit facultatea de Mecanică la Institutul politehnic „Traian Vuia” din Timișoara (1986). În 1994 se stabilește în Canada și urmează cursurile Facultății de Filosofie la Universitatea din Quebec la Montreal (UQAM), pe care le încheie cu un master despre „Lucrul în sine kantian, văzut prin prisma filosofiei hegeliene” (1995-2000). Din 2001 este membru plin al Academiei-Româno Americane (ARA), contribuind cu lucrări la congresele anuale ale acesteia în diferite universități ale lumii. A participat și la alte congrese în Canada și posturi de televiziune, contribuind la susținerea și promovarea culturii române. Subiectele sale principale, de interes general, tratează despre posibilitatea ontologică de întemeiere a unei lumi mai bune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

three + 1 =