Odată cu instalarea toamnei, copii și adulți de-o potrivă trebuie să ne adaptăm reîntoarcerii la studii sau la un program de muncă mai încărcat după vacanță, ce ne solicită permanent activitatea cognitivă. Când vine vorba de sănătatea creierului, cei mai mulți dintre noi apelăm la alimente superioare, cum ar fi fructele de pădure sau verdețurile (légumes-feuilles/leafy greens). Lumea plantelor oferă însă o multitudine de soluții pentru a ne îmbunătăți atenția, memoria și puterea de concentrare, pentru a ne stimula funcția cognitivă și a ne menține creierul în formă pe măsură ce îmbătrânim. Iată câteva plante medicinale bogate în antioxidanți, recunoscute pentru proprietățile lor utile în acest sens.

Ginkgo biloba

Este una dintre cele mai vechi specii de copaci din lume. Frunzele și fructele sale sunt folosite de foarte mulți ani în medicina tradițională chineză, iar frunzele de ginkgo sunt acum un supliment popular și în Occident. Ginkgo este una dintre cele mai cunoscute plante cerebrale, îmbunătățind circulația sangvină către creier și protejând în același timp și țesuturile acestuia. În literatura de specialitate există publicații în care se menționează că ginkgo poate ajuta la tratarea problemelor de memorie, depresie și Alzheimer.

Gotu kola

Această plantă ayurvedică este folosită din timpuri străvechi în medicina indiană pentru a stimula memoria și funcționarea creierului, precum și pentru a trata afecțiuni nervoase, cum ar fi epilepsia.

Rozmarinul

Rozmarinul este originar din regiunile de coastă de pe litoralul Mediteranei și din Africa de Nord. Proprietățile sale sunt cunoscute încă din Antichitate – studenții din Grecia Antică purtau coroane de rozmarin în jurul capului în timp ce studiau. Rozmarinul crește fluxul de sânge către creier, sporind astfel puterea de concentrare.

Salvia

Savuroasa salvie poate fi folosită cu succes în amestecuri de plante pentru stimularea memoriei și a concentrației. Frunzele sale conțin uleiuri volatile și flavenoizi care pot îmbunătăți memoria și funcția cognitivă. Anumiți compuși chimici din această plantă sunt asemănători celor ce se găsesc în medicamentele tradiționale utilizate în unele cazuri pentru a ameliora sau stabiliza, temporar, simptomele de Alzheimer,  salvia oferindu-ne posibilitatea de a o folosi alternativ pentru această boală.

Busuiocul sfânt

În medicina ayurvedică, busuiocul sfânt (Ocimum sanctum) este cea mai utilizată plantă, fiind considerată „Regina Plantelor”. În India îl găsim adesea în preajma intrărilor, datorită folosirii sale pentru a binecuvânta gospodăriile. Busuiocul sfânt este una dintre cele mai utile plante nootropice şi adaptogene. El are proprietăţi antioxidante, reduce nivelul de cortizol şi influențează pozitiv chimia creierului. Utilizarea regulată în infuzii promovează claritatea minții, îmbunătățește memoria şi calmează tensiunea nervoasă.

CITIȚI ȘI:

Cum putem ameliora durerile musculare și articulare cu ajutorul plantelor medicinale

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

+ 76 = eighty three